Anul trecut vânzările albumelor în formatul vinil au crescut cu 14% insumand 49.6 milioane de copii. Aceste numere reflectă doar piața din SUA, fiind probabil cea mai relevantă piața în termeni de putere de cumparare. Din 2006 popularitatea formatului a crescut până când a reușit sa depaseasca vanzarile de CD-uri în 2022. Procentul anual de creștere are mai mereu doua cifre iar dominația în piața se afla pe undeva în jurul procentajului de 71% din toate vanzarile formatelor fizice. Pentru un format atât de vechi aceste numere sunt amețitoare și greu de prevăzut în urma cu 30 de ani. Nu are rost sa vorbim despre ceva nisat ci din contra, este cat se poate de mainstream, oamenii incoronand acest format cu portofelul lor.
Vreau sa prefatez acest text spunand ca ce urmează sa cititi nu e o recenzie ci doar experiența unui audiofil care a intrat în contact cu acest format recent și nu stapaneste bine toate detaliile. Veteranii acestui format probabil vor stramba din nas dar pentru ei exista recenziile lui Andrei Vaduva.
Am intrat în posesia lui Acoustic Signature Maximus Neo după ce a fost recenzat de curand, fiind curios cum suna un pickup serios în nou meu sistem. Asadar, băieții de la AVstore au fost draguti să mi-l aducă și să mi-l monteze. Cu cateva zile înainte l-am ascultat chiar în camera în care a fost recenzat, incercand sa înțeleg ce poate acest pickup într-un sistem gandit din start pentru auditii în format analog. E de prisos sa menționez ca selecția de muzica e aproape infinită în acea camera, așa ca ne-am pus la treaba cu discuri care mai de care. După ce m-am convins ca e ce trebuie a ajuns la mine. În mintea mea rulau tot felul de scenarii, dacă îmi va plăcea, legate de finanțele necesare unei astfel de aventuri, spațiul necesar pentru depozitarea discurilor și așa mai departe.
Ce am primit eu este defapt un pachet gandit de AVstore ce cuprinde puickp-ul, bratul TA-500 9 inch, doza MCX1 și amplificatorul phono Moon 310LP, insumand 26500 RON la data publicării. Nu e exact cel mai ieftin sistem pickup, dacă ținem cont ca este modelul entry-level al germanilor.
Am făcut un pic de lectură despre producător și am dat de acest video de mai jos, realizat de nimeni altul decat Michael Framer, care a făcut un tur al fabricii la invitația germanilor.
Dacă parcurgeți video-ul veți observa nivelul avansat de măiestrie în producția pickup-urilor, acordându-se o atenție tipic germană, fiecare milimetru contand la fel de mult la modelul entry cât și la cel de top. Fiecare model porneste de la o bucata mare de aluminiu care este sculptata de diverse masini industriale. Asadar, totul este din metal, de la corp la picioare. Doar contactul cu suprafața este ajutat de un material antivibratie. Estetica lui îi trădează în totalitate greutatea, dar cum îl ridici realizezi ca ai estimat greșit necesarul de putere de ridicare, cele 18 Kg luptându-se cu tine pentru cateva secunde.
În urma cu 3 ani am experimentat acest format analog cu un pickup entry level de la Pro-Ject și participand la targurile lunare de vinil organizate prin Bucuresti. Am invatat atunci sa setez un pickup, ce presupune instalarea unei doze, curatarea discurilor, etc. De aceasta data nu a trebuit sa fac nicio setare, el venind deja calibrat. Înarmat cu discuri de la AVstore și de la cativa prieteni de-ai mei am început invarteala.
Cred ca e clar pentru mulți ce folosesc acest format ca cine și unde s-a făcut presa conteaza enorm. Și acest lucru l-am simțit și eu trecând prin discurile disponibile mie. Discurile Analogue Productions și cele japoneze au sunat foarte bine sau extraordinar de bine, în timp ce altele prese au sunat nasol. Am început cu discuri ale căror echivalent în format CD îl am în colecție. Stevie Ray Vaughan – Couldn’t Stand The Weather și Dire Straits – Brother In Arms au sunat exceptional. Piesa Tin Pan Alley a avut în sfarsit greutate în frecvențele joase, de la tobe la chitara bas, chitarele au sunat superb de realist și holografice de le apucai cu mana în aer. Am căutat toate variantele digitale ale acestui album și nici una nu ma-ncanta ca varianta de pe vinil. Am diverse variante în format CD ale lui Brother In Arms și nici una nu a avut scena vinilului, magia din camera, basul și chitarele imaculate.
Am continuat cu discuri pe care le ascult doar pe serviciile de streaming și nici nu are rost comparatia. Diferenta este considerabilă și cel mai mult mi-au plăcut discurile de muzica clasică. Jascha Heifetz – Sibelius: Violin Concerto în D Minor, Op. 74 nici nu poate fi redat pe streaming stiind cum suna pe vinil. Îți vine sa arunci cu ceva în streamer sau sa le trimiți cateva cuvinte dulci celor de la Tidal. Dinamica mare și prezența viorii e ceva ce nu exista în format digital. În continuare am putut reproduce experiențe similare cu alte discuri dar nu întotdeauna.
Am înțeles atunci ca vinilul își are meritul lui și ca nu putem sa ne complacem într-un singur format dacă avem obsesia obținerii calității maxime la noi acasă. Cum eu sunt obsesiv…va imaginați ce ganduri treceau prin capul meu. Cat din aceasta experienta se datoreaza pick-up-ului și cât discului? Nu știu, nu sunt în stare sa fac astfel de evaluări, cu experienta mea redusa. Dar muzica a fost bogata în magie, viața și sclipire.
Am trăit și dezamăgiri cu unele discuri dar e clar ca acelea nu ar fi ajuns în colecția mea dacă ma preocupam de aspectul analog al sistemului meu. Cele presate după varianta digitală sunt problematice și nu le vad rostul cat timp ai deja albumul în format CD sau FLAC/Hi-Res.
Ar mai fi ceva de zis despre ritualul în sine. Am fost invatat sa am grija de discuri pentru a păstra coperta în condiții cat mai bune, ce fel de sleeve-uri sa folosesc și așa mai departe. De la alegerea discului, la modul în care se scoate din sleeve, la cum se aseaza inner sleeve-ul, la folosirea periei, la citirea liner note-urilor, totul este un ritual pe care fie îl adori fie îl urăști. Eu fac parte din prima tabără, deși am fost un utilizator lenes de Roon în trecut. Apoi sunt poveștile asociate fiecărui disc, pentru ca procurarea unora presupune mici aventuri, insemnand deplasări în diverse tari, licitații și așa mai departe. Poți afla de la partenerii tai de suferința despre vizitele pe care le-au făcut la alți colecționari, ce au găsit acolo și ce povestesc acei colectionari despre exemplarele lor. După cum vedeți, se pătrunde în alta lume, plina de ritualuri, cautari, povesti și satisfacții maxime atunci când în sfârșit discul căutat e în mana ta și nimeni nu ți-l poate lua.
Concluzie
E mai simplu acest lant analog, cu probleme ceva mai ușor de rezolvat, cu o mai mare implicare în muzică și cu multe momente de aha și uau. Ce înseamnă toate acestea pentru mine? A fost o experienta decisiva ce va presupune o completare a colecției de muzica cu acest format, dar voi opta pentru upgrade de brat și doză. Când va veni acel moment va anunț! Între timp va recomand o auditie și dacă aveți discuri bune acasă veniți cu ele.
