Legat de sunset, nu prea am ce adauga fata de review ul lui Dan. Venind dupa Dac Magic 200 Cambridge si/sau dac intern Rotel preamp m a facut sa casc ochii de la primul sunset. Si eu cauta precizie, am gasit o. Ce vreau I sa sa subliniez este customer service ul Av store. Multumesc. Mai rau e ca acum merita si trebuie sa mi schimb boxele 😂

Nu,nu am achiziționat acest DAC de la AV Store. Nu pentru că n-aș fi vrut, ci pentru că nu era în stoc. Naiba m-a pus să mă încurc cu un alt magazin care părea să-l aibe. De fapt nu-l aveau și după două săptămâni furnizorul lor nu a putut să dea absolut niciun termen de livrare. N-am mai stat și l-am luat de pe amazon unde mai erau două în stoc. Nu mai povestesc cât de teamă mi-a fost deși toate review-urile sugerau că ar fi exact ce caut în materie de sunet. Personal, l-am dorit ca DAC stand alone între un CD player și un amplificator. Așa îl folosesc și acum, doar în regim de DAC, cu DSD by pass pe "Off". Poate fi folosit și ca preamplificator dar mie mi s-a părut că performează mai bine ca DAC pur și simplu. Acum despre sunet : Ca iubitor de detaliu şi separație instrumentală, aici fiecare cu preferința lui, aparatul m-a încântat. Separația e foarte bună, amplasarea instrumentelor este precisă dar sunetele nu sunt "edgy", ci doar bine conturate. Chiar foarte bine. Cu ocazia asta am înțeles ce vor să spună review-erii prin "fundal negru". Cinelele se aud clar dar nu tăios la modul supărător. Aș spune că au precizia și finețea unui scalpel. Auzi un china cymbal sau un clopoțel într-un punct anume, îl auzi clar fără să-ți fie aruncat în față, sunetul ascuțit are finețe, are filigran. Clopoțelul discret din C'est La Vie de pe "Metamorphoses", al lui Jean Michel Jarre, îl "vizualizezi" exact într-un punct, în planul secund. La fel şi cinelele abia atinse de Michael DiPasqua de la începutul piesei Gesture de pe "Wayfarer" al lui Jan Garbarek. Sau clopoțelul din My Parties de pe "On Every Street" al Dire Straits... În zona mediilor, aceeași precizie lipsită de stridență. Pattern-urile de chitară ale lui Robert Fripp și Adrian Belew, de pe albumele post optzeciste King Crimson, se aud clar, se întrepătrund dar nu se "lipesc", rămân distincte. Frecvențele upper bass sunt audibile, bass-ul discret, aproape în surdină, din secțiunea The Deep Deep Sound a piesei Taurus II de pe "Five Miles Out" al lui Mike Oldfield, se aude notă cu notă. O altă chestie interesantă legată de bass : acesta are punch, unul dozat dar puțin atac contează când asculți ceva dinamic. E plăcut să simți că chitara bas are nu numai ton, ci și corp. E plăcut să simți fizic "kick"-ul tobei mari. Ca o concluzie personală : D90 iii Discrete oferă un sunet precis dar lipsit de asperități, suficient de tridimensional chiar dacă nu la nivelul unui R2R. În schimb oferă precizia pe care nu o găseşti la sunetul poetic al unui R2R. Între nuanță şi precizie, între analitic și muzical, acest DAC este un compromis elegant. Mie mi-a plăcut suficient de mult încât să simt nevoia să scriu câteva cuvinte despre el.