Dragă melomanule, săptămâna aceasta îmi revendic adolescența aducându-mi aminte cum, pe vremea aceea, pasiunea pentru hip-hop îmi dăduse un țel și o voce și, complet în nevoie de a schimba ceva în Bucureștiul anilor 90, m-am folosit de vocea rapperilor pentru a-mi ordona propriile gânduri și priorități.
Aveam doar vreo 17-18 ani când muzica pentru mine însemna încă doar note și melodie, încă nu făcusem un liant între muzică și cuvinte. Cu ajutorul prietenului meu foarte bun Emil, am ajuns ușor, ușor, să devin pasionat de hip-hop, să ascult trupe celebre ale vremii și să devin și eu un fel de rapper, dacă am putea spune așa ceva.
Admiram trupe celebre din underground: eram complet îndrăgostit de Loop Troop și al lor Promoe, îmi plăceau de la noi foarte mult Raku și CTC, iar, de la americani, direct din sâmburele hip-hop-ului, îmi plăcea teribil de mult 2Pac.
2Pac mă cucerise întotdeauna atât cu stilul său de a cânta, însă, mai presus de orice, cu versurile sale, singurele versuri care, în mod paradoxal, creau în mintea mea un liant între pasiunea mea pentru poezie și cea pentru muzică. 2Pac avea o sensibilitate în versuri care rivaliza fără probleme cu poeți pe care îi citeam des pe vremea aceea: John Keats sau Lord Byron. Muzicalitatea poeziei era în sufletul său și toate discurile sale, chiar dacă pline de „gangsta”, aveau multă dulceață poetică în ele, o notă paradoxală care m-a fascinat întotdeauna. 2Pac se afirma cu un stil aparte de a cânta, recognoscibil de la distanță, acesta având o calitate unică de a realiza o conexiune deosebită cu ascultătorul, de parcă 2Pac făcea o confesie, nu hip-hop. Chiar el declara mai târziu că „booth-ul” este confesionalul său.
Ulterior, alături de Emil, am încercat și noi să facem muzică, în camera mea de adolescent punând și noi la cale un booth (cameră izolată acustic unde se poate înregistra vocea), făcută din niște dulapuri, resuscitând microfoanele Grundig ale tatălui meu, iar eu, complet timid de vocea mea pe vremea aceea, decisesem să rămân la „taste” și să fiu „negativistul” trupei, lăsându-l pe Emil la voce, iar eu am învățat bine tool-urile de producție muzicală ale vremii cu care produceam negative, mix și master.
Nu a fost ușor, însă am adorat această perioadă din viața mea în care a trebuit să îmi educ urechea și să învăț atât de multe chestiuni despre muzică în general, dar și despre producția muzicală: înregistrare, post-producție, compoziție, mix și master, chestiuni fără de care nu aș fi putut deveni mai târziu un meloman și un audiofil.
Nu am pretenția că făceam bine ce făceam, însă cred că orice adolescent trebuie să aibă curaj pentru pasiuni mari, doar așa inima unui adolescent poate crește, astfel încât în viitorul său să aibă loc în ea pentru toate încercările vieții.
Nedispunând de aparate de studio, trebuia să ne descurcăm cu ce aveam și, în condițiile în care computerele încă nu erau atât de versatile și complete ca în ziua de astăzi, doar jumătate din producția noastră era făcută în afara domeniului digital, folosind magnetofoane pentru a înregistra vocea, iar negativele realizate pe computer. Mixul și masterul realizat, de asemenea, tot pe același computer cu monitor cu tub.
Prima noastră producție a fost sub numele de trupă „Ouzzo Maniax”, fiind un disc de încercare, în care ne căutam un stil și nu pot să mă laud cu ceva de pe el. Un stil mai interesant dobândisem în a doua iterație a trupei, după ce ne redenumisem în „Doxxa”, având acum un sunet mai matur, ne dusesem către un sunet mai aproape de Gangstarr & Guru și al său Jazzmatazz, încercând să facem un fusion între jazz și hip-hop. Îți las mai jos un exemplu de piesă din această perioadă:
Cu ocazia aceasta mă vezi și pe mine în stânga, la cei 18 ani ai mei, și pe Emil în dreapta, bunul meu prieten – ale cărui versuri de pe piesa de mai sus, „Origine Socială Sanatoasă”, m-au fascinat întotdeauna. Emil făcea versuri foarte grozave și adânci și vreau să spun acum că ceea ce am făcut împreună cu el în cele două trupe a fost poate cel mai grozav lucru realizat în acea perioadă a vieții mele. Te salut și te îmbrățișez, Emil a.k.a. Rimush, always respect & peace, bro.
După episodul Doxxa, atât eu cât și Emil ne-am găsit job-uri, am lăsat în dulap pantalonii largi și bandanele, și ușor, ușor, am părăsit ideea de a mai face muzică hip-hop. Eu am descoperit cu mare pasiune muzica electronică și am și compus și înregistrat un disc cu acest tip de muzică, de fapt cu încercările și fusion-urile mele de atunci, un disc numit „Loop Utopia”, scos sub titulatura mea de DJ Zmeu și produs în tiraj foarte mic doar pentru cei apropiați.
Aici însă se oprea periplul meu în producția muzicală, doar așa am putut înțelege mai târziu cât de greu este să produci un disc bun, în care trebuie să se alinieze atât de multe și, pe lângă skill, trebuie să se alinieze și sufletul din creație, fără acesta orice producție fiind nulă.
Reîntorcându-mă la 2Pac, poetul despre care doresc să îți scriu astăzi, îmi aduc aminte un episod de la începuturile trupelor mele, care dovedește că 2Pac este poate cea mai mare voce din rap. Când încă ne acomodam și eu și Emil cu ideea de a înregistra, cel mai greu era ca Emil să își găsească o atitudine, țin minte că această atitudine am găsit-o imediat când i-am zis: „când cânți gândește-te cum <<o dă>> 2Pac”, Emil a înțeles imediat ce vreau să zic. În acea fracțiune de secundă, dintre toți l-am ales imediat pe 2Pac, fără să mă gândesc prea mult, sufletul meu ducându-se direct la el. Această poziție specială în sufletul meu a marelui 2Pac este justă și o mențin și acum după atât timp – 2Pac a fost poate cea mai mare voce a hip-hop-ului!
Am ales pentru astăzi să îți vorbesc despre discul „The Best Of 2Pac”, scos la puțină vreme după ce rapperul a fost asasinat, disc care a avut un succes fenomenal, fiind disponibil în două părți: Part 1: Thug și Part 2: Life. Îți las mai jos imagine cu cele două discuri:
|
Part 1: Thug |
Part 2: Life |
|
|
|
Discul a fost editat de Universal Music și împarte cumva trăirea scurtă a lui 2Pac în doua direcții, primul fiind orientat către partea de „gangsta”, incluzând piese celebre ca California Love, How Do U Want It, însă și celebra Trapped cu care 2Pac și-a făcut auzit numele, pe când al doilea disc este orientat pe partea de „poezie”, incluzând piese ca Brenda’s Got A Baby sau Keep Ya Head Up.
Viața lui 2Pac a fost una extrem de scurtă, însă extraordinar de importantă și plină de trăiri și experiențe. În primul rând vreau să spun că 2Pac a fost foarte talentat în tot ceea ce și-a propus să facă. În viziunea mea, după Martin Luther King și Malcolm X, 2Pac a fost al treilea din această categorie de lideri ai comunității negre din Statele Unite, cuvintele sale fiind foarte importante pentru societatea americană. Fără doar și poate își merită locul alături de acești doi coloși.
Artistul se năștea la New York pe 16 iunie 1971 într-o familie fără tată, însă cu o mamă specială care l-a învățat pe 2Pac foarte multe. Numele său real a fost Lesane Parish Crooks, însă la vârsta de un an mama s-a i-a schimbat numele în Tupac Amaru Shakur, numit după ultima căpetenie incașă, Túpac Amaru II, ucis de conchistadorii spanioli în 1781.
Mama sa, Afeni Shakur, a jucat un rol foarte important în viața sa, pe de o parte trimițându-l la școli prestigioase și deschizându-i mintea pentru poezie și activism, pe de altă parte însă fiind și responsabilă de grelele din viața lui foarte tumultoasă și instabilă. În cei nici 17-18 primi ani de viață ai lui 2Pac, familia Shakur s-a tot mutat prin America, de la New York la Baltimore, iar apoi în Marin City, California.
Cea mai crucială în viața lui 2Pac a fost mutarea de la Baltimore, unde acesta prinsese niște rădăcini foarte bune, urmându-și visul la cei nici 16 ani ai săi. Acesta era elev la Baltimore School For Arts, unde își urma pasiunea cea mai de preț, cea de a deveni actor. Aici, 2Pac a studiat Shakespeare, dar și balet, în special Spărgătorul de Nuci. Tot aici a studiat muzică, în special jazz și foarte multă poezie, fiind și perioada când a început să scrie versuri. Îți las o imagine cu 2Pac și colegii săi de școală:
Urmărind interviurile și înregistrările de pe vremea când era adolescent, putem concluziona ușor că imaginea lui 2Pac de la vârsta aceea fragedă este în antiteză completă cu cea de la maturitate, o maturitate precoce care se întâmpla la nici câțiva ani distanță. Condiția mamei sale l-a afectat mult pe 2Pac, aceasta având mari probleme cu drogurile, 2Pac trebuind să aibă grijă de ea și de familie. A fost însă afectat și de activismul ei politic, Afeni fiind un membru important al Black Panthers, un partid politic american de doctrină marxist-leninistă format din persoane de culoare. Cel mai afectat însă a fost de faptul că se tot mutau dintr-o parte în alta a Americii, mutarea de la Baltimore destabilizându-l și schimbându-l cel mai tare pe 2Pac, care se despărțea cu lacrimi în ochi de școală, colegi și profesori.
Urmărind documentarul „Dear Mama” de pe Disney+, am înțeles din mărturiile profesorilor săi că aceștia s-au despărțit cu mare tristețe de 2Pac, pe care îl considerau un talent adevărat și, conform previziunilor lor, ar fi devenit un foarte mare actor dacă ar fi urmat această cale. Când s-a mutat din Baltimore, 2Pac a declarat că visul său se încheia, că pasiunea pentru actorie se oprește aici pentru el.
Cu toate acestea 2Pac și-a iubit foarte mult mama și a trecut peste toate problemele cauzate de aceasta, lansând piesa Dear Mama, dedicată acesteia, cu versuri prin care acesta îi declara mamei sale că o iartă pentru tot și că o iubește:
[…] There are no words that can express how I feel
You never kept a secret, always stayed real
And I appreciate how you raised me
And all the extra love that you gave me
Lady, don’t you know we love you? (Dear Mama)
Sweet lady, place no one above you (you are appreciated)
Sweet lady, don’t you know we love you? (Dear Mama)
Sweet lady
Lady (dear Mama) […]
Îți las mai jos o imagine cu 2Pac și mama sa, Afeni Shakur:
Viața lui 2Pac s-a schimbat dramatic atunci când s-a mutat în California, acesta rupându-se de ideea de școală, de studiu, și orientându-se către a ieși în lumina reflectoarelor și a face o carieră orice ar fi. Dintr-un copilandru nevinovat, dar educat, forțat de împrejurări, 2Pac se transformă rapid într-un „băiat de cartier”, creând un personaj care se alinia mai bine cu locul unde se mutase.
2Pac se urcă prima dată pe scenă alături de trupa de rap Digital Underground, mai întâi ca dansator, apoi începe să și cânte cu aceștia, de aici totul devenind legendă. 2Pac a devenit foarte repede imens, având un succes fulminant despre care aș putea să îți povestesc pagini întregi, ajungând să scoată albume după albume, toate fiind grozave și de succes. Ca să înțelegi cât de mare a ajuns 2Pac la nici 20 și ceva de ani, ar trebui să îți spun că a vândut peste 75 de milioane de discuri, iar, pe lângă The Hip-Hop Hall Of Fame, 2Pac a fost printre puținii rapperi incluși în prestigioasa Rock & Roll Hall Of Fame.
De asemenea, chiar dacă părăsise ideea aceasta, până la urmă a jucat și în filme, visul său punându-se în fapt până la urmă. Din păcate însă, 2Pac nu a jucat Shakespeare, ceea ce învățase în școală, ci a jucat ceea ce „era” la momentul respectiv: un „negru” din cartier, un fel de „thug” cu o voce mare. Aceasta a fost cumva imaginea pe care 2Pac și-o crease pentru a avea succes. Eu consider că era un artist extraordinar și că ar fi putut într-adevăr să joace Shakespeare sau să scrie poezii la fel de adânci ca cele ale lui Keats, însă acesta a ales să pozeze în această imagine de „thug” și să se limiteze în interiorul său.
Chiar și cu această limitare, însă, a creat niște roluri faine și a fost foarte apreciat de regizorii și colegii săi actori. Șansa pe care ar fi putut-o avea dacă ar mai fi trăit, ar fi venit din partea lui George Lucas, care l-ar fi preferat pe 2Pac pentru rolul lui Jedi-master Windu din viitorul Star Wars Episode 1, care nu fusese încă realizat. Nu spun că Samuel L. Jackson nu a fost bun în rolul lui Windu, însă nu pot să nu mă întreb: cum ar fi fost să îl vedem pe 2Pac în Star Wars?
Îți las mai jos o imagine cu 2Pac din perioada sa de glorie:
Urmărind toate documentarele și citind mult din ce s-a scris despre el, cred acum cu desăvârșire că 2Pac a fost genial și că a creat acest personaj total diferit față de realul „el”. Personajul creat a fost unul foarte puternic, un rapper complet și de succes, însă la urma urmei doar un personaj, creat cu iscusință de actorul Tupac Amaru Shakur. Eu cred acum că adevăratul 2Pac este cel de la 16-17 ani care părăsea cu lacrimi în ochi pasiunea sa pentru actorie și școala minunată din Baltimore, ceea ce a urmat a fost doar acting, cu un personaj iscusit, dar care l-a acaparat și cumva acest alter-ego al său a preluat controlul ființei sale și într-un final i-a adus și căderea.
2Pac murea la 25 de ani, ucis de un grup de asasini, cel mai probabil plătiți de cine știe ce altă grupare de rapperi din America cu care 2Pac avea feude. Unii spun că ar fi vorba chiar de dușmanul său declarat, Notorius B.I.G., care la fel, murea asasinat câțiva ani mai târziu.
Nici nu pot să îmi imaginez ce ar fi putut face 2Pac dacă încă mai trăia, pentru că urmărind interviuri cu el și ascultându-i discurile, am realizat că în perioada când a fost asasinat era obosit și cred că pentru el ar fi urmat în mod cert o schimbare, atât din punct de vedere al muzicii sale cât și al artei pe care o făcea, cred că ar fi urmat pentru el o rafinare care ne-ar fi ridicat inimile tuturor.
Din păcate acest lucru nu s-a întâmplat și, asemenea unor talente la fel de mari ca Kurt Cobain sau Amy Winehouse, și Tupac Amaru Shakur se aliniază cu cei care ard foarte puternic și se sting prea repede.
Pentru mine cea mai grozavă piesă a lui 2Pac pe care o port cu mine în suflet va fi întotdeauna „Changes”, o piesă extraordinară care îmi dovedește dulceața sa poetică, însă și gândirea sa înaltă despre anumite aspecte care depășeau condiția unui oarecare „thug” dintr-o suburbie americană. Citește te rog aceste versuri:
[…] We gotta make a change
It’s time for us as a people to start makin’ some changes
Let’s change the way we eat
Let’s change the way we live
And let’s change the way we treat each other
You see, the old way wasn’t working so it’s on us to do
What we gotta do, to survive
Come on, come on
That’s just the way it is
Things will never be the same
That’s just the way it is […]
Aceste versuri sunt mai actuale și mai necesare ca niciodată, trebuie să facem o schimbare, fără de care totul nu ar fi decât cum este și nimic altceva. Trebuie. Te las în gând cu aceste idei ale celui mai mare rapper din cați au existat, poetul Amaru.
Respect & peace, wherever you are, our dearest, kindest and beautiful person, Amaru.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify:
Apple Music:
Tidal:
