Dragă melomanule, cred că sunt peste 15 ani de când tot amân momentul în care să mă cufund în discografia trupei franceze Air. Marcasem la favorite mai toate albumele lor, știam cum sună muzica lor, dar efectiv nu am apucat să îi ascult așa cum trebuie. De vreo săptămână însă, am avut această ocazie, să pot sta liniștit și să le ascult creațiile și pot să îți spun că am rămas pe loc uimit și atras într-un univers „Air” cu totul special
Le-am ascultat toate albumele cu mare atenție și am concluzii despre ele pe care ți le voi da câteva paragrafe mai târziu, însă, albumul care mi-a plăcut cel mai mult și mi-a lăsat o surpriză în suflet, a fost acesta despre care îți voi povesti astăzi, „Moon Safari” lansat în 1998, primul album Air.
Moon Safari este un album de muzică electronică, însă, cu un fel de twist, fiind încadrat în mai multe genuri: space pop, lounge, chill-out, downtempo sau psychedelia. Din punctul meu de vedere, are o muzicalitate aparte, ritmică aproape, care parcă invocă niște zei ai muzicii electronice și propune un ritm mai constant decât alte albume de muzică electronică clasică. Sunt pasaje care pe mine mă duc cu gândul la interioare de anii 60 cu pluș de culoare burgundy, rupte universul filmelor „Austin Powers”:
Albumul acesta este și clasic și modern în același timp, fiind ancorat jumătate în muzica electronică clasică, iar cealaltă jumătate pe o direcție mai modernă a acesteia. Cred, astfel, că este important să vedem Moon Safari ca pe o piatră de temelie pentru tranziția pe care a suferit-o muzica electronică în anii 90, transformându-se de la clasică la modernă, de la Kraftwerk la Aphex Twin. Chiar în încercarea aceasta de a înțelege această tranziție a muzicii electronice am ajuns la Air și, în mod neașteptat, am ajuns să fiu complet îndrăgostit de Moon Safari și să îl aleg pentru articolul de săptămâna aceasta.
Moon Safari pe mine m-a impresionat imediat cu un sunet foarte mare, extraordinar de bine lucrat și cu o atenție foarte grozavă la detalii, o holografie desăvârșită, așa cum se găsește rar în muzică, dar și cu un suflet viu care a reușit a fi captivat în mix, cel mai probabil o bucățică din sufletul celor doi din duo-ul Air, Nicolas și Jean-Benoît.
Cred că este cunoscută de acum pasiunea mea teribilă pentru alt duo francez, pe numele lor Daft Punk, care, cu al lor cântec de vocoder m-au ținut cu sufletul la gură întotdeauna. Cred că francezii au o legătură deosebită cu muzica electronică, existând nume legendare ca Daft Punk, Jean-Michel Jarre și iată că acum alătur acestora și pe Air. O imagine mai jos cu trupa de la finalul anilor 90:
Trupa Air este formata din Jean-Benoît Dunckel (stanga în imaginea de mai sus) și Nicolas Godin (dreapta în aceeași imagine). Aceștia s-au întâlnit în orașul lor natal Versailles, de lângă Paris, unde ambii studiau la facultatea de acolo, Nicolas studia arhitectura și Jean-Benoît studia matematica. Înainte de Air, cei doi au cântat într-o trupă numită „Orange” și apoi au decis să lucreze doar împreună și să își formeze propria trupă „Air”.
Numele formației, așa cum legenda ne-a spus ulterior, se bănuia că este un acronim și că vine de la cuvintele franțuzești: „amour”, „imagination” și „rêve”. Cei doi au confirmat inițial acest aspect, însă ulterior l-au infirmat spunând că mai degrabă numele vine strict din cuvântul „air” sau adjectivul englezesc „airy” care definește cel mai bine muzica lor.
Vocoderul pe care îl menționam mai sus în cazul Daft Punk, îl vom auzi din belșug și pe Moon Safari cu același specific tremolo romantic. De fapt, să povestim un pic despre acest instrument numit vocoder, despre care am vorbit în atâtea articole, însă nu am apucat niciodată să îi clarific premisele. Numele de vocoder vine din alăturarea a două cuvinte englezești: „voice” și „encoder”, și definește un aparat care recreează robotic vocea umană în timp real prin analiză și sinteză. Vocoder-ul a fost inventat în 1938 de Homer Dudley ca și modalitate de a sintetiza vocea umană, nefiind gândit la început ca un instrument muzical.
Cel mai bun exemplu de integrare a unui astfel de sintetizator al vocii umane este în telefonia mobilă celulară, unde, tehnologia vocoder a fost folosită mulți ani pentru recrearea vocii umane în procesul de comunicație pentru a fi redusă lățimea de bandă necesară convorbirilor celulare. Este de menționat că tehnologia vocoder are ca scop sintetizarea totală a vocii umane, pe când, instrumentele muzicale bazate pe această tehnologie, folosesc mai mult capacitatea sa transformativă, muzicienii folosind vocoderul ca un filtru care le transforma vocea în timp real.
Astfel, vocoderul a fost pentru prima dată adaptat și folosit ca instrument muzical în 1956 în studioul experimental de muzică electronică al companiei Siemens. Primul muzician care a utilizat un vocoder într-un album muzical a fost Isao Tomita în 1972 pe albumul „Electric Samurai: Switched on Rock”. Apoi, în special în anii 70, vocoderele au decolat, cei ce le-au făcut populare au fost cei de la Kraftwerk, mai jos o imagine cu vocoderul special construit de ei în anii 70:
Reîntorcându-mă la Air, îți mărturisesc că am fost complet absorbit de muzica Air și de sunetul minunat al vocoderului lor, le-am ascultat toate albumele, după Moon Safari (1998) am continuat cu 10 000 Hz Legend (2001) care m-a surprins imediat cât de diferit este de Moon Safari, ducând muzica Air într-o zonă de experiment, aducându-mi aminte de jazz-fusion. Am continuat apoi cu Pocket Symphony (2007), care m-a impresionat imediat cu un sunet crisp și cu o direcție mai populară, aducându-mi aminte de Morcheeba, dar și de David Bowie. Love 2 (2009) m-a impresionat cu cel mai holografic sunet din discografia Air, un album foarte modern și extraordinar. Ultimul album la ora actuală este Le Voyage Dans La Lune (2012) care se remarcă cu un iz spooky, ascultându-l m-am simțit ca și cum am văzut cu urechile un film horror clasic.
Am lăsat la urmă albumul care mi-a plăcut cel mai mult după Moon Safari, „Talkie Walkie” (2004), acest album mi s-a părut cel mai dulce, dar și romantic și holografic de-o potrivă. Îți las mai jos o imagine cu coperta acestui album:
Despre realizarea albumului Moon Safari, chiar Jean-Benoît ne povestea într-un articol că a fost extrem de greu să îl facă, ei locuind în acea perioadă la Paris, la nici două străzi distanță de cei de la Daft Punk cu care se cunoșteau foarte bine. Jean-Benoît ne povestea că erau extrem de săraci, că își duceau viața de pe o zi pe alta, și că el personal locuia cu soția sa și cu bebelușul lor Solal. Contrar cu alte direcții, Jean-Benoît a realizat că traiul lor depinde de succesul trupei Air și nu a capitulat luându-și cine știe ce slujbă normală de vânzător la McDonalds, ci, mai degrabă a ales să ducă acest greu mai departe și să atingă succesul cu ceea ce îi spunea inima, anume cu trupa Air. Trebuie să fi fost greu, nici nu vreau să mă gândesc ce este în sufletul unui artist atunci când are o familie de întreținut și traiul se duce de pe o zi pe alta și arta trebuie făcută dintr-o poziție de sărăcie, de lipsuri, chestiune care poate șubrezi ideea de artă și o poate determina să își piardă sensul. Jean-Benoît și Nicolas au reușit, însă, să depășească acest neajuns și prin multă perseverență au pus tot ce aveau în acest nou album și au reușit succesul, arta în sfârșit avea sens și nu mai era amenințată de a deveni inutilă.
Prima piesă cu care au început înregistrările și producția a fost „New Star In The Sky (Chanson Pour Solal)” – dedicat copilașului fiului lui Jean-Benoît. Partea de orchestră a piesei a fost înregistrată în celebrul studio Abbey Road din Londra, despre care cei doi au mărturisit mai târziu că sufereau de emoție și de o teribilă timiditate, atât de puternică încât nici nu au avut curaj să discute cu dirijorul sau cu orchestra. Erau complet copleșiți de acești primi pași ai albumului lor și de o astfel de onoare, să îl înceapă chiar la Abbey Road Studios, acolo unde au înregistrat nume colosale ca Beatles ori Daniel Barenboim.
Acest album conține niște piese cu adevărat epice, ca Sexy Boy sau All I Need, pe care atunci când le asculți pe acest disc, realizezi imediat că le cunoști deja și ești imediat intrigat să le regăsești în contextul acestui album. E foarte ușor de realizat, astfel, de ce Moon Safari a avut atât de mult succes: cum mie, acum, la 25 de ani de la lansare, discul mi s-a părut proaspăt și diferit, cu siguranță că acesta era efectul pe care l-a avut și acum 25 de ani pentru mulți alții: un efect de intrigare.
Este clar că hit-ul suprem al acestui disc și piesa care i-a propulsat în celebritate este „Sexy Boy”, piesa despre care Nicolas ne povestea că a compus-o la chitară, total întâmplător, în timpul unor jam-session-uri pe care le făcea cu Jean-Benoît. Povestea Nicolas că riff-ul celebru de chitară al piesei i-a venit pe loc și îl tot cânta pe „repeat”. Ca o replică, fără să stea mult pe gânduri, Jean-Benoît, a spus imediat: „Sexy Boy” – asta a fost momentul în care au rezolvat atât sound-ul piesei cât și versul său legendar. Cei doi au declarat mai târziu că versul „Sexy Boy” definea ceea ce aspirau ei doi să fie, doi băieți frumoși și sexy, pentru că recunoșteau că realitatea era una diferită, considerându-se mai degrabă „tineri și urâți” decât sexy. Eu cred însă că ceea ce au realizat cu această piesă este foarte frumos și sexy și cu siguranță că au inspirat multe generații de tineri de la începutul anilor 2000 cu cântecul și versul acesta.
Următoarea piesa de pe acest album care îmi atrage atenția este „All I Need”, vocea de pe piesă aparținând cântăreței americane Beth Hirsch. Pe Beth cei doi au cunoscut-o în Paris în zona Montmartre, aceasta fiind vecină cu ei și în acest fel ajungând să cânte împreună. Mai jos o fotografie cu Beth:
Închei acest articol reîntorcându-mă la senzația mea puternică de anii 60 pe care am avut-o atunci când am ascultat pentru prima dată Moon Safari. Am simțit atunci și apartenența puternică a albumului față de mediul analogic, dar și de sunetul clasic al muzicii electronice, mai mult decât de cel al muzicii electronice moderne, poate mai „seacă” decât cea clasică.
În mod magic, Moon Safari, păstrează opusul unui iz sec, redându-ne o senzație puternică de „viu” și întotdeauna când o să simt nevoia de un album de muzică electronică suficient de nouă, însă în același timp clasică, ambele cu multă putere pozitivă, mă voi întoarce negreșit la acest album căruia îi voi recunoaște calitatea sa extraordinară: îți dă o senzație de împlinire. Cel mai probabil această împlinire este parte din ceea ce au simțit Nicolas și Jean-Benoît când au lucrat la acest disc.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify
Tidal
Apple Music
