0
11 mai, 2017

Despre cum o auditie corecta iti va educa auzul si iti va deschide apetitul pentru muzica

Wharfedale Diamond 230 Walnut

De trei zile incoace parca am innebunit. Ma pomenesc seara de seara pe internet cautand piese care sa imi ofere acea imagine audio, stereofonia exceptionala, datorita careia sa ma uit mirat prin camera cautand sursa fiecarui instrument din piesa pe care o ascult.

Cum am ajuns aici, va intrebati? Eu am ascultat muzica toata viata mea exclusiv la casti. Motivele sunt variate: fie nu aveam spatiul necesar in apartamentul in care stateam, fie nu aveam vecinii potriviti, fie nu aveam bugetul necesar sa fac o achizitie care sa nu fie doar de dragul de a avea boxe in camera.

De curand, insa, am luat decizia sa imi fac si damblaua asta si sa ma bucur de muzica asa cum nu am facut-o pana acum. Am zis: hai sa incerc ceva nou, pentru ca de cand fac parte din echipa AVstore, am avut ocazia sa asist la numeroase auditii incat sa ma conving ca exista un mister si o realitate indeajuns de atractive intr-un sistem stereo incat sa ma faca sa imi descopar playlist-ul la un cu totul alt nivel. Asa ca mi-am cumparat o pereche de boxe de podea si un amplificator – este vorba despre Wharfedale Diamond 230 walnut si un amplificator Cambridge Audio SR20.

Cambridge Audio SR20
Cambridge Audio SR20
Wharfedale Diamond 230 Black
Wharfedale Diamond 230 Black

O saptamana mai tarziu

Dupa 5-6 auditii in care mi-am acordat cate o ora seara ascultand preferatele playlist-uri, am ajuns sa regandesc libraria personala de muzica. Am facut un folder separat pe care l-am denumit: Music for the home system. Abia daca 30% din ceea ce ascultam zilnic la casti si suna ok sau consideram sa fie foarte bine mixat a ajuns in acel folder „Music for my home system”.

Brusc m-am pomenit cautand artisti similari cu cei care au trecut de trierea dura si au ajuns in noul folder, pe motiv ca anumite piese sunau ATAT de bine pe sistemul stereo, incat pur si simplu m-am simtit ca si cum as fi redescoperit ca am simtul auzului. Separarea instrumentelor muzicale intr-o melodie si imaginea stereo pe care o pot oferi boxele de podea sunt doar cateva dintre placerile pe care mi le ofera noul sistem.

…o fereastra larg deschisa in fata scenei

Nu spun ca nu se auzeau aceste elemente in casti si pana acum – le cunosteam, erau familiare, dar nu aveam nici cea mai vaga idee unde anume erau dispuse in raport cu mine, cu ascultatorul, pana ca boxele de podea sa imi ofere o fereastra mult mai larg deschisa asupra scenei, sa vad unde anume sunt asezati instrumentistii sau cum plutesc elementele sonore electronice sub forma de unde pe deasupra sau in stanga si dreapta mea.

O imagine stereo cat mai hipnotica – asta cautam noaptea trecuta si in noaptea de dinainte. Am inceput sa caut pe Reddit si pe forumuri audio sugestii de artisti sau piese similare cu cele care mi-au dat fiori si continuau sa o faca la fiecare auditie. Asa am descoperit unul, doi, trei, patru artisti noi… si cred ca pana astazi am ajuns chiar la douazeci.

Pana nu demult eram cam trist ca nu mai prea descopar muzica noua. Pana nu demult aveam impresia ca am cam epuizat sursele si ma simteam ca intre sezoanele serialului preferat – intr-o asteptare care ma tragea dupa ea prin cotloanele plictisului de muzica. Ma ingrijora lipsa unei noi descoperiri, ma gandeam ca oare chiar am ajuns in acel punct in care sa nu imi mai placa mie muzica?

Exemple concrete de piese

Am incercat sa numesc singur ceea ce simteam ascultand o imagine realmente stereo a muzicii, astfel incat m-am pomenit cautand definitii ale felului in care percep sunetul. Am dat de discuri de la Chesky Records, „The Ultimate Demonstration Disc” care imi da exemple audio pentru fiecare termen audiofil menit sa ilustreze o traire sonora pe care o ai ascultand muzica de inalta rezolutie.

Spre exemplu – piesa „Spanish Harlem” de Rebecca Pidgeon are o spatialitate aparte. Naratorul discului, John Henry, atrage atentia asupra sunetului de shaker care intra pe la minutul 1.40 si ar trebui sa fie perceput ca fiind undeva mai in spatele scenei.

Un alt exemplu pe care l-am descoperit ar fi in piesa de introducere de pe albumul „Space is only noise” al lui Nicolas Jaar, „Être”. Dialogul din primele secunde si rasetele se aud undeva in partea stanga, le percepem ca o soapta undeva in camera, cineva chicoteste. Imediat am avut reactia de a ma uita in jur si de a ma intreba oare de unde, cine vorbeste? Vocea in limba engleza, imediat ce incepe sa vorbeasca acapareaza atentia in centru, intre boxe. Sunetul este frontal, iar mai apoi cand incep elementele audio, auzim un melanj de efecte atat de lichide si pure incat ne plimba auzul si atentia prin toata camera. Am senzatia ca plutesc sunetele deasupra canapelei pe care stau si ma cheama sa le prind, sa le urmaresc.

Coloana sonora a filmului „The Miners’ Hymns” de Bill Morrison este produsa de compozitorul islandez Jóhann Jóhannsson. Prima piesa de pe album se numeste „They Being Dead Yet Speaketh” si este destul de grea si atmosferica, insa efectiv m-a bantuit. Johannsson are obiceiul de a imbina in piesele sale elemente electronice cu orchestra clasica, iar in piesa mai sus mentionata asistam la un joc al sunetelor de orchestra care ne dau tarcoale din diverse directii. M-a coborat pe marginea canapelei cu suspans si emotie.

Daca sunteti fani ai muzicii electronice, piesa „Bubbles” de Yosi Horikawa are un dinamism excelent cand incep sa topaie acele mingi scapate in stanga, dreapta, spate si mijloc. Ea se aglomereaza destul de mult pe final, insa pentru a avea o buna perceptie asupra imaginii stereo pe care le ofera o pereche de boxe de podea, intro-ul este suficient sa va impresioneze sau sa va faceti o parere.

Ca de final, va recomand sa ascultati si vocea lui Holly Cole in piesa Train Song. Bas-ul este excelent, la fel si efectele sonore ocazionale ce tranziteaza camera in diferite directii. Nu vreau sa va dau repere si nu vreau sa spun la ce sa fiti atenti, pentru ca nu vreau sa stric surpriza. 😉 Un mic pont – am citit in mai multe surse cum ca in piesa „Train Song” este un element sonor imediat dupa ce Holly spune „never, never ring a bell”. Cand pronunta cuvantul „Bell” se aude un clinchet fin de clopotel (minutul 1) pe fundal, care pe o pereche de boxe cu tweetere bune se va separa clar de fundal. Din pacate, este o versiune YouTube foarte comprimata, care nu reda din start prea bine detaliile.

Fiind link-uri de pe YouTube, aceste piese se aud cu adevarat bine atunci cand sunt ascultate in calitate Hi-Res, asadar va puteti folosi fie de Tidal HiFi, fie le cautati pe HDtracks.com pentru achizitie (Uneori se mai gasesc pe Bandcamp.com sau pe bleep.com albume FLAC).

Asadar, dragi cititori, haideti. Haideti in showroom-ul AVstore sa ascultati chiar si aceste piese din articol, iar pentru alte titluri si recomandari, consultantii nostri au cultura muzicala necesara pentru a va ajuta sa „scoateti untul” din boxele pe care le testati.

Va asteptam cu drag si pregatiti-va – dupa auditie veti avea de lucru la playlist si de ce nu, poate chiar un upgrade la sistemul existent. Inainte de a veni, insa, dati-ne un telefon pentru a va programa, astfel incat sa nu fiti pe graba cand ne vizitati.

Pe curand!