Hegel H95 – micul viking “loveste” neasteptat  

Hegel H95 este mai intai de toate un amplificator integrat, insa intrarile digitale de pe verso precum si mufa de retea ethernet il cam dau de gol ca fiind un fully-fledged all-in-one, adica un streaming-DAC-integrated-amplifier.

Uneori in viata lucrurile noi nu se potrivesc asa cum iti doresti, ci mai degraba au felul lor de a se adauga experientei de zi cu zi. La momentul la care am primit cutia pe care scria Hegel H95 black, experienta mea cu acest brand era destul de aproape de 0 absolut. Cu ceva ani in urma un bun amic imi recomandase produsele casei insa prin nu stiu ce conjunctura sau forta a destinului, pur si simplu nu s-a nimerit sa reusesc sa iau si eu o mostra la “rontait”… apoi acum cateva luni, intr-un fel de stand-up-and-shootout de amplificatoare si all-in-one, am “baleiat” vreun sfert de ora si prin gradina Hegel, cu modelul H190. Desi placut impresionat de neutralitatea si calitatea over-all a sunetului, am ramas cu o imagine neformata si nefondata, si mai degraba cu un sentiment de genul “o sa mai vedem noi”.

Asa ca la momentul deschiderii cutiei cu H95 inauntru eram si curios dar in acelasi timp nici nu aveam vreo preconceptie sau cine stie ce asteptari, mai ales ca nu citisem absolut nimic despre acest brand la modul serios. Aveam sa citesc insa dupa cateva zile, dar deja anticipam si e bine sa o luam gradual…

Hegel H95 este mai intai de toate un amplificator integrat, insa intrarile digitale de pe verso precum si mufa de retea ethernet il cam dau de gol ca fiind un fully-fledged all-in-one, adica un streaming-dac-integrated-amplifier.

H95 spate

Pentru unii asta e de bine, mai putine cabluri si mai putina bataie de cap cu matchingul componentelor, pentru altii poate fi un punct in minus, considerandu-se ca, practic punand 4 componente diferite intr-o singura carcasa sigur vom avea de-a face cu un compromis, plus lipsa deliciului asamblarii by themselves a intregului lant pana la boxe. Eu am reusit sa invat pana acum ca preconceptiile sunt de multe ori surclasate de realitate, si am zis ca e mai bine sa judec dupa ce ascult… fiindca propriile boxe erau mult peste categoria de pret a acestui aparat am zis ca e bine sa analizez H95 impreuna cu ceva incinte din gama de pret similara. Dar fiindca Bowers and Wilkins 803 D3 cantaresc ceva si nu sunt chiar simplu de relocat de pe pozitii daca nu sunt direct pe role, si fiindca – recunosc – am avut asa un fel de inspiratie “fie ce-o fi” am demarat auditia lui H95 nu in cele mai bune conditii de context pentru el, deci direct pe 803 D3. Sincer, ma asteptam la un rezultat cel mult amuzant, avand in vedere ca nu multe amplificatoare pot suna bine sau decent pe aceste boxe foarte foarte transparente… ca idee, amplificatoarele integrate de la Naim, Nait XS3 si Supernait3 se cam chinuie sa deschida aceste boxe si sa le utilizeze capacitatile dinamice din plin, abia de la combo-ul NAC-N 272 / NAP 250DR avem o potrivire buna cu 803 D3. Asa ca cuplez un pic neincrezator H95 in locul lui Moon 600i, scot cablul de network din Moon 280d si il cuplez la H95, dau drumul aplicatiei M-connect pe care o aveam instalata de la utilizari anterioare cu alte aparate compatibile DLNA, selectez H95 ca renderer si apoi dau ceva la ascultat.

H95

Pana aici, nimic special. Cam asa as fi facut cu orice alt produs de gen. Incep sa ascult insa atent, si din primele momente remarc – evident – minusurile fata de setupul cu Moon. Exista un pic de “anemie” in redarea joaselor, nu neaparat pe parte de control unde totul sta foarte bine, ci mai degraba pe cantitate bruta si ceva pe textura. Nimic deranjant insa. Din punct de vedere timbre si microdetalii, iarasi, exista un anume nivel de simplificare, nu se mai aud toate armonicile si toata bogatia de pe sistemul Moon. Ca prezentare Hegel e mai upfront, Moon ceva mai laidback si relaxat, relaxarea asta venind si din controlul mai bun al incintelor, totusi puterea dubla si curentii mult mai mari decat la H95.  Insa pe masura ce inaintez in auditie, si schimb piesa dupa piesa si gen dupa gen, realizez ca minusurile majore intre 280d+600i si H95 se cam opresc aici. Remarc un timing exceptional, viteza si attack-ul sunt extrem de vii si firesti. Apoi devin evidente cateva calitati ca urmare a dinamicii reale foarte bune a aparatului: un soundstage urias, comparabil cu setupul Moon, care oricum excela la acest capitol, plus o separatie foarte buna a instrumentelor si o delimitare excelenta in spatiu. Practic se poate auzi extrem de lejer aerul acela din jurul instrumentelor si vocilor, chestie care apare in general doar la aparate sau setupuri destul de scumpe, sau, hai sa fim mai corecti, sensibil mai scumpe decat acest H95, care la setupul Moon este evidenta din primele secunde de ascultare dar la un aparat de nivelul lui H95 este cu atat mai laudabil si surprinzator. Tonal H95 este cat se poate de neutru, nu mi se pare ca exista vreo emfaza pe vreuna din gamele de frecventa, insa as avea de laudat extensia si definitia pe inalte, as zice de un nivel extraordinar pentru gama de pret. Eu unul nu am mai intalnit asa transparenta pe partea de inalte la nivelul asta.

Insa acesta doua calitati, neutralitatea tonala si buna definitie pe parte de inalte atrag dupa sine si un alt aspect, potential deranjant pentru cine doreste un sound mai “periat” artificial: inregistrarile cu sunet cald, rotund, linistit, vor suna ca atare, dar, la fel, si o inregistrare acida sau intepatoare sau sibilanta, va fi redata intocmai, deci din punct de vedere tonal, acest H95 poate sau poate nu fi pe gustul tuturor.

Eu insa am inceput sa ma bucur minut cu minut de acest sunet “crisp” si transparent, mai ales ca regaseam multe din calitatile setupului mare si aici, cu toata diferenta de prezentare care la Simaudio este ceva mai laid back si mai axata pe rezolutie si rafinament, iar la Hegel ceva mai forward bazata pe viteza deosebita si prezenta.

Acesta etapa de redare pe 803 D3 fiind trecuta – spre marea mea surprindere – cu un “magna cum laude”, am cuplat H95 si la un set de incinte mai aproape de gama sa, anume QAcoustics concept 50, boxe pe care micul H95 le-a putut controla intr-un fel extrem de relaxat, ceva ca si cum ai pune un motor mare pe o caroserie mini. Si pe aceste boxe a fost evident ca H95 nu pune emfaza pe o anume gama de frecvente, si ca iubeste timingul si prezentarea vivace, insa eu unul am ajuns la concluzia ca desi pretul indica altceva, H95 se simte mai bine “agatat” la niste incinte mult mai challenging decat ai crede ca e in stare prin prisma pretului. 

Din punct de vedere tehnic, H95 pare gandit cu ideea de investitie acolo unde chiar conteaza, ceva de genul cum procedeaza BMW cu masinile lor… H95 are in interior 2 toroidale – unul mai mare pentru partea de sunet si celalalt mai mititel pentru alimentarea in stand-by, nordicii luand foarte in serios problema reducerii consumului de energie electrica. Fata aparatului si telecomanda (foarte simpatica in utilizare) sunt din plastic insa exista un ecran OLED de buna calitate similar cu ce vedem la fratii mai mari, care afiseaza extrem de lizibil intrarea si volumul sonor, in spatele aparatului avem mufe WBT de calitate pentru cablul de boxe (similare cu ce avem la Simaudio pentru 340i sau 600i de exemplu), o mufa de retea, una USB pentru conectarea la un computer pe post de streamer sau la un streamer cu iesire USB, o intrare coax digitala si 3 optice, dar si doua intrari analogice nebalansate, alaturi de o iesire variabila pentru sub-woofer, de ex. Aparatul cantareste in jur de 10 kg, si creeaza impresia de obiect solid, mai ales cu acest design minimalist tipic nordic. Pe parte de streaming nu exista o aplicatie dedicata, insa Mconnect a celor de la Coverse Digital este mai mult decat suficienta pentru a controla acest aparat si de a-l lega la serviciile uzuale de streaming gen Tidal sau Qobuz. Pe Tidal insa in solutia aceasta cu Mconnect redarea e limitata la rezolutia 24/48, in timp ce de pe Qobuz am redat cu succes si 24/96. In plus, pentru cei mai putin audiofili dar mai iubitori de conectivitate, exista suport Spotify connect si AirPlay2, dar si un feature foarte util ca “wake-up-on-lan”, care scoate automat aparatul din stand-by daca se da play de pe vreo aplicatie conexa. Nu exista suport MQA sau DSD si nici Roon, aceste calitati fiind rezervate unora dintre fratii mai mari. Pe parte de conversie D/A regasim insa exact aceeasi placa din fratii mai scumpi H120 si H190, bazata pe chipul AKM4490, un lucru pozitiv daca ne gandim ca exista o diferenta substantiala de pret intre H95 si H190, mai ales.

Interior

Amplificarea beneficiaza de un toroid generos pentru puterea afisata de doar 60W pe canal, filtrarea este facuta cu 4 bucati capacitive custom made de cate 10000uF, iar arhitectura finala este bazata pe 4 tranzistori bipolari in clasa AB, deci cate unul pe alternanta, insurubati pe un radiator generos dimensionat si el. Din propria experinta, o parte din timingul foarte foarte bun vine si din utilizarea acestei scheme cu minimum de device-uri active, dar si din faptul ca nu avem cabluri de interconectare intre diversele etaje gen streamer-DAC sau preamp-final, cum avem la un setup cu componente distincte.

“Magia” sunetului Hegel insa poarta un nume concret, pe numele sau Sound Engine, ajuns acum la a doua generatie, un circuit analogic care – conform datelor producatorului – masoara si compenseaza distorsiunile aparute pe lantul de amplificare intr-un fel de feed-forward design, topologie care permite aparatului, desi mic si de putere si curent destul de mici, sa obtina un damping factor urias, de 2000. Sunetul acesta curat si controlat foarte evident in H95 este rezultatul cel mai probabil al acestei tehnologii patent, pe care Hegel o foloseste in toate amplificatoarele sale indiferent de clasa si pret.

Pe parte de streamer si DAC, desi teoretic am un compromis, eu unul am preferat flowul si buna integrare a acestei solutii interna fata de o varianta alternativa dedicata bazata pe reputatul DAC Qutest de la Chord, si streamerele din seria 200 de la SotM, desi pe parte de rafinament si rezolutie SOtM+Chord clar erau in avantaj, din punct de vedere scena, timing si feelingul de prezenta, mi s-a parut mai corect flowul cu H95 ca all-in-one. Evident aici e vorba de o preferinta personala, insa am vrut doar sa punctez ca, cel putin sonor, streaming-DAC-ul din H95 nu este o solutie pusa in graba si din convenienta, ci este una gandita serios cu intregul aparat.

Albumul “The women who raised me” semnat de tanara cantautoare americana de jazz Kandace Springs este un bun exemplu unde tehnologia Sound Engine face intr-adevar curantenie. Piesa de debut “Devil may care” unde solista este secondata pe bass de faimosul Christian McBride este o mostra de jazz adevarat, unde ambianta dar mai ales vocea interpretei ies in evidenta pe sisteme care chiar pot face lumina. Albumul asta poate avea un sound ceva mai nisipos si prafuit pe anumite setupuri ceva mai putin transparente, insa cu H95 vocea lui Kandace este calda si intima, dar in acelasi timp foarte prezenta si ferma, contrabass-ul lui Christian loveste carnos si percutant si toata formatia este bine definita in spatiu, cu o buna separatie. Piesa asta arata bine neutralitatea aparatului, daca avem voci calde si rotunde, ele vor suna exact asa. Nu exista urma de ceva sintetic pe piesa asta, H95 se descurca admirabil, as zice.

Trecand la un alt album de jazz, unul din favoritele mele all-time, si la pianistul grec Vassilis Tsabropoulos, secondat de “greii” Arild Andersen pe contrabass si John Marshall la percutie, avem de-a face cu un trio de muzicieni ultraprofesionisti la un moment de mare inspiratie din cariera dar si de o inregistrare in buna traditie a casei germane ECM, adica exceptionala dpdv calitate sonora. Piesa “Diamond cut diamond” poate fi reprezentativa pentru acest album de o magie si atmosfera aparte, unde complexitatea vine din imaginatia si maiestria celor trei muzicieni si nu din cine stie ce aranjamente sau artificii sofisticate. Pianul lui Vassilis deschide piesa cu un sunet grav, si apoi totul “creste” secunda cu secunda, minut cu minut, intr-un tempo destul de vioi, iar H95 reuseste sa obtina o simbioza admirabila intre coeziunea care sta la baza piesei si albumului si delimitarea intre cele trei instrumente, si desi rafinamentul nu prea este punctul sau forte, extensia excelenta pe inalte si lumina pe care reuseste sa o aduca inregistrarii fac ca undeva spre finalul piesei sa uiti ca ai de-a face cu un aparat entry-level.

Fiindca motoarele erau deja turate cu niste mari profesionisti de jazz, am trecut lejer la alti mari profesionisti, dar din domeniul “metalifer”. Aparut in 1992 la cam un an dupa succesul lui “Black album” al principalilor rivali muzicali, “Countdown to extiction” semnat Megadeth ramane un album de mare valoare din sfera heavy metal, desi acesta a fost primul semn ca si trupa lui Dave Mustaine poate vira spre ceva mai putin tehnic si energic decat ce scosesera pana atunci, insa geniul lui Mustaine isi dovedeste valoarea si in acest album de un mid-tempo foarte ritmat si variat, cu teme lirice din ce in ce mai curajoase si inteligente, care ating si socio-politicul dar si introspectia, in egala masura.

Un vechi amic spunea ca “Countdown…” e ca un vin vechi, cu cat trece mai mult timp peste el, cu atat pare mai bun, si tind sa ii dau dreptate. Albumul asta ramane la fel de fresh si dupa – iata – trei decenii, soundul, muzica si temele sunt la fel de fresh si acum, iar eu unul nu ma pot plictisi niciodata de formula de aur Megadeth cu supertalentatii Marty Friedman pe chitara, Nick Menza pe tobe, fie-i tarana usoara, si, evident “little” Dave pe bass, David Ellefson, alaturi de “big” Dave, voce si chitara, Dave Mustaine. Chiar am avut onoarea sa dau mana cu Ellefson acum 3 ani la Hard Rock café in turneul sau de promovare a bassului metalifer, Basstory. Un tip cool dar modest, mi-a lasat o impresie excelenta. Revenind la album si la aparatul nostru norvegian, prima piesa “Skin’o my teeth” debuteaza cu o bucata de maiestrie semnata Nick Menza, si in genere pe tobe se observa foarte usor daca un amplif misca sau nu o boxa. H95 se descurca excelent, avem parte de o energie si un timing debordant, sunetul nu e sec desi H95 nici nu vireaza inspre dulce sau rotund si nici nu sufera de o augmentare artificiala pe midbass cum se intampla cu majoritatea concurentilor in gama asta de pret. Nu, H95 nu doreste sa para ceea ce nu este, si prezinta un Megadeth percutant, energic, deloc harsh, dar nici gonflat in vreun fel, vocea lui Dave este la fel de malitioasa cum o stiam, fara inflorituri sau pierderi de nuante, iar cinele lui Menza se aud in toata splendoarea, H95 aratand si aici ca zona de inalte este stapanita la perfectie daca e sa ne luam dupa pretul mai degraba modest pe care il afiseaza.

Ramanem in aria rockului insa domolim un pic mai mult tempoul si ajungem la ultimul album semnat Dire Straits, “On every street” o alta trupa pe care o apreciez mult, si la balada “Fade to black”, o piesa unde ambientul si texturile au un cuvant greu de spus, alaturi de vocea grava a lui Mark. Ok, sunt de acord, aud mai multe detalii pe setup-ul Moon, dar la de 8 ori pretul ar fi fost si cazul. Ce mi se pare exceptional la H95 este ca reuseste totusi sa redea in mare parte ambientul spatial al piesei, un lucru destul de greu de realizat zic eu la un aparat din aceasta gama, unde de obicei aceste atribute se cam pierd in background si nu par atat de evidente cum sunt pe aparatele hi-end bine puse la punct. H95 este insa rege in zona asta, si am dorit special sa pun aceasta piesa exact din acest motiv, sa vad ca scena inca ramane aproape la fel de mare si relevanta cum stiam eu ca poate fi.

In continuare, ca sa imi autodemonstrez teoria de aparat timingos a lui H95, am ales cantareata germana Ada Morghe si piesa “O my love” de pe al doilea album al ei, “Box”, o piesa pe care se poate vedea usor care sistem sau componenta stau bine sau mai putin bine cu ritmul si timingul. Daca ascultati piesa asta veti vedea cum ritmul imprimat de toba si bass sunt motorul piesei, si daca vi se pare ca sunetul este amestecat cumva, atunci exista o problema de timing in lantul audio. Cu H95 totul este crisp si bine delimitat, flowul este firesc si fara efort, nimic nu o ia inainte dar nici nu ramane in urma, si poti decela foarte usor ce face toata trupa acolo pe piesa asta. Am auzit destule setupuri unde piesa asta suna sincopat, moale, fara vlaga sau fara coerenta, sau destul de incalcit ca sa mai distingi cu usurinta ceva la modul relaxat, si desi nu este vorba de o inregistrare audiofila in adevaratul sens, pentru mine o piesa de genul asta, pe langa savoarea pur muzicala si artistica, imi ofera si posibilitatea rapida de analiza pentru probabil unul din cel mai importante atribute sonore, timingul. Fara el nu avem muzica, si, dupa parerea mea, mai devreme sau mai tarziu, indiferent de celelalte atribute sonore, fara acesta creierul va spune la un moment dat “NU”.

Cam asta ar fi H95 rezumat in cateva cuvinte, un mic “viking” nordic care suprinde adversarul (recte concurenta) cu un sunet solid, neutru, riguros, expansiv, dar si plin de un farmec aparte, si surprinzator de plin de atribute demne de aparate si sisteme mult mai scumpe. Pe mine unul m-a fermecat de-a binelea, si mi-am si pus intrebarea de ce uneori nu ne multumim cu astfel de produse de exceptie din punct de vedere calitate/pret si urmarim, pe sume mult mai mari, acel extra nivel de performanta. Probabil, pentru ca ne numim audiofili…

Echipament de auditie

Piese audiate:

Total
1
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published.

Previous Post

KEF Blade: design inspirat de Constantin Brancusi

Next Post

Devialet lanseaza soundbar-ul all-in-one DIONE cu Dolby Atmos

Related Posts