Dragă melomanule, săptămâna aceasta o să îți atrag atenția asupra trupei suedeze ABBA, trupa care a creat adevărate valuri de furori în anii 70-80, ridicându-se la rangul de zei printre pământeni. Le aduc asemenea afirmații fiindcă ABBA erau pe buzele tuturor în acele vremuri și muzica lor era mai europeană decât restul de muzici POP/DISCO care aveau succes mainstream în acele vremuri. Dacă ar fi să îi comparăm cu cei ce aveau succes popular în acele vremuri: Boney M., Elton John ori The Bee Gees, ABBA se remarcau cu un sunet mai „european” și diferit de cei menționați, cu cântece de foarte bună calitate și care, cel puțin nouă românilor, ne-au fost mai aproape decât contra-exemplele menționate anterior. Mai jos o imagine cu cei 4 din perioada lor de glorie:
Așadar, aleg ca prin acest articol să aduc un tribut minunaților Agnetha, Frida, Björn & Benny, și cum aș putea face asta decât aducându-ți sub atenție albumul lor numit „Gold”. Acest album este o compilație, numită și „ABBA Gold: Greatest Hits”, lansată în 1992 la PolyGram Music. Gold s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare și este, astfel, unul din cele mai vândute albume la nivel internațional. De-a lungul anilor, albumul a fost reeditat de mai multe ori, fiind de luat în seamă versiunea remasterizată din 1999, însă și cel de-al doilea remaster, cel din 2008.
Reeditările sunt mai mult decât niște simple reeditări, ABBA aducând o atenție sporită asupra acestei compilații, de aceea remasterurile vor suna extrem de bine, cu atenție la detaliu. Eu am în colecție versiunea 2008 a acestui disc și mi se pare că sună excelent.
Permite-mi, în cele ce urmează, să îți spun povestea fascinantă a acestei trupe și premisele din jurul muzicii lor. Trupa ABBA se năștea la Stockholm în 1972, inițial numindu-se Björn & Benny, Agnetha & Anni-Frid, fiind formată constant din Agnetha Fältskog, Björn Ulvaeus, Benny Andersson și Anni-Frid Lyngstad.
Sâmburele formației ABBA pornește de la întâlnirea dintre Benny Anderson și Björn Ulvaeus, care, în perioada lor de final de adolescență, când activau amândoi în două formații suedeze de succes, s-au întâlnit, s-au împrietenit și au decis să lucreze împreună. Zis și făcut: au compus o piesă numită „Isn’t It Easy To Say”, piesă care a fost apoi preluată și înregistrată de trupa Hep Stars, trupa în care activa Benny Anderson.
Stig Anderson, celebrul manager de artiști suedezi, pe vremea aceea era managerul trupei Hootenanny Singers, în care activa Björn Ulvaeus. Stig a văzut mare potențial în colaborarea dintre cei doi și i-a încurajat să compună împreună mai multe piese. Călătorind puțin în timp, îți spun de pe acum că Stig urma să devină la puțin după acest moment managerul trupei ABBA, fiindu-le alături și ducându-i către succes.
Benny își dorea mult să participe la Eurovision și compunea piese în fiecare an pentru preselecția suedeză. Aici a cunoscut-o pe viitoarea sa soție și membră ABBA, Anni-Frid. Astfel, Anni-Frid și Benny deveniseră un cuplu, iar, Björn, rămăsese singur, fără formație. Atât Hootenanny Singers cât și Hep Stars se desființaseră și, astfel, Björn și Benny au decis să creeze muzică împreună. Cei doi au realizat, astfel, un album în 1970 numit Lycka, în care cei doi cântau oarecum separat, albumul fiind cumva împărțit în două. Acest album nu a cunoscut un succes foarte mare, însă a avut un mare rol în cariera lor: a fost o repetiție importantă pentru ceea ce avea să urmeze.
Ceea ce a cunoscut cu adevărat succes a fost una din primele piese ale Anni-Fridei, produsă de Benny și numită „A Day Off”. Piesa era un șlagăr tipic al vremurilor, însă, a avut un mare succes în Suedia. Este interesant că, într-un fel sau altul, formația era deja completă pe această piesă și chiar dacă trupa nu se numea încă ABBA, erau toți prezenți, piesa fusese într-adevăr lansată sub numele Anni-Fridei, însă, alături de ea erau și ceilalți trei Björn, Benny și Agnetha în backing vocals. Cu Agnetha, cei trei se cunoscuseră tot la preselecțiile Eurovision și era clar deja că cei patru erau un tot unitar și că puteau lucra împreună, ceea ce a urmat fiind istorie.
Să îți spun, însă, câteva cuvinte mai întâi despre fiecare membru în parte, începem, bineînțeles, cu Agnetha.
Agnetha Fältskog – născută pe 5 aprilie 1950 la Jönköping, Suedia
Țin minte că în pre-adolescența mea exact fotografia aceasta de mai sus am descoperit-o, alături de altele tot cu Agnetha, într-un sertar din atelierul tatălui meu, ascunse adânc. Acesta este cel mai bun exemplu pentru ce însemna extraordinar de frumoasa Agnetha pentru bărbații din Europa acelor vremuri. Acum, dacă ne dorim să ajungem repede la o imagine cu Jennifer Lopez ori Katy Perry, este suficient să deschidem un tab nou din browser și să căutam pe Google Images și curiozitatea ne va fi satisfăcută imediat. Îți dai seama, însă, ce însemnau pentru tatăl meu, în anii 70/80, acele fotografii ascunse în fundul sertarului, cât o fi trudit el să le facă rost. Dar le avea, erau acolo, și sigur le invoca din când în când și se „închina” la ele. Sunt sigur că pe lângă aceste fotografii ale tatălui meu, în Europa, în lume poate, mai existau milioane de astfel de fotografii cu Agnetha, și pe bună dreptate, această femeie, pe lângă faptul că este uimitor de talentată este și uimitor de frumoasă. Până și eu calc pe urmele tatălui meu și mă regăsesc din când în când urmărind acel clip din anii 70 cu Agnetha în pantaloni mulați albi, care, grație tehnologiei moderne se regăsește pe internet, și îl putem admira cu claritate și netulburați că trebuie să îl ascundem în vreun sertar. Agnetha se năștea într-o familie suedeză normală și fusese pasionată și atrasă de muzică încă de mică, studiind pian și compunând muzică încă de la vârsta de 5 ani. În tinerețe artista a fost destul de cunoscută în Suedia și în Germania, având o carieră de succes înainte de trupa ABBA. Cu colegul său de trupă, Björn Ulvaeus, se căsătorea în 1971, fiind împreună până în 1979. Björn și Agnetha au doi copii împreună, Linda și Christian. Melodia „The Winner Takes It All” spune povestea despărțirii dintre Björn și Agnetha, detaliile fiind evidente în sentimentul cu care Agnetha cântă această piesă și, astfel, fără să cunoaștem prea multe detalii concrete, muzica ne spune pe loc ce poveste de dragoste cu final dureros a existat între cei doi. Actul artistic din spatele The Winner Takes It All este cu atât mai interesant fiindcă este realizat în colaborare de cei doi. De obicei, piesele care descriu suferința unei relații sunt realizate doar de una din cele două părți, cazul de față este cu atât mai special, The Winner Takes It all este realizat de cei doi în colaborare, în cadrul trupei, după despărțirea lor, acest lucru demonstrând o maturitate și curaj fără limite, de a ne transmite, totuși, ceea ce au simțit și suferit împreună. Este interesant că după vreo două albume solo lipsite de vreun succes fulminant, Agnetha s-a retras complet din lumina reflectoarelor vreo 17 ani, între 1988 și 2004, timp în care a locuit la ferma sa izolată de pe insula Ekerö de lângă Stockholm unde s-a devotat astrologiei, a studiat yoga și s-a predat pasiunii sale pentru cai. Agnetha locuiește în continuare în Ekerö, însă, a făcut pace cu vechile sale himere și s-a reunit cu trupa, cântă împreună cu ABBA, scoate albume noi și continuă să ne încânte cu vocea sa minunată care nu și-a pierdut farmecul.
Björn Ulvaeus – născut pe 25 Aprilie 1945 în Gothenburg, Suedia
După cum spuneam mai sus, Björn a fost membru al Hootenanny Singers încă de la 18 ani, cunoscând un succes notabil alături de aceștia, încă de dinainte de fenomenul numit „ABBA”. Alături de ABBA și-a câștigat, într-un fel sau altul, poziția de leader, de cele mai multe ori Björn fiind văzut ca „the man in charge”. La doi ani de la despărțirea de Agnetha, Björn se recăsătorea cu jurnalista Anna și au rămas împreună până în 2022. Este interesantă pasiunea lui Björn pentru tehnologie, în anii 80 s-a mutat în UK unde, alături de fratele său, a înființat o companie IT.
Anni-Frid Lyngstad – născută pe 15 noiembrie 1945 în Bjørkåsen, Suedia
Anni-Frid, chiar dacă suedeză, se năștea dintr-un tată german și o mamă norvegiană în micul sătuc Bjørkåsen și arăta un talent extraordinar pentru muzică încă de la vârste foarte fragede, Anni-Frid fiind crescută de bunica sa care a încurajat-o să cânte și să urmeze o carieră în muzică. Vocea minunată a Anni-Fridei o putem recunoaște pe piese ABBA ca Andante – Andante, Fernando, Knowing Me – Knowing You ori The Name Of The Game. Anni-Frid a fost membrul ABBA care a avut cel mai mult succes înainte de notorietatea ABBA și a fost, de asemenea, cea căreia i-a plăcut cel mai mult succesul, interviurile, concertele, touringul. De menționat, de asemenea, că Anni-Frid are o atenție sporită pentru ceea ce înseamnă vestimentație, ea ocupându-se concret de costumele trupei pe toată perioada cât trupa a fost activă. De asemenea, după ce ABBA s-au despărțit, Anni-Frid a fost cea care a continuat cariera muzicală, lansând albume și ocupându-se exclusiv de aceasta, de menționat aici albumul „Something’s Going On” din 1982 produs de Phil Collins.
Benny Andersson – născut pe 16 decembrie 1946 în Stockholm, Suedia
Cine nu îl cunoaște pe simpaticul Benny așezat la pian și zâmbind șugubăț la cameră, așa cum apare în mai toate ipostazele cu ABBA. Numele său complet este Göran Bror Benny Andersson și se năștea în familia unui inginer din Stockholm, de la tatăl și bunicul său Benny preluând pasiunea pentru muzică. Benny Andersson poate fi numit „mintea” din spatele muzicii și albumelor ABBA, fiind cel care a compus și produs majoritatea pieselor. De remarcat și cariera sa post-ABBA în domeniul musical-ului, compunând și producând piese ca „I Know Him So Well” Barbara Dickson & Elaine Page ori „One Night In Bangkok” Murray Head.
Povestea despre cum membri ABBA au ajuns să cânte împreună este extrem de interesantă și își are locația în Cipru în 1970. După cum povesteam mai sus, Benny și Björn deja colaborau de ceva vreme, Benny și Frida fiind un cuplu deja, ba chiar Agnetha și Björn fiind căsătoriți. Cele două cupluri, prieteni fiind, au decis să călătorească în Cipru într-un concediu. Chiar dacă deja colaborau muzical, fiecare avea și propriile albume și proiecte, nu cântau împreună per-se. Acolo, însă, în Cipru, pe plajă, cei patru s-au regăsit cântând pur și simplu de bucurie și ceea ce începuse ca o joacă a evoluat într-un adevărat mini-concert pe plajă pe care l-au ținut oamenilor de acolo. Se spune că după acest episod celor patru le-a fost clar că trebuie să cânte împreună.
Primul „hit” al formației a fost numit “Hej, gamle man”, o piesă foarte interesantă care fusese lansată sub titulatura Björn & Benny, însă cu toți patru în structura pe care noi o cunoaștem. Această piesă însă și momentul acela de pe plaja din Cipru, au fost cumva pietrele de temelie care le-au demonstrat că în aceasta formație de patru pot să atingă niște performanțe interesante și i-a determinat să lucreze mai mult împreună.
În această stare incipientă cei patru au primit din partea lui Stig Anderson afirmația: „într-o bună zi, voi patru o să scoateți un cântec care o să devină un hit internațional”. Stig a început să lucreze cu formația și aceștia au început să lanseze cântece împreună sub titulatura Björn & Benny, Agnetha & Anni-Frid. Primul hit în engleză produs de cei patru și scos la casa de discuri a lui Stig, Polar Music, a fost “People Need Love”, un hit grozav care i-a propulsat în a fi și mai cunoscuți. Mai jos o imagine cu ABBA și Stig Anderson:
După a urmat albumul Ring, Ring și hit-ul cu același nume. După acest album Stig le-a propus să își schimbe numele din Björn & Benny, Agnetha & Anni-Frid în „ABBA”. Este tare haios că din partea lor a existat o reticență mare pentru acest nume din cauză că în Suedia, la momentul respectiv, exista o companie mare care producea conserve de pește care se numea fix la fel. Ba chiar a existat și o discuție între trupă și fabrica de conserve pentru a obține permisiunea să folosească numele, iar fabrica a fost de acord atât timp cât „nu ne faceți de rușine cu muzica pe care o produceți sub acest nume”. Nu a existat după acest moment niciodată o problemă între fabrica de conserve și formația de muzică. Într-un stil scandinav, cele două entități existând complet separat și fără incidente. De asemenea, un logo oficial al formației a fost realizat, acesta cu primul „B” întors:
Sigur că acestea sunt doar niște premise pentru un succes fabulos pe care ABBA l-au cunoscut în momentul Eurovision 1974 când au câștigat concursul cu piesa „Waterloo”. Trupa încercase și anul precedent, în 1974, cu piesa „Ring, Ring” să se califice la Eurovision, însă nu reușiseră, anul următor însă au reușit cu Waterloo. După ce au câștigat Eurovision, piesa a devenit imediat un mega hit și ABBA au devenit notorii în Europa. Mai jos o imagine cu trupa de pe scena Eurovision interpretând Waterloo:
Urmare a succesului Eurovision, trupa a început o lungă sesiune de touring în Europa și au lansat hit-uri ca “I Do, I Do, I Do, I Do, I Do”, „SOS”, „Mamma Mia” sau „Fernando”. După 1976, notorietatea lor și-a mărit aria de acoperire, devenind extrem de cunoscuți și în Australia și Statele Unite. Ulterior a urmat un disc mai fin, al cincilea album numit „ABBA: The Album”, de pe care s-au desprins piese ca „The Name Of The Game”, „Take A Chance On Me” ori mai specialul „Eagle”, despre acesta de pe urmă am și o poveste să îți spun.
Îmi aduc aminte că în perioada copilăriei mele, din toată colecția de casete a tatălui meu, una din ele era păstrată cu mare sfințenie. Caseta, o BASF portocalie, era o copie a ABBA: The Album. Fața A începea glorios cu „Eagle”, piesa care mi-a urmărit copilăria și care era folosită universal pentru a testa orice echipament audio. Spunea tatăl meu: „dacă se aude piesa asta bine, atunci toate se vor auzi bine”.
Avea dreptate, ABBA au avut în toate cazurile piese extraordinar de bine mixate și masterizate, cu o atenție sporită la detaliu și de o calitate audio desăvârșită. Așadar, caseta aceasta portocalie BASF era folosită cu mare grijă la toate petrecerile și la toate ocaziile speciale. Îți spun, pe cuvânt, că de atunci asociez întotdeauna ABBA cu culorile anilor 70, în frunte cu acest portocaliu-maro atât de utilizat în epocă. Ador aceste culori.
Aceleași culori le-am descoperit și atunci când am vizitat Muzeul ABBA de la Stockholm, un muzeu care ne-a purtat în timp și ne-a arătat gloria de altădată a formației. Mai jos o fotografie cu ceea ce te întâmpină când intri în muzeu:
Cel mai mult m-a impresionat, însă, copia fidelă a studioului ABBA, realizată cu echipamentele și instrumentele originale:
Mai jos o imagine cu microfoanele originale pe care ABBA le-au folosit pe scenă în mai toate concertele lor:
ABBA The Museum a fost deschis în 2013 și a fost realizat cu implicarea directă a celor patru. Muzeul se regăsește pe minunata insulă Djurgården și este ceva de neratat dacă treci prin Stockholm, însă trebuie neapărat să ții minte: trebuie cu programare înainte, biletul se achită doar online și intervalul de acces este fix.
Ducând povestea trupei mai departe, de menționat că au urmat și alte albume „Voulez-Vous” 1979, „Super Trouper” 1980 și „The Visitors” 1981, ultimul album lansat înainte ca trupa să se destrame în anii 80. În această perioadă de final cele două cupluri erau deja divorțate și fiecare se căsătoriseră cu alte persoane, însă, totuși, reușiseră să mai lucreze împreună câțiva ani.
În 1982 însă, formația se despărțea amiabil, Benny și Björn mergând împreună spre producția de musicaluri și fetele, Agnetha și Frida, concentrându-se pe cariere solo. De fapt, ABBA nici măcar nu a avut o dată concretă pentru despărțirea lor sau vreun anunț oficial, pur și simplu nu au mai lucrat împreună atât de mult și nu au mai apărut în media.
Încet, încet, anii 80 au trecut și apoi în anii 90, numele de ABBA era destul de pierdut din amintirea oamenilor. Însă, în 1999, ceva foarte interesant a apărut, un spectacol musical numit „Mamma Mia!”, promovat și realizat cu ajutorul lui Benny și Björn, un musical scris de Catherine Johnson bazat pe muzica și cântecele ABBA. Alături de Benny și Björn a fost prezentă și Frida, investind financiar în producția musicalului.
Musicalul a avut un succes mondial fascinant, premiera fiind în UK pe West End, Prince Edward Theatre pe 6 Aprilie 1999. Show-ul este de neoprit încă de atunci, rulând non-stop și făcând înconjurul lumii de mai multe ori. În România, ca în multe alte țări, există adaptări locale ale show-ului, cel de la București având-o pe Loredana Groza în rol principal.
Succesul musicalului a dus la realizarea unui film artistic lansat în 2008, numit Mamma Mia! The Movie, în rolurile principale fiind Meryl Streep, Pierce Brosnan, Colin Firth, Christine Baranski și Stellan Skarsgård. Mai jos poster-ul acestui film:
Filmul este absolut grozav, un exercițiu teribil de voie bună neîntreruptă, ne aduce sub priviri o Meryl Streep în regal actoricesc, extrem de potrivită în rol, care cântă foarte bine piesele ABBA, un Pierce Brosnan așa cum nu l-am mai văzut niciodată, un Colin Firth ce evocă un trecut neașteptat, un Stellan Skarsgård la putere maximă și o Christine Baranski pur și simplu minunată! De remarcat și scurtele apariții ale lui Benny și Björn, te las pe tine să îi descoperi pe parcursul filmului.
Mergând cu povestea noastră mai departe, atât musicalul cât și filmul au readus numele de ABBA sub atenția publicului și ușor, ușor, contrar cu ce se considera inițial, ABBA au pregătit un comeback, anunțând în 2016 că se reunesc pentru a scoate un material nou, așa s-a născut noul album numit Voyage lansat în Noiembrie 2021. Mai jos o imagine cu coperta acestui album:
Ca și calitate audio, după cum spuneam mai devreme, toate albumele ABBA au fost fără rabat, atenție sporită a fost dată atât înregistrărilor cât și mixului și masterului. Este știut că toți patru petreceau foarte mult timp în procesul de înregistrare căruia îi dădeau o atenție aparte. ABBA declarau într-un interviu că în mare măsură, în perioada lor de glorie, majoritatea timpului și-l petreceau în studio unde se asigurau că totul este la superlativ.
O piesă ABBA se realiza așa: mai întâi se crea un fel de linie de ritm cu ajutorul unui toboșar, unui basist și a unui chitarist. Acestui ritm i se adăugau mai apoi diverse instrumente și alte aranjamente, vocile urmând a fi adăugate de abia spre final. Ultimul „strat” aparținea aranjamentelor orchestrale: viori ș.a.m.d.
Este interesant să intrăm adânc în acest proces de creație al trupei, dacă comparam cu alte moduri de producție consacrate ale vremii, aici lucrurile stăteau cu totul altfel: mai întâi se înregistrau vocile iar toate celelalte se adăugau ulterior în post-producție. Ei bine, cu ABBA este fix pe dos și asta verifică și demonstrează conexiunea unică dintre orchestrație și vocile lor, chestiune pe care am simțit-o mereu dar nu am știut de unde vine până astăzi când am făcut documentarea pentru articolul de față.
Nu se știe, încă, dacă Voyage este ultimul album ABBA sau dacă după acesta va mai urma vreun altul – cert este însă că noi toți ne dorim ca să nu fie ultimul. Dacă ar fi să ne luăm după declarația lui Benny, atunci Voyage ar fi ultimul album, însă dacă ar fi să ne luam după Frida, aceasta a declarat că nu se știe niciodată și că să stăm aproape.
Închei acest articol simțindu-mă încă la baza „muntelui” pe care am încercat să îl urc în acest articol și pe care nu simt că l-am parcurs nici până la jumătate. „Muntele” ABBA este foarte înalt și oricât am vorbi despre această trupă și ceea ce au realizat ei, niciodată nu este îndeajuns.
Le-am ascultat toate albumele, am citit mult despre ei, păstrez aproape sentimentul părinților mei de când „făceau petreceri” pe ABBA, însă poate că le-am înțeles muzica când am vizitat Suedia și Stockholm, plimbându-mă prin lagunele și insulele orașului sau vizitând Muzeul Nordiska, am învățat mai multe despre suedezii acelor ani și am înțeles ce popor minunat, natural și dezinvolt sunt, iar ABBA este o expresie audio a acestui fel de a fi, nu aveau cum să nu ne determine pe noi toți să ne îndrăgostim iremediabil de ei, așa cum și eu m-am îndrăgostit de Stockholm și de Suedia.
Puterea acestei trupe stă în modul în care au educat masele în anii 70 și 80, producând o muzică comercială însă de o calitate desăvârșită, așa cum poate acum, în anii contemporani, nu se mai realizează. Asta este poate lecția pe care ar trebui să o învățăm noi de la trupele vechi și în special de la ABBA, fiindcă acum, mai mult ca niciodată, realizăm un fapt crunt: calitatea se află în trecut.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify:
Apple Music:
Tidal:
