ST GERMAIN – TOURIST — „AMINTIRI DE ACUM 20 DE ANI”

.Dragă melomanule, săptămâna aceasta îmi voi reaminti de un disc foarte drag de care am auzit pentru prima dată acum 20 de ani. Este vorba de St Germain – Tourist, un disc ieșit în anul 2000 direct din mintea genialului francez Ludovic Navarre.

.

Acum 20 de ani eram doar un copilandru de 22 de ani și lucram la o firmă de IT care își avea sediul într-un subsol al unei clădiri de birouri din București, atât colegii cât și firma fiind parcă desprinși din serialul „IT Crowd”. Țin minte că trebuia să cobori două etaje spre un subsol care devenea, astfel, negativ de două ori acolo în măruntaiele pământului unde era rece și dispuneam de o toaletă care lupta zilnic împotriva gravitației și ridica la suprafață cele ce ar fi fost periculos să rămână cu noi acolo. Însă, chiar și cu mari eforturi, toaleta nu reușea tot timpul să ducă lucrurile la bun sfârșit și, printre cabluri de rețea și servere Supermicro apăreau și alte detalii de care nu îți pot povesti nestăvilit. Chiar și așa, însă, în acest loc mi-am întâlnit unii din cei mai buni prieteni și am învățat foarte multe.

.

Era însă nevoie de un pas nou, de o treaptă mai sus, să ies din pământ, să iau liftul în sus. Așadar, cu sacrificiul plăcerii de a merge la muncă, al serilor târzii cu mâncare chinezească de la Hua-Long și deployment de servere noi de BGP, a trebuit să mă lansez în prima sesiune de interviuri din viața mea și să descopăr ce mai există pe piața de slujbe din București.

.

Nu aveam teamă pentru că nu știam nimic din ce era în lume, inconștiența mea mă făcea neînfricat. M-am dus la luptă total incompatibil cu ceea ce urma să vină, departamentele de HR din București au mușcat din mine imediat și după vreo 4 interviuri total neinteresante, al cincilea mi-a atras atenția, o firmă de consultanță din București, păreau cei mai serioși și știau ce butoane să apese.

.

Părea că plutesc: am acceptat repede poziția de la ei și salariul oferit de aceștia, chiar dacă nu foarte generos, era totuși de vreo patru ori mai mare decât ce primeam eu la Sub Pământ SRL. Părea și că pășesc într-o nouă lume, o clădire de birouri așa cum văzusem eu doar în filme, cu mochetă pe jos, open-space, cu absolut toată lumea îmbrăcată la costum, echipamente noi, oameni tineri și faini cu un suflu puternic occidental.

.

Într-un timp extraordinar de scurt, doar de câteva luni, Silviu cel ce intrase pe ușa lor era schimbat total, din cămășile havaiene și pantalonii cargo, acum eram îmbrăcat în costume ieftine de la Apaca, cu cămășile proaspăt călcate de tatăl meu și cu nod la cravată clasic de tip „Windsor”. Obligat de politicile celor de la noua companie a trebuit să învăț și eu să port costum și am adorat tot procesul în parte ajutat de prietenul meu Adrian, dar și de tatăl meu, care, prin ochii mei își retrăia și el tinerețea și mi-a predat mai departe această artă atât de uitată acum în societatea noastră.

.

Când l-am întrebat pentru prima dată „tată, trebuie să mă înveți și pe mine să port costum”, din seriozitatea care îl caracteriza s-a rupt de îndată un zâmbet plăcut și au urmat niște sesiuni meticuloase în care mi-a predat toate cele despre costum: felul în care trebuie călcat, felul în care trebuie așezat în dulap, felul în care trebuie asortat și felul în care trebuie făcut nodul la cravată, chestiune care părea cireașa de pe tort și cel mai important aspect din ceremonia costumului.

.

Chiar dacă la noua companie costumul era obligatoriu și neapreciat de mulți de acolo, eu totuși începusem să îl ador, în special pentru felul modest dar unic în care poți face micro-combinații între cravată, cămașă și costum. Cum costume nu aveam decât două și cămăși doar câteva, rămâneau doar cravatele să pot jongla cu ele, însă nu era deloc greu, aveam colecția tatălui meu din dulapul unde le parcase de mult. Copilărisem cu cravatele lui dar nu știam ce sunt, iar acum aveam să le pot purta și eu și, cel mai important, să le înțeleg rostul. Bineînțeles că le păstrez și acum, miros a tatăl meu și a copilărie. Rigoarea de altădată s-a transformat acum în melancolie, mi-ar plăcea ca tatăl meu să mai fie aici și să îl rog să mai îmi facă un nod la cravată.

.

Nu am stat mult la această companie, însă în scurtul interval petrecut acolo am învățat foarte multe și, cel mai important, am avut ocazia să îl cunosc pe T, omul cel mai special de acolo, cel ce părea că face notă discordantă cu restul, omul care nu purta cravată sau sacou și alegea să își suflece manșetele la cămăși. T era un personaj care mă fascina și în secret îl alesesem ca model dintre toți de acolo.

.

Am fost foarte surprins că și el m-a ales pe mine pentru sesiuni individuale de coaching. Așa am ajuns să ne cunoaștem și să vorbim. O dată la câteva zile mă rupeam, astfel, de viforul consultanței, al cravatelor și calendarului de întâlniri și mă cufundam cu T în niște discuții fascinante în singurul meeting room al spațiului. Era clar că discuțiile ne făceau plăcere amândurora și cred că așa cum m-a influențat el pe mine în bine în perioada aceea, poate, măcar un pic, l-am influențat și eu pe el. Poți să îl influențezi pe un om ascultându-l? Eu cred că da. Îl ascultam pe T cu mare bucurie și tăceam din gură așa cum un tânăr ar trebui să tacă din gură în fața unui senior de la care are mult de învățat.

Însă, T m-a învățat poate cel mai important lucru din viața mea: că nu trebuie să tac din gură și, cel mai important, că trebuie să dau o voce ideilor din capul meu. Nu eram deloc fericit la acea companie și viforul de acolo nu era pentru mine, spiritul meu se ofilea și dacă nu ar fi fost sesiunile de coaching cu T, nu știu cum aș fi putut ieși din acest episod.

.

Sesiunile de coaching poate te-ai fi așteptat să fie tot despre politica companiei, să mă așeze mai bine pe regulile lor și să mă „pună pe făgaș”. Ei bine, spre surprinderea mea, nu a fost așa. Sesiunile de coaching erau despre mine și despre ideile mele. Unele din cele mai frumoase discuții le-am avut cu T și sunt onorat că am avut această ocazie atunci. Chiar dacă nu am mai ținut legătura, am ținut o conexiune deschisă în suflet cu el în toți acești 20 ani. Este una dintre acele prietenii care mi-ar fi plăcut să continue.

.

Însă, să trecem și la coloana sonoră a acelor vremuri care a fost, evident, St Germain – Tourist. Țin minte că într-una din aceste sesiuni de coaching T a venit la mine cu un CD copie, într-un plic, pe care scria „St Germain” și nu mai țin minte exact cuvintele lui, însă îmi aduc aminte felul în care gesticula și îmi povestea despre acest album nou și grozav pe care trebuie să îl ascult de îndată. Îmi spunea că este ceva ce nu a mai ascultat și că are o energie aparte și că se desprinde de tot ce a mai auzit el. M-am conectat de îndată la entuziasmul lui și mi-a plăcut St Germain încă de dinainte să îl ascult.

.

Înarmat cu discul de la T am mers acasă în seara aceea cu gândul să îl ascult imediat. L-am vârât în CD Player și m-am așezat în poziția de ascultare. Pe vremea aceea nu eram așa de riguros în audiofilia mea, însă, tot în punctul dulce îmi plăcea să ascult și chiar dacă sistemul meu de pe vremea aceea nu era unul din cele mai grozave, m-am lăsat imediat cucerit de muzica lui St Germain.

.

Cu toate că mintea mea era mult mai goală pe vremea aceea, am remarcat imediat energia aparte care iese din discul lui St Germain și melanjul inedit de stiluri și instrumente. Ai jazz acolo, fără doar și poate, însă, la fel de bine găsești grăsimea beat-urilor de house, dar găsești și emoție, toate acestea legate cu o goană de energie și voie bună.

.

Tourist este un disc de maximă energie care te aleargă să îl asculți și nu te lasă să te oprești decât la final, îți dă un bobârnac și pornește piesele de domino din interiorul tău așa cum o altă muzică nu o face. Încă de atunci m-am documentat despre St Germain pentru că fusesem foarte intrigat de ce auzeam și simțeam nevoia să aflu mai multe, așa că, acum, la 20 de ani distanță, a venit momentul să aștern pe hârtie toate acestea.

.

Stilul oficial al lui Tourist este „nu jazz”, un stil care îngemănează jazz-ul clasic cu muzica electronică, putând exista în mix și elemente de funk și de improvizație. Baza nu jazz este în anii 70 când muzicieni ca Miles Davis sau Herbie Hancock au început să folosească instrumente electronice în muzica lor. Nu jazz a evoluat în anii 80 și 90 în ceea ce am putea numi jazz-rap cu opere importante din partea unor artiști ca Gang Starr, The Roots sau A Tribe Called Quest. De asemenea, este de menționat că albumul are și influențe de acid jazz însă și de house după o rețetă specifică lui St Germain.

.

În anii 90 și 00, nu jazz a revenit cu importante lucrări din partea Jazztronic, Truby Trio, DJ Takemura și, bineînțeles, St Germain aka Ludovic Navarre. Îți las mai jos o imagine cu fainul francez:

.

.

Despre Ludovic știm că este născut în Franța la Saint-Germain-en-Laye, Île-de-France, probabil că de aici și-a tras și numele de scenă. Există însă legende că în alegerea numelui s-ar fi lăsat inspirat și de personajul ilustrului Conte de Saint Germain care a existat la curtea regelui Louis XV în Franța secolului 18.

.

De asemenea, este de remarcat că St Germain este considerat pionierul muzicii electronice moderne a Franței, cea care își are rădăcinile în dance, St Germain fiind deja de succes cu mult înainte de era Air sau Daft Punk.

.

Trebuie înțeles extrem de bine modul în care Tourist a fost realizat și să nu tragem concluzia că este doar o chestiune de post-procesare și de heavy sampling. Tourist este mai mult de atât și ar trebui privit ca un album de jazz cu un rhythm section diferit. Spre exemplu, sample-urile care s-au utilizat pe album au fost:

.

Pe “Rose Rouge”:

Marlena Shaw, extrase de pe “Woman of the Ghetto” de pe albumul Live at Montreux

Dave Brubeck, extrase de tobă și bas de pe “Take Five”

.

Pe “Sure Thing”:

Miles Davis și John Lee Hooker, extrase de pe “Harry’s Philosophy” de pe coloană sonoră The Hot Spot

.

Pe “Montego Bay Spleen”:

Scientist, extrase de pe “First Dangerous Match”, de pe albumul Scientist Wins the World Cup și de pe “Laser Attack”, de pe albumul Scientist Meets the Space Invaders

.

Iar, pe “So Flute”:

Roland Kirk, extrase de pe un cover al “Ain’t No Sunshine”

.

Însă, sampling-ul nu este ceea ce definește acest album și trebuie înțeles bine asta. Chiar Navarre declara într-un interviu că metoda sa de realizare nu s-a schimbat cu nimic în toți anii săi de activitate și o descrie în felul următor: „După ce conceptul și compoziția sunt gata, înregistrez fiecare muzician de session unul câte unul apoi adaug vocile și lucrez apoi complet singur versiunea finală a piesei, fiind partea care durează și cel mai mult dat fiind că devin mulțumit extrem de greu”.

.

Apropos de muzicienii de session de care pomenește mai sus Navarre, pe acest album au contribuit:

.

Ludovic Navarre – producător

Pascal Ohsé – trompetă

Claudio de Queiroz – saxofon bariton

Edouard Labor – saxofon, flaut

Alexandre Destrez – clape

Ernest Ranglin – chitară (pe “Montego Bay Spleen”)

Idrissa Diop – baterie

Edmundo Carneiro – percuții

.

Dintre cei de mai sus se desprind imediat: Pascal Ohsé, pe numele său de scenă „Soel”, este un cunoscut trompetist francez. De asemenea, Alexandre Destrez, un compozitor și pianist cunoscut în Franța, are o colaborare importantă cu St Germain pe albumele Tourist și Boulevard. În final îl menționez și pe Ernest Ranglin care interpretează partea de chitară pe Montego Bay Spleen. Ernest este un cunoscut chitarist din Jamaica, fiind responsabil de ritmul de chitară pe care îl auzim pe atât de multe discuri ale unor interpreți celebri ca Theophilus Beckford, Jimmy Cliff, Monty Alexander, Prince Buster, The Skatalites sau Bob Marley.

.

Aș menționa că Tourist este un disc produs similar ca și altă minune franțuzească, eternul Random Access Memories al celor de la Daft Punk, tot în acest fel în care muzicienii de session au fost înregistrați și apoi mixați, muzica fiind realizată pe etape și pe straturi. Chiar și așa însă, ca și în cazul Random Access Memories, Tourist nu pierde nici el senzația de live și după ce afli cum a fost făcut, se desprinde foarte mult de o simplă muzică electronică pentru că păstrează o senzație profundă de muzică vie, de muzică jazz în forma sa unică cu „nu” în față. De remarcat că sunt păstrate pe disc râsetele muzicienilor în pauzele dintre note, ceea ce ajută foarte mult păstrării autenticității de care vorbeam în fraza anterioară.

.

Discul pornește în forță cu cea mai cunoscută piesă St Germain, Rose Rouge, cu sample-ul de voce care spune obsedant „I Want You To Get Together” și cu ritmul amețitor și de neoprit care îți dă imediat o energie tipică discurilor lui Navarre.

.

Până și pisicile mele, Daisy și Thomas, după vreo 30 de minute de Tourist lăsat să cânte în casă, m-au căutat și au venit lângă mine și am putut citi în ochii lor: „șef, ce este asta? unde este Norah?”. Până și ei doi au remarcat că Ludovic Navarre este alimentat de baterii Duracell sau, de ce nu, poate a fost chiar și iepure în altă viață.

.

În stoc la AVstore vei găsi această variantă a discului:

.

A suitcase with stickers on it

Description automatically generated

.

.Această versiune a discului a fost lansată în 2021 pentru a încununa 20 de ani de la lansarea discului original și reunește o serie de remixuri realizate de artiști pentru piese de pe Tourist, artiști ca Atjazz, Osunlade, Yoruba Soul, Ron Trent, Black Motion, Jovonn, DJ Deep și vei găsi chiar și un remix al lui St Germain al piesei So Flute.

.

Astfel, mi-aș dori să nu stai departe de muzica lui St Germain, fie că vorbim de discul original, ori fie de acesta cu variante remixate, St Germain rămâne unic, rămâne o baterie de energie pe care o putem accesa foarte ușor, așa cum am făcut și eu acum 20 de ani.

.

În încheiere vreau să îi mulțumesc lui T că a sădit în mintea această sămânță acum 20 de ani, sămânța gândurilor bune. Noi oamenii ne putem perpetua și așa, prin aportul pe care îl putem aduce asupra celor din jur, de a le deschide mințile, de le sădi idei bune, de a îi lăsa pe gânduri bune o viață întreagă.

.

Cu Tourist, T a sădit o sămânță muzicală extraordinară în mintea mea acum 20 de ani, un album de care îmi doream cu atâta ardoare să scriu, dar și să transmit niște gânduri de mulțumire către toți oamenii pe care i-am întâlnit la un moment dat și mi-au schimbat viața. Dat fiind că am putut povesti toate aceste lucruri, pentru mine se încheie un ciclu și realizez cât de important este în viață să ne intersectăm sufletele, fie chiar și preț de câteva clipe, fie chiar și preț de câteva semințe. Acestea vor crește și vor însemna imens de mult.

.

.Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.

.

Silviu TUDOR

An article written in my sweet spot,

and this is what I’ve heard.

Spotify

Tidal

Apple Music

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous Post

VANGELIS – JUNO TO JUPITER — „UN TESTAMENT MUZICAL”

Next Post

Cambridge Audio lanseaza CXN100

Related Posts