Kraftwerk – Autobahn – Fun, fun, fun auf der Autobahn

.

Dragă melomanule, săptămâna aceasta îți voi povesti despre al patrulea album al formației legendare germane Kraftwerk – „Autobahn”, a fost lansat în 1974 și este primul lor album integral electronic și primul lor album care a ajuns în topurile de pretutindeni cu piesa lungă de 23 de minute care dă și titlul albumului.

.

Eu, ca și fan teribil al muzicii electronice vechi: Tangerine Dream, Jean-Michel Jarre, Brian Eno, Vangelis, Isao Tomita, Klaus Schulze, mă uit mereu spre Kraftwerk ca la un standard, un fel de punct de plecare pentru tot. Uneori simt că muzica electronică care a explodat prin creațiile tuturor artiștilor menționați anterior, este ca un fel de știință veche care sălășluia în interiorul ființelor noastre și, împreună cu inventarea sintetizatoarelor, am redescoperit-o după multe mii de ani.

.

Imaginația mea călătorește uneori cu milenii în urmă și acolo găsesc un fel de trecut muzical, cu foarte multă muzică electronică, și concluzionez romantic că muzica electronică pe care noi o considerăm acum a fi nouă, poate fi mai degrabă o amintire a ce era deja acum mii de ani.

.

În acest fel etern a fost compus și acest album fabulos de la Kraftwerk de care vom vorbi astăzi. Înainte de Autobahn au mai existat trei albume „Kraftwerk” (1970), „Kraftwerk 2” (1972) și „Ralf Und Florian” (1973), însă niște albume care nu seamănă neapărat cu muzica electronică cu care suntem noi obișnuiți din partea Kraftwerk, fiind niște albume mai mult de avant-garde decât pur electronice, cu picături într-adevăr de muzică electronică, însă și de muzică ambientală și musique concrete, încadrându-se mai serios în curentul krautrock decât în cel electronic pur.  

.

De fapt, nici nu ar fi avut cum să fie niște albume de muzică electronică clasice, dat fiind că în anii când au fost lansate, acest gen nu era integral concretizat. Primul album în care Kraftwerk folosesc integral sintetizatoare și drum-machines fiind Autobahn.

.

Pentru mine, acest album și în special piesa „Autobahn” (prima „față” a discului), o piesă lungă cât o față de LP – 23 de minute, este, așa cum îi spune și titlul, o călătorie grozavă pe o autostradă care ne poartă departe și ne transformă drumul într-un fel de partitură iar mașina într-un fel de instrument muzical, Ralf și Florian descoperind această muzică riguroasă și magică prin niște elemente care ar fi în alte condiții considerate a fi lipsite de cântec.

.

Astfel, pasiunea germanilor pentru mașini, cât și pentru infrastructură, pentru autostrăzi și pentru a călători departe, se concretizează în acest caz într-un album muzical. Dacă închidem ochii în timp ce ascultam Autobahn, vom simți imediat călătoria pe autobahn-ul german, pornind de la Düsseldorf, orașul de baștină al Kraftwerk, și călătorind foarte departe.

.

Îmi amintesc că pe vremea comunismului vedeam des mașini „de Germania”, rulote ori mașini mici, care fie veneau în România în concediu, fie o tranzitau îndreptându-se către Bulgaria sau Grecia. Germanilor le place să călătorească în acest fel, cu mașina, pe autostradă, pe distanțe lungi. Acest lucru nu este greu de înțeles, dat fiind că știm bine că felul lor de a fi este unul cuminte, retras, fiind oameni serioși cărora nu le stă în fire să se exprime așa cum o fac alte popoare.

.

Așadar, cred că autostrada și călătoria cu mașina le oferă germanilor un fel de eliberare de „liniștea” care îi caracterizează, călătoria pe autobahn la viteze mai mari decât în mod normal fiind o năstrușnicie pe care și-o pot asuma logic. Asta am simțit și eu când am călătorit, la propriu, cu mașina pe autobahn-ul nemțesc, fiind imediat impresionat de „destrăbălarea” pe care și-o permiteau acolo germanii. Nu mă înțelege greșit, nu este ca și cum pe autostradă își vor asuma chiote și strigăte, muzică dată la maxim, ori cine știe ce alte nebunii, chiar nu, însă, din controlul lor suprem și bunul-simț duse la extrem, își vor asuma cu mare curaj poate 50% mai multă viteză decât ar aloca în mod normal pedalierului mașinii. În acest fel neutru și nevinovat, nemții se vor „destrăbăla” pe autobahn.

.

.

Mai sus poți observa coperta spate originală a vinilului Autobahn din anii 70, și implicit și membri trupei de la acel moment, de la stânga la dreapta: Ralf Hütter, Florian Schneider, Wolfgang Flür și Klaus Röder. Sigur însă că trebuie să menționez că miezul cu două semințe al Kraftwerk a fost întotdeauna format din Ralf și Florian. Mai jos o imagine cu cei doi din vremurile mai moderne:

.

.

Se știe despre Florian că a fost un audiofil convins, fiind numit de Ralf un „fetișist al sunetului”. Se știa că nu era de acord să susțină concerte dacă nu se auzea perfect. Florian părăsea trupa în 2008, totul pornind de la o ceartă pe care o avusese cu Ralf despre o pompă de bicicletă. În 2020, la 73 de ani, se stingea de cancer Florian Schneider, în urma sa rămânând o moștenire fabuloasă transmisă către noi toți prin muzica Kraftwerk. David Bowie i-a dedicat o piesă de pe albumul său „Heroes” numită „V-2 Schneider” și la momentul veștii că Florian s-a stins, clopotele catedralei St. Martin din Utrecht au cântat „Das Model”.

.

Mergând la bazele formării trupei, aceasta se năștea la Düsseldorf, Germania de Vest, în 1969, fiind fondată de Ralf și Florian. Membri notabili alături de Ralf și Florian au fost Wolfgang Flür, care s-a alăturat în 1974 (cu ocazia albumului de care vorbim astăzi) și Karl Bartos care s-a alăturat în 1975, aceasta fiind forma cea mai completă a formației, sub care se năștea și albumul legendar Die Mensch-Maschine.

.

Perioada 1970-1973 a fost una de experimentare pentru Kraftwerk, tipul de muzică cântat pe primele două albume fiind un fel de rock, numit krautrock în Germania. Cel de-al treilea album, numit „Ralf und Florian” din 1973 a fost cel care a marcat începutul includerii sintetizatoarelor și renunțarea pe cât posibil la instrumentele clasice, dar și îndepărtarea de stilul krautrock și începerea călătoriei către muzica electronică.

Ce au creat atunci Kraftwerk, cu Autobahn, a fost un fundament pentru multe stiluri de muzică ce au urmat. Anul acesta Autobahn a împlinit vârsta fascinantă de 50 de ani și felul în care a influențat muzica în aceste cinci decade este absolut impresionant. Chiar dacă nu la fel de puternic ca și Die Mensch-Maschine care a urmat câțiva ani mai târziu, a influențat foarte multe tendințe din anii 70 și 80. Giorgio Moroder declara mai târziu că beat-urile Autobahn au fost cele ce l-au influențat să creeze superhit-ul „I Feel Love” al Donnei Summer. De asemenea, David Bowie mărturisea că acest album a fost ceea ce l-a determinat să se mute în Germania în anii 70, în căutarea sunetului special pe care îl auzise pe acest disc. De asemenea, găsim declarații de respect la adresa acestui album din partea Human League, Gary Numan sau Daft Punk.

.

Premisele din jurul înregistrărilor acestui disc au rămas sub mare secret până târziu, dat fiind că Kraftwerk au fost întotdeauna foarte misterioși și lipsiți de cuvinte la adresa discurilor lor. Acum însă, la 50 de ani de la lansarea sa, știm mult mai multe. Producția și înregistrările au început în studioul propriu Kraftwerk de la Düsseldorf, numit Kling Klang. Pe vremea aceea era vorba de prima iterație a acestui studio, situat pe o veche stradă plină cu hale de la marginea orașului.

.

Pentru primele trei albume, modestul studio Kling Klang din Düsseldorf nu avea în dotarea sa decât un set de tobe stricate, un flaut și o orgă Farfisa. Cu ocazia realizării celui de-al treilea album „Ralf und Florian”, cei doi au călătorit la Köln și au lucrat cu grozavul producător Conny Plank. Aici, Florian a intrat în contact cu ceea ce descria mai târziu ca fiind „un pian mic îmbrăcat în lemn”, acesta era celebrul sintetizator Minimoog care făcea furori în vremea aceea. Ralf declara că un Minimoog costa în 1973 cât Volkswagen-ul său „Broască” și că și le dorea pe amândouă, ambele însemnând libertate. Mai jos o fotografie cu Minimoog pe care am făcut-o la Deutsches Museum în Munchen:

.

.

Așadar, cu multe eforturi financiare, fiecare au dotat studioul cu ce au putut, Wolfgang Flür a adus un EMS drum-machine, Ralf Hütter un Minimoog și Florian Schneider un sintetizator ARP Odyssey (pe care îl poți vedea în imaginea de mai jos). Acesta a fost un punct de cotitură pentru Kraftwerk, creativitatea și genialitatea lor explodând cu ajutorul acestor instrumente.

.

.

Este știut că la un moment dat toată producția Autobahn s-a mutat în studiourile lui Conny Plank de la Köln și legenda spune că Kraftwerk ar fi făcut foarte des acest drum Düsseldorf-Köln, mutându-se dintr-un studio în celălalt, atât de des încât ar fi avut chiar și un camion dedicat pentru aceasta cu care ar fi mutat bună parte din echipamente.

.

Astfel, conceptul din spatele „Autobahn” era simplu, dorința Kraftwerk era de a prinde esența călătoriei cu mașina pe autostradă, acea stare deosebită de transă când ne punem în mașină și călătorim în linie dreaptă pe distanțe lungi. Nici nu era greu dat fiind drumurile dese pe care le făceau între studiourile Conny Plank din Köln și cele din Düsseldorf.

.

Inițial, Ralf a luat cu el într-o călătorie cu Volkswagen-ul său un aparat de înregistrat portabil și l-a poziționat în afara mașinii, capturând astfel sunetul întregii călătorii, dorindu-și a utiliza aceste înregistrări la realizarea albumului. Însă, s-a decis imediat că materialul nu suna suficient de bine și că cel mai nimerit era ca aceste sunete să fie recreate în studio cu ajutorul aparatelor electronice.

Astfel, atunci când pui pe ascultare albumul vei putea auzi imediat mașini care trec din partea stângă a imagini stereo către cea din dreapta, vei putea auzi viteză și vehicule care depășesc, însă, nu te lăsa păcălit, toate acestea sunt realizate cu ajutorul magnificelor sintetizatoare analogice de care povesteam mai sus, fără niciun fel de sunete reale.

.

Discul evocă, astfel, această călătorie în stare de transă și elementele sale specifice: subconștientul ori starea automată în care ne poziționăm inconștient pentru a face față unor astfel de călătorii în vehicule. Poziția celor trei este clară: Minimoog-ul ocupându-se de bas sub mâna lui Ralf, EMS-ul ocupându-se de ritm sub mâna lui Wolfgang și, unul din rolurile principale revenindu-i lui Florian ținând centrul scenei mânuind ARP-ul.

.

Să nu uităm însă și de o premieră, anume vocile membrilor Kraftwerk care, într-un fel total copilăresc și naiv, sub o formă modificată de vocoder, apar pe acest album și ne dau niște versuri extrem de simple compuse de colegul lor Emil Schult, cel care a creat grafica copertei originale a albumului din 1974 (pe care o poți regăsi la începutul acestui articol), copertă care ulterior a fost schimbată cu ceva mai modern:

.

.

Astfel, Emil compunea aceste versuri extraordinar de simple: „Wir fahren, fahren, fahren auf der autobahn” („Călătorim, călătorim, călătorim pe autostradă”), atât de copilărești și cu un înțeles atât de evident, însă care au prins atât de mult.

.

Este interesant că a existat și un fel de neînțelegere în acest sens cu legendara formație americană The Beach Boys, care, în această perioadă, aveau un hit al cărui refren spunea, printre altele, „Fun, fun, fun”, acest „Fun, fun, fun” pronunțat repede, american, suna izbitor de mult cu un nemțesc „Fahren, fahren, fahren”, care pronunțat repede suna cam la fel. De aceea foarte mulți, inclusiv The Beach Boys, se pare, au crezut că versurile Kraftwerk spun: „Fun, fun, fun auf der autobahn” și i-au acuzat pe Kraftwerk de plagiat. Însă, s-a dovedit, bineînțeles, că nu este așa și securile au fost îngropate.

.

Este interesantă, de asemenea, vocea de pe acest album, care încă nu ajunsese la stadiul de voce „robotică” de tip Kraftwerk cu care suntem învățați de pe albumul Die Mensch-Maschine. Pe Autobahn, Kraftwerk încă experimentau cu vocea și vom descoperi, astfel, vocea lui Ralf ajustată cu vocoder și frazată într-un fel care se numește în germană „sprechsingen”, în traducere „cântec-vorbit”, o formă mai apropiată de rap decât de cântatul clasic. Acest tip de frazare și prezentare a vocii a început pe Autobahn și apoi a evoluat pe albumele următoare, însă și-a păstrat frazarea descoperită pe acest album.

.

Trecând peste grozava piesă de pe prima față a discului, „Autobahn”, dualitatea acestui disc o putem descoperi prin intermediul părții a doua a discului care conține încă patru melodii: Kometenmelodie 1, Kometenmelodie 2, Mitternacht și Morgenspaziergang. Cea mai de soi melodie de aici este Kometenmelodie 2, cu al său nume inspirat de Cometa Kohoutek care a trecut pe lângă Terra în 1973, o piesă care s-a făcut auzită pe radio, fiind extrasă pe single, o piesă extrem de catchy și melodioasă, fiind considerată de foarte mulți precursoarea synth-pop-ului. Nici Mitternacht nu este de lepădat, fiind un adevărat strămoș al „dark electronica”, iar Morgenspaziergang fiind poate prima piesă de „ambient” în existență.

.

Trebuie, astfel, să ne înclinăm în fața acestui album care înseamnă un început pentru atât de multe stiluri, fiind o temelie importantă pentru revoluția muzicii electronice și sub-genurile sale ce au urmat. Este de remarcat teribil felul în care Kraftwerk au devenit creativi cu așa de puține opțiuni din ceea ce însemnau, la momentul acela, instrumentele analogic-electronice. Atât Conny cât și băieții de la Kraftwerk au fost niște pionieri și multe din sunetele pe care le auzi pe acest album sunt realizate de niște aparate create chiar de ei.

.

Multe din instrumentele ce apar pe acest album au fost construite chiar de Florian Schneider și de colegul său de trupă Klaus Röder. Instrumentele erau fie create de la zero, fie erau instrumente existente modificate. Aduc aici aminte de un Vox Percussion King modificat sau de prima versiune a celebrului „Robovox” Kraftwerk, un sintetizator/vocoder de voce construit de la zero de trupă. Readuc aminte și de echipamentele de studio impresionante și experimentale din studioul Conny Plank, mai jos o imagine cu masa de mixing pe care a fost lucrat și Autobahn:

.

.

Este foarte important să înțelegem rolul extraordinar pe care l-a avut Conny Plank în crearea sunetului consacrat Kraftwerk, acesta a realizat una din cele mai importante etape ale unui album: partea de mixing, luând genialele „bucăți” create atât de grozav de membri Kraftwerk și le-a unit într-un tot coerent și muzical. Cumva, Conny a fost primul care a „auzit” sunetul adevărat al formației Kraftwerk și l-a scos la iveală și i-a ajutat pe aceștia să își descopere adevărata voce și le-a dat „formula” pentru albumele lor viitoare. Cred cu desăvârșire că fără Conny, Kraftwerk și-ar fi descoperit mai greu vocea și, într-un fel sau altul, ar trebui să fie numit al cincilea membru Kraftwerk pe acest album.

.

Conny era deja un producător de renume la momentul respectiv, ulterior ajungând să producă pentru Eurythmics, Ástor Piazzolla, Scorpions, Gianna Nannini și Ultravox. Cât de grozav era Conny Plank ne putem da seama din afirmația lui Brian Eno care declarase că albumul The Joshua Tree al U2 ar fi trebuit să fie produs mai bine de Conny decât de el. Mai jos o imagine cu Conny din studio:

.

A person with long hair and a beard sitting at a sound board

Description automatically generated

.

Rămân impresionat de numele acestei formații legendare care este format din alăturarea a două cuvinte din limba germană: „kraft” (tr. putere) și „werk” (tr. fabrică), puse împreună traducerea concretă ar fi „centrală electrică”, însă că eu aș îndrăzni să modific puțin această traducere și aș denumi-o mai repede „centrală electronică”, pentru că din punct de vedere al teribilei moșteniri pe care o lasă în urmă, Kraftwerk au influențat foarte mulți artiști, muzica lor stând la baza multor genuri muzicale ce au urmat: electro-pop, synth-pop, hip-hop, post-punk, techno, house, industrial sau club. Ralf Hütter a declarat că stilul Kraftwerk nu poate fi descris decât ca și „industrielle volksmusik” (muzică populară industrială).

.

Mi-aș dori să închei acest articol invocând o deosebită afirmație făcută de Jean-Michel Jarre, care spunea că „muzica electronică este muzica clasică a secolului XXI”. Ascultând albume legendare de muzică electronică, în special cele clasice din primele decade ale acestui tip de muzică, nu pot decât să fiu din ce în ce mai mult de acord cu Jarre. Din muzicile moderne, doar muzica electronică clasică are aceeași finețe și structură complexă ca și muzica clasică. Observ, de asemenea, un fenomen care mă intrigă, și anume că mulți identifică greșit „muzica electronică” ca aparținând unor vremuri mai moderne, mai spre anii 2000 cu precădere, când muzica electronică, de calitate într-adevăr, era cu totul alta decât cea „veche”. Albumele acestea de muzică electronică veche, inițială, ai anilor 70 și 80, au o simfonie aparte care lipsește muzicii electronice actuale. Văd des afirmații din partea melomanilor de genul „mie nu îmi place Jean-Michel Jarre” sau „eu nu înțeleg albumele Kraftwerk” ori „muzica electronică veche e prea veche”. Evident că eu sunt unul din cei ce militează pentru afirmația „de gustibus non est disputandum”, însă, trecând peste gusturi, să spui că muzica electronică veche este lipsită de valoare este ca și cum ai spune același lucru despre filmele alb-negru. Astfel, cum bine spunea un prieten, aici nu este vorba despre a iți plăcea sau nu, ci este vorba despre a recunoaște valoarea pe care au adus-o aceste muzici electronice de pionierat.

.

Astfel, marchează acest album în lista ta de ascultat și alătură-l imediat colecției tale, este un album fundamental pentru toate aceste genuri muzicale și ascultându-l îți vei aduce aminte imediat de călătoriile cu mașina făcute dimineața, când, mult prea adormit părinții te așezau pe bancheta din spate a mașinii, te înveleau și apoi umpleau portbagajul mașinii cu lada frigorifică plină cu bunătăți, cu scaunele pliabile, cu pături, perne și multă voie bună. Drumul pornea, libertatea era în față, pe șosea.

.

.

Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.

.

Silviu TUDOR

An article written in my sweet spot,

and this is what I’ve heard.

Spotify

Tidal

Apple Music

Total
0
Shares
1 comment
  1. Excelent articol ca de obicei.
    La primul contact cu albumul eram convins că zic Fun, fun, fun… Era prin 1977. După mulți ani, ascultându-l cu un prieten din Germania, m-a luminat, e Fahren. Dar noi tot așa îl fredonăm și acum căci e mai ” fun”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous Post

Eveniment de auditie la AVstore – 16 septembrie

Next Post

Bang & Olufsen anunta Beolab 8

Related Posts