Dragă melomanule, încep să realizez că muzica este plăcere și obsesie, că pe măsură ce ascult din în ce în ce mai multă muzică dau peste câte un disc care efectiv ajunge să mă obsedeze și să nu mă mai satur să îl ascult. Săptămâna aceasta am dat peste un astfel de disc, care, efectiv, cântă în buclă încă de când l-am ascultat pentru prima dată. Discul se numește „Voices” și a fost lansat în 2023 de violoncelistul francez Matthieu Saglio prin prestigiosul label ACT.
Discul în cauză m-a surprins din trei perspective, cea a unui interpret nou, pe care nu îl știam, de care efectiv m-am îndrăgostit în timp ce i-am ascultat mai apoi toată discografia cap coadă, devorând cu mare pasiune tot ce a scos artistul acesta. A doua chestiune cu care discul m-a surprins, a fost calitatea sa audio deosebita, cu o masterizare superbă, un disc numai bun pentru a testa sistemul audio. Scena este înregistrată superb, cu informație de adâncime, de înălțime și de lățime, dar, cel mai important, cu multă informație holografică.
Probabil însă că a treia perspectivă m-a marcat cel mai tare, discul acesta surprinzându-mă cu o calitate artistică fabuloasă venită de la acest cvartet virtuos format din Matthieu Saglio la violoncel și voce, Steve Shehan la percuție, Léo Ullmann la vioară și Christian Belhomme la pian și clape. Influxul de artiști nu se oprește aici, acesta fiind și conceptul din spatele acestui disc, dorința lui Saglio de a unifica oamenii prin muzică, aducând împreună vocaliști din toate colțurile pământului: Susana Baca din Peru, Alim Qasimov din Azerbaidjan, Natacha Atlas din Egipt, Nils Landgren din Suedia, Wasis Diop din Senegal, Anna Colom din Spania și, nu cea de pe urmă, Camille Saglio din Franța (fratele lui Matthieu).
Când pui pe play acest disc, râmai imediat uimit de ușurința cu care muzica curge prin diversitatea pieselor de pe acest album, cu ale sale voci multi-fațetate, te determină să călătorești foarte departe în ora de ascultare, din Egipt până în Spania, din Franța până în Azerbaidjan și, de ce nu, din Suedia până în Senegal. Pe hârtie acest melanj este posibil să îți creeze așteptarea că discul poate fi prea pestriț, însă, din fericire, acest lucru nu are raport și în realitate, de îndată ce asculți discul observi imediat diversitatea pieselor, însă, legate împreună de o interesantă unificare, ca și cum ar fi una. Până la urmă, muzica este una, asta este just, indiferent de zona geografică din care vine și de muzicienii care o interpretează.
Matthieu Saglio, cel pe care îl poți observa în fotografia de mai sus, se năștea în Franța, studiind nimic altceva decât agronomia. În 1996, în timpul facultății, s-a retras însă din studiul agronomic și s-a dedicat integral muzicii, fiind îndrăgostit până peste cap de muzica jazz, dar și de cea clasică, studiind violoncelul în paralel cu agronomia. Ceea ce l-a ajutat să schimbe macazul a fost Valencia, orașul celebru din Spania, unde ajunsese tot datorită studiilor agronomice. Matthieu se stabilea definitiv la Valencia, găsind aici o inspirație profundă pentru muzică, în special flamencoul, cât și unul din reprezentanții săi cei mai de seamă, chitaristul Ricardo Esteve cu care Matthieu ajunge să colaboreze.
Matthieu cunoaște o sete deosebită pentru muzică, pornind nenumărate proiecte muzicale în ultimii 20 de ani, începând alături de Ricardo Esteve și Jesús Gimeno, combinând muzica clasică cu jazzul și flamencoul. Apoi continuă proiectele interesante prin colaborarea cu trupa de muzicanți sefarzi Aman-Aman, apoi cu violonistul marocan Fathi Ben Yakoub. Este de remarcat că aceste întorsături muzicale, mai întâi flamencoul, apoi orientalul și africanul, se simt din plin pe albumul de care îți povestesc astăzi.
În 2009 Mathieu se întoarce la dragostea sa inițială, la violoncel, lansând un disc pe care alege să cânte singur, numindu-se chiar așa – „Cello Solo”. Influențele interesante nu se opresc aici, muzica lui Matthieu cunoaște noi direcții când începe colaborarea cu zona africană, de data asta cu cântărețul senegalez Abdoulaye N’Diaye. În 2014 colaborează de asemenea cu chitaristul belgian Quentin Dujardin, despre care îți povesteam în articolele despre Anouar Brahem. Urmează nenumărate proiecte, din ce în ce mai bune, mai întâi NES, un disc lansat în 2015 alături de Nesrine Belmokh și David Gadea. Discul însă care m-a determinat să îl îndrăgesc pe Matthieu Saglio, a fost „El camino de los vientos”, un disc astral lansat de Matthieu în 2020. Ti-l recomand deopotrivă și pe acesta, este un disc fascinant, am fost doar la un pas să îl aleg în locul lui Voices. Îți las mai jos coperta acestui album:
Voices se lansa în 2013 și avea un concept fascinant, Saglio își dorea să unească oamenii de pretutindeni prin muzică. Așadar, artistul s-a gândit că nu ar putea face aceasta mai bine decât cu ajutorul vocilor oamenilor, lăsându-i pe aceștia să cânte în limbile lor natale, povestindu-ne parcă despre diversitatea din lume, dar, în același timp și cât de asemănători suntem, indiferent câte mii de kilometri ne despart.
Cei pe care îi poți asculta pe acest disc sunt, de la stânga la dreapta în fotografia de mai sus, Steve Shehan – percuție, Léo Ullmann – vioară, Christian Belhomme – pian și clape și, bineînțeles, Matthieu Saglio – voce și violoncel. Cum spuneam și la începutul acestui articol, au participat și nenumărați invitați, „vocile” de pe acest album, fără de care tot acest disc nu ar fi putut fi înregistrat și nu și-ar fi putut înfăptui misiunea.
Discul începe în forță cu piesa „Madiba”, ce ne oferă un fel de melanj din mai toate tonurile pe care le vom auzi: african, arabic, vestic și clasic. Madiba ne povestește despre o societate perfectă în care oamenii coexistă în armonie și au drepturi egale. Acestea sunt niște valori des întâlnite în discursul lui Nelson Mandela, de altfel pe care îl și auzim pe înregistrare spunând: “a democratic and free society in which all persons will live together in harmony and with equal opportunities”. Madiba este practic o călătorie inițiatică, ce ne preia de la porțile acestui disc și ne duce departe în inima sa, acolo unde vom auzi restul de piese.
Piesa cu numărul doi este și piesa mea preferată de pe acest album, o piesă de jazz vocal superbă, pe care ai senzația că ai mai auzit-o undeva, că poate face parte din vreun album din acesta de jazz extraordinar de pe la Diana Krall ori Chantal Chamberland. Însă nu, piesa nu aparține nici lui Chantal și nici Dianei, ci este o piesă compusă de Matthieu Saglio și cântată de peruviana Susana Baca, o voce adâncă și gravă, superbă și vibrantă, care efectiv îți rămâne în minte. Piesa se numește „Ponte un al Alma” și a ajuns imediat în playlist-ul meu de teste pentru sistemul audio. Încă de la primele acorduri vei auzi în partea din stânga scenei o percuție de tobă mare, care coboară foarte mult în frecvență și este extrem de greu de reprodus de un sistem convențional.
La final revin la ideea lui Matthieu Saglio de a împături colțurile lumii lăsând vocile oamenilor de pretutindeni să își spună povestea pe acest disc. Matthieu ne explica muzical că vocea este esența umanității și că doar prin dialog, prin vorbire și prin ascultare, ambele realizate cu atenție, putem cu adevărat să fim unificați, iar acum, mai mult ca niciodată, Pământul se poate bucura de diversitatea sa prin posibilitățile de comunicare inter-culturală pe care le avem la dispoziție în vremurile moderne. Și cum am putea realiza toate acestea dacă nu prin muzică? Până la urmă muzica este o altă limbă, dar una extrem de universală.
„Voices” este o călătorie internațională, un disc fabulos pe care ți-l recomand cu mare bucurie, este un disc plin de muzică bună, de parcă Matthieu și-ar fi propus să realizeze un album plin de hituri, piesele îți rămân efectiv în minte. Cum aș putea să mă despart altfel de tine și de acest disc decât chiar prin cuvintele lui Matthieu Saglio despre acest disc:
„Prin acest album, am vrut să aduc un omagiu vocilor lumii, ale bărbaților, femeilor, de toate vârstele și limbilor… vocea ca esență a umanității, care diferențiază fiecare individ și, în același timp, ne unește și ne aduce împreună. Cu minunații muzicieni ai cvartetului meu, creativitatea și generozitatea lor, și violoncelul ca fir călăuzitor al acestei aventuri, am compus piese personalizate, visând la fiecare dintre invitați și imaginându-mi lumea lor întâlnindu-se cu a mea. A fost o fericire imensă când visele au devenit realitate. Recunoștința mea profundă față de energiile frumoase care mă înconjoară și dorința mereu de a continua să caut frumusețea, emoția și comuniunea umană. Sper că „Voices” vă va face să vibrați, să cântați, să dansați și să plângeți…”
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
