Administreaza preferintele
Preferintele dumneavoastra au fost salvate

GEORGE DUKE – AFTER HOURS – „BUCURIA DE A CÂNTA”

.

.

Dragă melomanule, săptămâna aceasta îți voi scrie despre un disc care mi-a dezvăluit bucuria cu care interpreții se pot juca cu muzica. Ca să fiu mai clar, sunt anumite discuri și anumiți interpreți, în special în zona aceasta de jazz de improvizație, care ajung să se joace și să dribleze cu notele, practic să ducă un adevărat meci de bucurie chiar acolo în fața noastră.

.

Acest disc, „After Hours”, are fix această particularitate, încă de la prima melodie până la ultima, îi simți pe cei din înregistrare cum se bucură efectiv și cum fac acest dribling muzical. Cu aceste considerente muzica devine foarte vie și un mediu foarte plăcut, deșertând în casele și în sufletele noastre voie bună și bucuria de a cânta.

.

Când pui pe ascultare After Hours, simți de îndată o muzică foarte cristalină care devine vie încă din primul moment în care apeși „play”. Basul este extraordinar de adânc, dar și scurt în același timp, bateria este percutantă, modernă, și, bineînțeles, clapele lui George Duke sunt extrem de jucăușe.

.

Albumul te va absorbi imediat și îți va pune un mare challenge pe sistemul audio, va fi unul din acele discuri care te va determina să îți îmbunătățești sistemul. Vei simți imensul potențial audio din acest disc și îți vei da seama, chiar dacă nu ai avut ocazia să îl auzi pe un alt sistem, că se poate întotdeauna mai bine, că toba poate fi și mai percutantă, că basul poate fi și mai adânc.

.

Eu, încă din primul moment când am auzit piesele de pe el, l-am folosit negreșit pentru a-mi pune la punct propriul sistem. Însă, departe de orice bucurie audiofilă, rămâne și bucuria melomană, discul fiind extraordinar, piesele sale curgând una după cealaltă pline de bucuria de a cânta de care spuneam mai sus.

.

After Hours este unul din acele discuri de care nu auzi atât de ușor, recunosc că nu auzisem până acum vreo câțiva ani de el. Era o seară de toamnă în care ajunsesem să îl cunosc în sfârșit pe unul din colegii mei de grup, Val, care, asemenea unui val, s-a prăvălit asupra mea cu prietenia sa sinceră, dar și cu preferințele sale muzicale. Așa este frumos între noi, melomanii, să facem schimb de plăcerile muzicale pe care le păstram închise acolo în sufletele noastre.

.

Sufletele însă se deschid uneori și prietenia melomană înseamnă și să ai acces la cele mai de preț bookmark-uri muzicale ale celor din acest cerc restrâns. Așa am ajuns ca acasă la Lucian Velea să îl cunosc pe Val și, pe sistemul grozav al lui Lucian, cu care îți las mai jos o imagine, am auzit pentru prima dată piesa mea preferată de pe acest album, numită „It’s On”.

.

A room with a stereo system

Description automatically generated

.

De fapt, tot contextul ar trebui povestit, nu-i așa? Noi, melomanii și audiofilii, ne strângem uneori pe la unul sau pe la altul la un pahar de vin și la o audiție. Așa a fost și seara aceea. Mai auzisem sistemul lui Lucian și, ca de fiecare dată, mă impresiona până peste măsură, un sistem la care eu doar aș putea visa. Sistemul este compus din niște boxe AudioNec Evo 1 și tehnică teribilă de la Chord, bineînțeles nelipsitul cuplu Dave și MScaler, toate atent potrivite cu cablurile legendare de la Charlin/Roboli. Văzând și auzind toate acestea, din nou mă simțeam ca Nea Mărin mâncând praz din servieta diplomat și uitându-mă la bunătățile de pe tavă.

.

A person sitting at a table with food

Description automatically generated

.

Fiecare ceream să ascultăm diverse piese care mai de care. Când a venit rândul lui Val imediat a spus cu stilul său plin de emfază: „pune George Duke!”, „ce piesă?” a întrebat Lucian. „It’s On!” a răspuns pe nerăsuflate Val, „să vezi tată ce bas!” a continuat el să ne pregătească.

.

De îndată ce piesa a început am fost toți uimiți imediat de ce se auzea și, așa, chiar și cu volum mai ridicat, cum e frumos uneori, entuziasmul lui Val totuși reușea să acopere sunetul și îl puteai auzi strigând peste muzică „auzi mă tată ce bas aici, auzi ce smooth e!”. It’s On se juca pe sistemul lui Lucian, iar pe fața lui Val se putea vedea satisfacție și bucuria de a auzi groove-ul acesta special al lui George Duke.

.

Bineînțeles că imediat mi-am notat discul și pot să îți spun că în săptămânile următoare doar asta am ascultat. Am luat discografia lui George Duke de la începuturi și până la final, dar discul acesta „After Hours” nu a avut egal, a fost de departe preferatul meu.

.

Discul este unul atipic în discografia lui GD și a fost lansat târziu în cariera keyboard-istului, în 1998. Albumul a avut mare succes încă de la lansare, având locuri fruntașe în Billboard Top Jazz Albums cât și în Billboard Top Contemporary Jazz Albums. Se simte că este un album de maturitate dat fiind că nu se încearcă a se demonstra nimic, discul captând o bucurie specială de a cânta, dar și liniștea matură a lui George Duke.

.

GD a fost un mare compozitor, keyboard-ist și producător, născut în 1946 și decedat prea devreme în 2013. Ar fi inutil să trecem în revistă tot istoricul său, însă este de menționat că a devenit cunoscut în 1969 când a lansat albumul „The Jean-Luc Ponty Experience with the George Duke Trio”, apoi au urmat 32 de alte albume, cel mai cunoscut fiind „A Brazilian Love Affair” din 1979. De asemenea, în afară de cariera sa solo, Duke a colaborat cu mulți alți artiști, una din cele mai notabile astfel de colaborări fiind cea cu Frank Zappa. Însă, cred că cea mai de soi colaborare o poți recunoaște atunci când pui pe ascultare discul The Wall al lui Michael Jackson – toate keyboard-urile de pe album vor fi cântate de mâna lui GD. Îți las mai jos o imagine cu George Duke din tinerețea sa:

.

.

Este interesant de menționat că Duke a pornit de la muzica clasică, pregătirea sa fiind în acest sens și primii săi ani în calitate de interpret fiind în muzica clasică. Mai târziu, după facultate, a fost însă convins de vărul sau Charles Burrell să schimbe macazul către jazz. După succesul cu primul său album în colaborare cu violonistul francez Jean-Luc Ponty, este remarcat de Frank Zappa și de Cannonball Adderley și petrece ani de zile în trupele lor.

.

După această perioadă Duke se întoarce la cariera sa solo și creează ceva nou, anume un fusion între jazz, pop și funk, lansând albumul numit „From Me To You” în 1977. Colaborează câțiva ani, de asemenea, și cu basistul Stanley Clarke.

.

După acest moment cariera lui Duke ia o turnură mai comercială, acesta devenind un adevărat „record producer”, producând discuri celebre pentru artiști ca Anita Baker, Gladys Night, Barry Manilow, The Pointer Sisters sau Smokey Robinson.

.

Pe mai departe Duke devine foarte mare câștigând multe premii: Grammy, GMA Dove sau Soul Train. Însă, probabil că cea mai mare onoare i-a revenit lui Duke atunci când a fost numit Musical Director al Nelson Mandela 70th Birthday Tribute Concert din 1988 ținut pe Wembley Stadium din Londra.

.

Din păcate artistul se stingea în 2013 de leucemie. Îți las mai jos o imagine din ultimii săi ani, un George Duke bucuros să cânte ca întotdeauna:

.

A person sitting on a chair with a keyboard and microphones

Description automatically generated

.

Revenind la bucuria de pe acest disc, aș dori să spun câteva cuvinte și despre cei ce au interpretat alături de Duke:

.

Pian, pian Electric, Rhodes, sintetizatoare, Wurlitzer – George Duke

Chitară acustică – Paul Jackson

Chitara electrică – Ray “The Weeper” Fuller și Paul Jackson

Flaut – Sheridon Stokes

Contrabas – Christian McBride

Bas – Byron Miller și Larry Kimpel

Baterie – Leon “Ndugu” Chancler

Percuții – Lenny Castro

.

De pe lista de mai sus se desprinde imediat Christian McBride, un „sideman” pe care l-am auzit probabil de sute de ori fără să știm că este el, a câștigat pana acum 8 premii Grammy și a cântat pe discuri ce au aparținut lui Herbie Hancock, Pat Metheny, Diana Krall, Chick Corea, Wynton Marsalis, Ray Brown, Sting, Paul McCartney, Celine Dion sau James Brown. Este interesant să putem pune o față pe acele note de bas atât de speciale de pe acest album, așa că las o imagine mai jos cu McBride:

.

A person holding a bass

Description automatically generated

.

Mergând mai departe cu cei ce au participat la acest album, îl menționez pe chitaristul Paul Milton Jackson Jr., un interpret cu un pedigreu la fel de impresionant: a înregistrat pe albume celebre ce au aparținut lui Michael Jackson, The Temptations, Whitney Houston, Chicago, Elton John, dar și lui George Benson, Al Jarreau și, bineînțeles, și lui George Duke. Las mai jos o imagine și cu Paul:

.

.

Mergând pe firul interpreților de pe album am dat și de Lenny Castro și am descoperit același pedigreu fantastic de colaborare: Toto, Stevie Nicks, Joe Sample sau Eric Clapton – toba de pe „Tears In Heaven” îi aparține. Las o imagine și cu Lenny mai jos:

.

.

Citind despre toți acești interpreți și descoperindu-le fețele și ipostazele nu pot să nu remarc că toți au în comun ceea ce m-a impresionat pe mine atunci când am ascultat pentru prima dată It’s On și apoi acest album: bucuria, zâmbetul și voia bună de a cânta. Dacă te uiți atent la zâmbetele lor, toate sunt la fel, toate sunt ca ale lui George Duke!

.

Este uimitor ce efect poate avea muzica asupra zâmbetului oamenilor. Cred că muzica curăță sufletele și aliniază mințile. Asta este ce aud eu pe acest album, un album al bucuriei de a cânta și al zâmbetelor. Șirul zâmbetelor a început chiar de la cel ce mi-a recomandat albumul, de la Val, care este definit de acest zâmbet gras și de un râs cu mult tril și voie bună. Așa este și albumul acesta, probabil unul din albumele preferate ale lui Val, preferate fiindcă îi seamănă.

.

After Hours este un album unic, care se întâmplă așa cum îi spune și numele, în afara orelor normale, spre miez de noapte, atunci când nimeni nu trebuie să mai demonstreze nimic și toți cei de pe disc se pot bucura de a cânta, iar noi, de acolo de pe canapea, ne putem bucura de muzica lor și, la final, să rămânem toți cu acest zâmbet pe față pe care îl au și acești oameni în fotografiile de mai sus. Eu cred că dacă „luăm” și noi acest zâmbet, misiunea lui George Duke se va fi încheiat cu succes. Te las, astfel, în compania unui zâmbet marca George Duke.

.

.

Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.

.

Silviu TUDOR

An article written în my sweet spot,

and this is what I’ve heard.

 

 

Spotify:

Tidal

Apple Music

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous Post

Maximus NEO de la Acoustic Signature

Next Post

Locul pe care Bang & Olufsen il numesc “acasa” de 99 de ani: training la fabrica B&O Danemarca

Related Posts