Dragă cititorule, periplul meu audiofil mă conduce săptămâna aceasta către un review foarte interesant. Știu că, de obicei, te-am obișnuit cu teste și review-uri despre aparaturi care costă de la câteva mii de euro în sus, însă, astăzi, vorbim despre un produs care costă 1.499 de lei. Da, ai auzit foarte bine, atât costă această pereche de boxe de podea: 1.499 de lei. Cum spuneam, va fi un review foarte interesant.
De ce spun că va fi interesant? Pentru că avem de-a face cu cea mai puternică maximă audiofilă, „dacă nu costă mii de euro, nu are cum să sune bine!”, aceasta este maxima de care mă lovesc cel mai des în acest hobby al nostru. Așa că, înarmat cu răbdare, dar și cu aceste Polk-uri T50, care costă infim de puțin, am pornit să pun la cale un reportaj aproape investigativ: „poți obține sunet audiofil cu niște boxe de 1.499 de lei?”. Aceasta este, în esență, întrebarea la care aș dori să răspund astăzi. Așa că așază-te comod, încep să aștern povestea Polk T50.
POLK – PROFIL DE COMPANIE
Înainte de a merge mai departe cu review-ul meu, îți voi spune câteva cuvinte despre Polk Audio, această companie americană de echipamente audio, fondată în 1972, în Baltimore, statul Maryland. Polk Audio a fost fondată de Matthew Polk, George Klopfer și Sandy Gross, trei tineri pasionați de muzică și de acustică, care și-au propus încă de la început să construiască boxe capabile să ofere performanțe audio de nivel înalt la prețuri accesibile. Spre deosebire de multe dintre companiile Hi-Fi ale vremii, Polk nu și-a dorit să creeze produse exclusiviste, ci să aducă sunetul de calitate în cât mai multe locuințe, filosofie pe care a păstrat-o până în prezent. Primele lor modele au atras rapid atenția prin soluții tehnice ingenioase și printr-un raport calitate-preț excelent, compania devenind, în scurt timp, unul dintre cele mai importante nume din industria audio americană.
De-a lungul timpului, Polk Audio și-a extins portofoliul către aproape toate categoriile de produse audio, de la boxe stereo și home cinema până la subwoofere, soundbar-uri și sisteme audio pentru exterior sau automobile. În prezent, brandul face parte din Harman International, companie din grupul Samsung, alături de alte nume importante precum Denon, Marantz, Bowers & Wilkins, Definitive Technology și Classé. Chiar și după mai bine de cinci decenii de existență, Polk Audio a rămas fidelă aceleiași filosofii de la început: produse bine construite, cu un sunet echilibrat și spectaculos, destinate nu doar audiofililor, ci tuturor celor care își doresc să se bucure de muzică și de filme.
În 2022, Polk a împlinit 50 de ani de la înființare. În imaginea de mai sus poți observa echipa din anii ’70.
UNBOXING ȘI PRIMELE IMPRESII
Polk T50 au sosit în două cutii de carton. Prima dată am fost impresionat de cât de ușoare și finuțe sunt. Finuțe ca look, ușoare ca greutate. În general, însă, atunci când ai de-a face cu o boxă ușoară, nu este un semn bun. Imediat te poți gândi: este clar, dacă costă 1.499 de lei și nu costă mii de euro, este clar că au făcut rabat la ceva și, în mod sigur, calitatea este cea care are de suferit. Însă nu este chiar adevărat în cazul lui T50. Hai să încerc să te surprind cu o fotografie zoom:
După cum poți observa, atunci când faci zoom, nu arată rău deloc. Avem de-a face, cel mai probabil, cu material plastic la partea frontală și cu un MDF subțire la interior, colantat cu un furnir sintetic. Însă, chiar și așa, arată foarte bine atunci când te apropii de ele. Bineînțeles că nu îmi doresc să îți creez niște așteptări nerealiste. Nu putem ca, la 1.499 de lei, să ne așteptăm la niște finisaje de tip Piano Black sau, mai știu eu, la artificii de lăcuire ori furnir exotic. Însă, ce să vezi, niște materiale ieftine, basic, puse corect împreună nu arată deloc rău. Ca să sumarizez într-o propoziție: finisajele sunt mai bune decât mă așteptam și peste nivelul de preț al acestor boxe.
În imaginea de mai sus poți observa partea din spate a boxei, cele două borne pentru cablul de boxă, care acceptă atât conexiune cu fir dezizolat, cât și mufe spade sau banana. Dedesubtul acestor borne poți observa eticheta Polk Audio, pe care sunt inscripționate modelul și numărul de serie.
O chestiune care, inițial, mi-a ridicat o sprânceană au fost picioarele acestei boxe. După cum observi, nu este prevăzut niciun filet care să accepte picioare after-market, aceasta nedispunând de nimic altceva decât de niște piciorușe anti-alunecare din cauciuc, cu o grosime de aproximativ 2 mm. Voi dezvolta această situație a picioarelor în capitolul despre sunetul Polk T50.
În imaginea de mai sus poți observa măștile ce sosesc în echiparea Polk T50. Acestea se montează prin pini de plastic pe corpul boxei și sunt extrem de subțiri, însă, chiar și așa, arată foarte bine și își îndeplinesc rolul.
DETALII TEHNICE
Din punct de vedere tehnic, Polk T50 sunt niște boxe de podea construite pe o arhitectură cu două căi și jumătate, utilizând un tweeter de 1 inch cu dom din mătase, un difuzor principal de medii-bas de 6,5 inch și două radiatoare pasive suplimentare de 6,5 inch.
Polk utilizează aici binecunoscuta tehnologie proprietară Dynamic Balance, dezvoltată cu ajutorul interferometriei laser pentru identificarea și reducerea rezonanțelor nedorite ale difuzoarelor. În esență, scopul acestei tehnologii este de a face ca fiecare difuzor să funcționeze cât mai liniar, cu un nivel redus de colorații și distorsiuni, rezultând un sunet mai curat și mai natural.
T50 au o sensibilitate de 90 dB, o impedanță nominală de 6 Ω și pot fi alimentate cu amplificatoare cu puteri cuprinse între 20 și 150 W pe canal, valori ce îți permit să le conduci cu o gamă largă de amplificatoare și receivere, nefiind niște boxe pretențioase din acest punct de vedere. Răspunsul în frecvență este declarat între 38 Hz și 24 kHz, iar construcția incintei urmărește aceeași filozofie specifică Polk Audio: rigiditate ridicată, control bun al vibrațiilor și eficiență mare.
CE MUZICĂ AM ASCULTAT PE POLK T50?
Pentru T50 am ales un album care îmi este foarte drag, „The Cross of Changes”, lansat de Enigma în 1993. Acesta se năștea din liniștea insulei Ibiza, în studioul A.R.T., Michael Cretu creând acest album aproape singur, retras și liniștit, folosind sample-uri de la artiști mari precum Vangelis, U2 sau Genesis. Pe lângă Sandra și Cretu, au existat puțini colaboratori la realizarea acestui disc. Îi numesc însă: Andreas Harde și Louisa Stanley la voce, Jens Gad și Peter Cornelius la chitare.
Pe disc avem niște piese memorabile ca Age of Loneliness, Out from the Deep ori I Love You… I’ll Kill You, însă, piesa cea mai memorabilă, care a devenit imediat un hit teribil este Return to Inocence, cea cu acel videoclip fascinant realizat de Julien Temple, în care ni se prezintă viața unui om în sens invers, de la bătrânețe către copilărie și naștere, viața sa fiind observată de un timp care se scurge în sens invers.
Vocea de pe acest cântec îi aparține lui Angel X (Andreas Harde), cât și o scurtă intervenție vocală a Sandrei – “That’s not the beginning of the end, that’s the return to yourself, the return to innocence”. Este interesant că sample-ul de tobă de pe acest cântec a fost preluat de pe piesa When the Levee Breaks a celor de la Led Zeppelin. Uluitor cum vocea unui german – Andreas Harde, se contopește cu un ritm de tobă realizat de un maestru ca John Bonham cu mulți ani în urmă, toate reunite maiestuos de mâna românului Cretu și clarificate de versurile Sandrei.
Return to Innocence conține, de asemenea, părți dintr-o înregistrare a unui cântec tradițional taiwanez pe care Cretu îl auzise la Paris în anii 80, interpretat de doi membri ai unui trib „Amis” din Taiwan, Kuo Ying-nan și Kuo Hsiu-chu. Din acest cântec tradițional Cretu a împrumutat anumite sample-uri și le-a inclus pe piesa noastră, mai târziu însă taiwanezii l-au dat în judecată și au avut sorți de izbândă, în ziua de astăzi tribul Amis din Taiwan primind 100% drepturi de autor pe piesa Return to Innocence a celor de la Enigma.
Nu vom ști niciodată cine a avut dreptate, pe de o parte cei din tribul Amis sosiseră la Paris pentru un schimb cultural și Cretu a considerat că înregistrarea este de tip „domeniu public”, mai târziu folosind sample-urile pentru a crea piesa. Pe de altă parte ceea ce a creat Cretu a fost ceva unic, chiar dacă colat din mai multe piese de puzzle, tobe de la John Bonham, linie melodică de la tribul Amis, a reușit să combine totul în ceva foarte deosebit și special. E ca și cum am spune că colajele lui Andy Warhol nu îi aparțin autorului. Eu consider că într-adevăr tribul Amis trebuia să primească ceva, dar pe de altă parte nu putem să spunem că ceea ce a realizat Cretu nu îi aparține. Până și rezolvarea acestui proces cu tribul Amis ne dovedește ce fel de persoană este Michael Cretu, acesta recunoscându-și abaterea și preferând să le predea celor din trib o compensare totală în afara instanței, predându-le toate câștigurile pentru piesa „Return to Innocence”.
TESTE ȘI MATCHING
Pe Polk T50 le-am testat în două feluri: într-un mediu audiofil de nivel înalt și într-unul absolut normal. În fotografia de mai jos poți observa partea „înaltă” a testului, T50 fiind alăturate unui sistem audio ale cărui electronice depășesc pragul de 20.000 EUR. Comparativ cu cei aproximativ 300 EUR cât costă Polk T50, avem un test complet lipsit de echilibru. Însă, chiar și așa, nu am putut să mă abțin să nu îl fac.
Este interesant că în această configurație nu am simțit că Polk T50 reprezintă o gâtuire pentru acest sistem. La mine, sistemul este într-o continuă schimbare, însă T50 înlocuiau niște boxe care costau aproximativ 10.000 EUR, ceea ce a pus foarte multă presiune pe umerii lor.
Comparativ cu Rose-Handwerk Vitesse Wave, am simțit că s-a menținut relativ aceeași scenă, ceea ce, crede-mă, este mare lucru. Am fost, astfel, impresionat de scena pe care o pot reda aceste T50 de buget. Bineînțeles că am simțit imediat și care le sunt limitările, însă mi-am adus aminte cât costă și atunci acele limitări parcă dispăreau, șterse cu buretele. Până la urmă este normal să simți diferențe între 300 EUR și 10.000 EUR, însă nu asta ne propunem astăzi, să facem o astfel de comparație incorectă. Tot ce îmi doream să subliniez în acest punct era că, la nivelul scenei, T50 au fost capabile să se bată cu Vitesse Wave, ceea ce este o mare performanță.
Am mers mai departe și le-am pus pe T50 într-o soluție de amplificare de teapa lor, un bătrân amplificator integrat NAD C325BEE și un WiiM Ultra pe post de streamer și DAC, adică exact companionii din aceeași gamă de preț cu T50.
Am simțit imediat că nivelul de rafinament ușor a scăzut, iar asta se întâmpla în primul rând din cauza limitărilor DAC-ului din WiiM Ultra comparativ cu Denafrips Pontus 15th. Însă, pentru binele bugetului tău, îți mărturisesc că diferențele nu au fost uriașe, poți trăi foarte bine cu WiiM Ultra în combinație cu Polk T50.
Cea mai interesantă concluzie a fost însă în ceea ce privește amplificarea. Nu am simțit lipsa lui Moon 330A. Și, crede-mă, dragă cititorule, între NAD C325BEE și Moon 330A există o diferență considerabilă de putere, însă, chiar și așa, nu am simțit diferențe uluitoare. Acest lucru nu înseamnă decât că T50 nu sunt boxe greu de pilotat și că nu au nevoie de cine știe ce amplificatoare puternice pentru a cânta bine. Asta este mare lucru.
Testele mele au inclus și situația picioarelor. Cum spuneam în capitolul precedent, T50 nu dispun de filet pentru montajul unor picioare after-market și nici măcar de picioare propriu-zise, ci doar de niște rozete anti-alunecare din cauciuc, de aproximativ 2 mm grosime, lipite pe talpa boxei.
Mi-am zis imediat că această situație se poate îmbunătăți, așa că am testat multe soluții de tip puc de la IsoAcoustics și Audio Bastion, ba chiar le-am poziționat și pe granit, dar și pe lemn. Și, ce să vezi, dragă cititorule, soluția cu care sosesc T50 din fabrică a fost cea mai bună. Acea talpă cu pucuri de cauciuc de 2 mm a fost câștigătoare, nimic altceva nu a adus îmbunătățiri, ba chiar aș putea spune că sunetul a fost dezechilibrat de celelalte soluții. Așa că nu îți bate capul cu alte soluții after-market în ceea ce privește cuplarea sau decuplarea de podea, folosește T50 exact așa cum vin.
CUM SUNĂ POLK T50?
Însă, să nu te mai țin în suspans, să îți spun și cum se aud T50-urile. În capitolul precedent deja ți-am oferit câteva informații despre scena audio, despre care îți spuneam că reprezintă punctul forte al boxelor Polk T50. Aceasta este mare și tridimensională. Cunosc boxe mult mai scumpe care ar invidia pe loc scena pe care o pot recrea aceste T50 de buget.
Dacă scena este punctul lor forte, atunci punctul lor mai slab este basul, acesta nefiind suficient de percutant pentru gustul meu. Sigur că, până la urmă, vorbim despre niște boxe care costă foarte puțin, nu ai cum să le ai pe toate la acest preț, ar fi fost prea frumos. Astfel, dacă îți place acel bas percutant și adânc, va fi nevoie de un subwoofer pentru acompaniament și, așa, vor suna tare fain. Am încercat această soluție și problema s-a rezolvat imediat.
Să nu mă înțelegi greșit, nu sunt lipsite total de bas, doar că am simțit de câteva ori că mi-aș fi dorit mai mult. Cum spuneam, subwooferul rezolvă mare parte din problemă, însă și poziționarea contează. Am observat că aceste boxe, mai ales că nu dispun de port bass-reflex pe spate, favorizează o poziție mai apropiată de perete sau de colț, în felul acesta basul căpătând mai mult contur.
Media, adică vocile, este surprinzător de bună pentru acest nivel de preț, acestea sunând foarte bine conturate și bine definite în scena virtuală. Înaltele sunt și ele bine definite, fără a oferi însă rezoluția mare specifică unui sistem audiofil, dar sunt prezente și oferă un nivel de detaliu satisfăcător. Ca prezentare a înaltelor, mi s-a părut că Polk merg cam pe aceeași direcție cu KEF.
Per total, Polk T50 nu sună deloc rău. Rămân impresionat de scena pe care o pot recrea, iar sunetul lor este cu mult peste ceea ce ai putea aștepta de la prețul cerut.
UN PONT AUDIOFIL – ESTE ADEVĂRAT MITUL „DACĂ NU COSTĂ MII DE EURO, NU ARE CUM SĂ SUNE BINE”?
De multă vreme îmi doream să îți vorbesc despre acest mit atât de des întâlnit în lumea audiofilă: „dacă nu costă mii de euro, nu are cum să sune bine!”. Mi s-a părut că articolul de astăzi și boxele Polk T50 reprezintă prilejul perfect pentru a pune această idee sub semnul întrebării.
Da, ai auzit bine, să o punem sub semnul întrebării. Atunci când am pășit, acum mulți ani, în această pasiune, a fost probabil una dintre primele idei pe care le-am auzit. Și, ce să vezi, era exprimată cu atât de multă vehemență, încât am crezut-o pe loc. M-a indus în eroare pentru că, la vremea aceea, nu am înțeles-o până la capăt.
După ce am testat însă extrem de multe aparate și configurații, am început să renunț la această preconcepție. Un aparat nu trebuie să coste mii de euro ca să sune bine și să îți aducă bucurie. Este adevărat că aparatele mai scumpe pot oferi un nivel superior de rafinament, rezoluție și control, însă faptul că un produs costă mult nu reprezintă, în sine, o garanție că va suna bine în orice sistem și în orice cameră.
Nu este suficient să cumperi un aparat scump și să te aștepți să obții instantaneu un sunet bun, direct din cutie. Ba chiar am descoperit că, pe măsură ce un sistem devine mai performant și mai transparent, optimizarea și echilibrarea sa pot deveni mai dificile. Un sistem foarte rezolut îți va arăta imediat orice nepotrivire de amplificare, poziționare, cablare sau acustică. În schimb, unele produse de buget, precum Polk T50, au un caracter plug & play mai pronunțat și pot oferi echilibru și bucurie foarte repede. Apoi intervine și optimizarea în sine, care, de multe ori, contează mai mult decât simpla valoare de achiziție a unui aparat.
Atât aparatele accesibile, cât și cele scumpe pot suna bine. Te poți bucura sincer de ambele, iar produsele mai accesibile tind uneori să ofere satisfacție mai rapidă, fără să îți ceară un sistem complicat în jurul lor. Diferențele apar, de regulă, în zone mai subtile: naturalețea timbrelor, profunzimea scenei, microdinamica, textura, liniștea fundalului și felul în care sistemul păstrează controlul atunci când muzica devine complexă.
Un bun exemplu este chiar comparația pe care o făceam mai devreme între DAC-ul din WiiM Ultra și Denafrips Pontus 15th. Am testat de multe ori WiiM Ultra, care costă doar o fracțiune din prețul lui Pontus, și pot spune că sună foarte bine pentru suma cerută. Totuși, nu oferă același nivel de rafinament, naturalețe și profunzime precum Pontus 15th. Asta nu înseamnă că sunetul său nu este plăcut sau fun. Într-un sistem modest, precum cel construit în jurul boxelor T50, WiiM Ultra poate fi o alegere mai logică și mai echilibrată, iar diferența mare de preț până la Pontus nu ar fi justificată. Într-un sistem mult mai performant, însă, limitările lui WiiM Ultra vor deveni mai ușor de observat și acesta poate ajunge să reprezinte o gâtuire a întregului lanț.
În concluzie, poți avea aparate de buget, bine alese și corect configurate, care să sune foarte bine și să îți ofere ani întregi de bucurie. Nu trebuie să cheltuiești mii de euro pentru a te lăsa emoționat de muzică. În același timp, nivelurile cele mai înalte de rafinament, control și realism presupun, de cele mai multe ori, proiectare mai complexă, componente mai bune și costuri mai ridicate. Prețul nu garantează sunetul bun, dar, într-un sistem construit cu atenție, poate deschide drumul către un nivel de performanță pe care produsele de buget îl ating mai rar.
SFATURI
- Nu îți bate capul cu picioare after-market, pucurile cu care sosesc T50 sunt foarte bune.
- Poziționarea mai aproape de perete sau de colț va ajuta basul să capete mai mult contur.
- Dacă îți dorești un bas și mai percutant, adaugă un subwoofer.
DE BINE
- Au un caracter plug & play tare fain, nu sunt boxe greu de poziționat sau de configurat și se aud bine din prima.
- Picioarele cu care sosesc se aud surprinzător de bine.
- Scena rămâne punctul lor forte.
- Prețul este pur și simplu imbatabil.
CONTRE
- Nu îndrăznesc să le reproșez nimic la acest nivel de preț. Efectiv oferă mult mai mult decât costă, ar fi culmea să mă plâng de ceva.
CONCLUZIE
Practic, Polk T50 sunt pentru industria audio ceea ce este Dacia Sandero pentru industria auto. Probabil că Sandero nu este cea mai arătoasă sau cea mai performantă mașină, însă, la nivelul său de preț, practic nu are un competitor. La fel stau lucrurile și cu aceste Polk T50, nu prea au concurență în zona lor de preț.
Dacia Sandero te duce de la punctul A la punctul B, nu costă o avere și oferă multe atribute bune. Bineînțeles că, atunci când o comparăm cu un Mercedes sau un BMW, vom observa tot felul de limitări. Însă, atunci când punem pe masă prețul, cumva aceste comparații nu își mai au rostul, realizăm imediat că Sandero are sens la nivelul său de preț.
Așa sunt și aceste T50, se află într-o nișă a lor, sunt practic o Dacie Sandero, niște boxe modeste, fără finisaje simandicoase, fără cine știe ce dotări sau un sunet extraordinar de rezolut. Sunt niște boxe de 1.499 de lei care livrează mult mai mult decât atât, aceasta este, până la urmă, ceea ce au de oferit.
Dacă la începutul articolului mă întrebam dacă poți obține sunet audiofil cu o pereche de boxe de 1.499 de lei, la final răspunsul meu este simplu: da, într-o anumită măsură chiar poți. Iar Polk T50 demonstrează acest lucru surprinzător de bine. În esență, Polk T50 sunt niște boxe de buget care livrează mult peste suma cerută și care au chiar și veleități audiofile, scena fiind, fără îndoială, cel mai mare atu al lor. Le-aș vedea în sistemul audio al unui începător în această pasiune sau în sistemul cuiva care nu dispune de un buget prea generos.
Ajuns la finalul acestui review, rămân cu o întrebare: „prea ieftin ca să fie adevărat?”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
