Administreaza preferintele
Preferintele dumneavoastra au fost salvate

Review SENNHEISER – Momentum True Wireless 5 – Momentum 5 în miniatură?

Dragă cititorule, astăzi vom pune lupa audiofilă pe un produs nou de la Sennheiser, mai exact noua generație a căștilor lor true wireless, și anume Momentum True Wireless 5, abia lansate alături de Momentum 5. Primele sunt căști in-ear, în timp ce Momentum 5, cărora le-am dedicat deja un review în urmă cu câteva săptămâni, sunt căști over-ear.

Căștile Sennheiser îmi sunt foarte familiare, pentru că au un tip de sunet care mie, personal, îmi place: un sunet neutru, cu o direcție audiofilă, detaliat, dar neobositor. Acum circa doi ani făceam review-ul generației precedente, Momentum True Wireless 4, iar astăzi a venit momentul să vedem ce aduce generația următoare. Fiind curios atât de diferențele dintre aceste noi earbuds de la Sennheiser și generația precedentă, cât și de modul în care se compară cu Momentum 5, m-am decis să îți scriu acest review.

Pot să îți mărturisesc încă de la început că mă așteptam ca Momentum True Wireless 5 să semene mult mai mult cu Momentum 5. Este adevărat că există multe puncte comune între ele, de la tehnologiile folosite și soluțiile software până la aplicație și diferitele funcții disponibile, însă experiența de utilizare este destul de diferită, iar la nivel de sunet există, de asemenea, diferențe de nuanță. Hai să vedem ce am descoperit. Te rog să mă urmărești atent.

UNBOXING ȘI PRIMELE IMPRESII

Noile Momentum True Wireless 5 sosesc într-o cutie de carton ce conține atât căștile și case-ul lor de încărcare, cât și toate accesoriile necesare: cablul de alimentare USB-C, mai multe dimensiuni de eartips și documentația de utilizare. Împachetarea este făcută bine, cu grijă, totul este exact acolo unde trebuie să fie și nu avem parte de vreun artificiu spectaculos de prezentare. Este o ambalare „nemțească” fără cusur.

Ceea ce m-a frapat imediat după ce am scos căștile din ambalaj a fost culoarea și textura lor. Dacă te uiți atent la fotografiile atașate, cea de mai sus și cea de mai jos, poți observa că eu am primit varianta Cream. Acest finisaj nu este propriu-zis alb, dar nici crem în sensul clasic al cuvântului. Este mai degrabă un ivoriu foarte fin, care, într-o anumită lumină, parcă duce un pic și către roz. Are ceva feminin, delicat și foarte finuț, aproape ca o mică bijuterie sau un obiect de design. Dintre toate detaliile exterioare, acesta a fost primul lucru care m-a impresionat cu adevărat la look-ul lor.

Este de remarcat și că forma lor este cu totul alta față de Momentum True Wireless 4. MTW5 au fost redesenate, iar ergonomia este evident diferită, Sennheiser susținând chiar că 73% dintre participanții la testele lor au preferat MTW5 din punct de vedere al noului fel de potrivire cu urechea, diferit față de generația precedentă. Din punctul meu de vedere, stau mult mai bine în ureche, sunt mai plăcute și mai fine la atingere, iar forma lor îmi aduce aminte, într-un mod foarte simpatic, de rezervorul de benzină al unei motociclete clasice. Pare o comparație puțin nebunească, dar uită-te atent la ele și spune-mi că nu vezi și tu asemănarea. Per total, sunt niște obiecte foarte plăcute atât vizual, cât și la atingere.

În imaginile de mai jos poți observa carcasa, atât închisă, cât și deschisă. Aceasta este realizată dintr-un material de foarte bună calitate și, cum spuneam și mai devreme, are o textură ușor poroasă, foarte interesantă la atingere. Suprafețele nu sunt lucioase, nu alunecă din mână și mi-au adus puțin aminte de vopseaua de tip LINE-X, însă, în același timp, întregul obiect transmite o senzație de mare finețe, aproape de zona bijuteriilor. Finisajele sunt de excepție și, din punctul meu de vedere, net superioare celor de pe Momentum True Wireless 4.

În imaginea de mai jos poți observa și carcasa deschisă, cu locașurile foarte bine profilate în care se poziționează cele două earbuds, dar și contactele metalice prin care acestea se conectează și se încarcă atunci când sunt așezate în carcasă. Și aici nivelul finisajelor rămâne foarte ridicat, peste ceea ce am întâlnit la multe modele concurente. Spre exemplu, mie mi se pare un finisaj vizibil mai rafinat decât cel întâlnit la unele modele Sony din aceeași categorie.

DETALII TEHNICE

Din punct de vedere tehnic, Momentum True Wireless 5 folosesc transductorul proprietar Sennheiser TrueResponse, un driver dinamic cu diametrul de 7 mm, din aceeași familie de transductoare pe care compania o utilizează și în gama sa de căști audiofile in-ear. Răspunsul în frecvență declarat este de 5 Hz – 21 kHz, sensibilitatea ajunge la 107 dB SPL la 1 kHz / 1 mW, iar distorsiunea armonică totală este declarată la mai puțin de 0,08% la 1 kHz și 94 dB SPL. Sunt cifre foarte bune pentru niște earbuds atât de mici și, interesant, Sennheiser nu a mers pe o soluție cu mai multe drivere, ci a rămas fidel ideii unui singur transductor dinamic bine controlat.

Pe partea de conectivitate avem Bluetooth 6.0 Class 1, cu o putere radio maximă declarată de 10 mW și suport pentru codecurile SBC, AAC, aptX, aptX Adaptive și aptX Lossless. Prin aptX Adaptive poți alege inclusiv un mod Hi-Res de până la 24-bit / 96 kHz, în timp ce modul aptX Lossless urmărește transmisia bit-perfect la 16-bit / 44,1 kHz. Aici apare însă și limitarea clasică pentru utilizatorii Apple: pe iPhone și iPad, prin conexiunea Bluetooth nativă, rămâi la AAC sau SBC, deoarece dispozitivele Apple nu oferă suport pentru familia aptX. Dacă vrei aptX Adaptive, Hi-Res sau Lossless de pe un asemenea dispozitiv, poți utiliza un adaptor precum BTD 700, care preia partea de codare și transmisie. Momentum True Wireless 5 suportă și Bluetooth Multipoint, putând memora până la șase dispozitive și menține conexiunea simultană cu două dintre ele. Hardware-ul este pregătit și pentru LE Audio / LC3 și Auracast, însă Sennheiser precizează că aceste funcții urmează să fie activate printr-un update de firmware.

Zona de noise-cancelling și comunicație este, la rândul ei, foarte elaborată. Avem Hybrid Adaptive ANC, Adaptive Anti-Wind și nu mai puțin de patru microfoane pentru fiecare cască. Pentru convorbiri, două dintre microfoanele exterioare lucrează în beamforming, un alt microfon este amplasat în nozzle, iar al patrulea este un voice accelerometer, practic un microfon bazat pe conducție osoasă, capabil să detecteze vibrațiile produse de propria voce și să ajute sistemul să o separe de zgomotul exterior. Peste toate acestea lucrează și un sistem de izolare vocală bazat pe AI, iar noua generație suportă și convorbiri super-wideband de până la 16 kHz. Față de Momentum True Wireless 4, Sennheiser a îmbunătățit sistemul în mai multe direcții: noul voice accelerometer, reducerea mecanică mai bună a zgomotului de vânt, Adaptive Anti-Wind, procesarea AI mai sofisticată și eartips redesenate pentru o etanșare mai bună.

Momentum True Wireless 5 beneficiază și de certificare IP54, ceea ce înseamnă protecție împotriva prafului și a stropilor de apă, certificare care se aplică earbuds-urilor, nu și case-ului de încărcare. Fiecare cască are aproximativ 7 grame, case-ul aproximativ 55 de grame, iar întregul ansamblu ajunge la circa 62 de grame. Case-ul permite atât încărcarea prin USB-C, cât și wireless, prin standardul Qi, iar marea noutate vine în cazul bateriilor, care pot fi înlocuite de utilizator, una dintre cele mai interesante noutăți ale generației. Voi reveni asupra acestui subiect imediat, într-un capitol separat.

BATERIA POATE FI SCHIMBATĂ! INCLUSIV CEA DIN CARCASĂ!

Însă o chestiune fundamentală pentru noua serie Momentum de la Sennheiser, atât Momentum 5, cele over-ear, cât și Momentum True Wireless 5 de față, este o posibilitate cu totul neașteptată. Într-o eră în care totul se simplifică, iar foarte multe dintre aceste produse electronice devin adevărate consumabile, cu o durată de viață mult mai scurtă decât cea a electronicelor și obiectelor din trecut, Sennheiser a făcut ceva ce eu unul nu mă așteptam să văd la niște earbuds atât de mici: ne-a oferit posibilitatea să schimbăm bateria chiar noi, utilizatorii. Și nu vorbim doar despre bateria din carcasă. Da, ai citit bine, pot fi schimbate inclusiv bateriile din cele două earbuds, ceea ce înseamnă că, atunci când acestea vor începe inevitabil să își piardă din capacitate, căștile nu trebuie automat aruncate și înlocuite cu o pereche nouă. Sennheiser vorbește explicit despre această posibilitate ca despre o metodă de a prelungi durata de viață a produsului.

Procedura este surprinzător de simplă. Pentru earbuds ai nevoie de o șurubelniță Phillips PH000 și de mica unealtă specială inclusă chiar în pachet. Se desfac cele două șuruburi captive din partea inferioară a fiecărei căști, se folosește unealta pentru a separa cu grijă cele două jumătăți ale carcasei, iar bateria poate fi apoi scoasă din suport și înlocuită, cu atenție la polaritate și la cablurile flexibile din interior. Pentru carcasă, lucrurile sunt chiar mai simple: se desface un singur șurub de pe partea inferioară, se glisează capacul compartimentului bateriei și aceasta poate fi extrasă. Sennheiser identifică oficial bateriile de schimb drept BA 501 pentru cele două earbuds și BA 502 pentru case, acestea urmând să fie disponibile în UE și în alte câteva țări.

Cât despre momentul în care vei ajunge efectiv să schimbi bateriile, aici nu există un termen fix anunțat de Sennheiser. Ca orice acumulator Li-Ion, acestea își vor pierde treptat capacitatea în funcție de numărul de cicluri de încărcare, temperatură și felul în care sunt utilizate, deci putem vorbi realist despre o operațiune care ar putea deveni relevantă după câțiva ani, nu despre o mentenanță periodică. Important este însă altceva: atunci când autonomia începe să scadă serios, Momentum True Wireless 5 nu ajung la coș, ci pot fi salvate. Și, sincer, pentru mine aceasta este una dintre cele mai inteligente noutăți ale acestei generații de Momentum True Wireless.

Și autonomia este bună. Sennheiser declară până la 12 ore de redare cu ANC oprit, aproximativ 6 ore cu ANC pornit și până la 40 de ore în total dacă luăm în calcul energia stocată în carcasă. O încărcare completă durează aproximativ o oră și jumătate, iar opt minute de încărcare rapidă pot oferi încă aproximativ o oră de audiție. În testele mele am obținut rezultate de autonomie foarte apropiate de cele declarate de Sennheiser.

APLICAȚIA SENNHEISER SMART CONTROL PLUS

La fel ca și Momentum 5 și HDB 630, și Momentum True Wireless 5 folosesc aplicația mai performantă pusă la dispoziție de Sennheiser, pe numele ei „Smart Control Plus”. În suita de print-screen-uri de mai jos poți să observi această aplicație și diferitele etape cu care te întâmpină atunci când instalezi căștile pentru prima dată:

Pe mai departe, putem observa partea de home page a aplicației, zona de setări, dar și, în mod inedit, includerea în aplicație a unei secțiuni de știri din universul Sennheiser:

Pentru tine este important să ții minte că, pentru Momentum True Wireless 5, trebuie descărcată aplicația Smart Control Plus și nu Smart Control simplu, destinată altor modele de căști de la Sennheiser. Pe parcursul acestui review voi mai reveni cu informații din aplicație, în special atunci când îți voi vorbi despre funcțiile avansate ale acestora.

CÂT DE CONFORTABILE SUNT? ERGONOMIE, EARTIPS ȘI SEAL

Dragă cititorule, îți mărturisesc că unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult la Momentum True Wireless 5 a fost felul în care mi s-au potrivit în urechi și confortul fizic pe care mi l-au oferit. Sunt, fără îndoială, unele dintre cele mai confortabile earbuds pe care le-am purtat până acum. Sennheiser spune că noua formă a carcasei fiecărui earbud a fost dezvoltată inclusiv pe baza unor analize și scanări de canale auditive, astfel încât căștile să stea mai jos și mai natural în ureche, iar în cazul meu exact asta am simțit. Stau foarte bine fixate, nu m-au deranjat la mers și nici nu am avut senzația că vor să iasă din urechi atunci când mă mișcam mai energic. Totuși, trebuie să îți atrag atenția că nu sunt niște earbuds foarte mici. Ca volum vizual, sunt cam în aceeași zonă cu Sony WF-1000XM5, însă Momentum True Wireless 5 mi s-au părut mai ușoare și mai puțin obositoare la purtare. Interesant este că, pe hârtie, situația este chiar invers: fiecare Sennheiser cântărește aproximativ 7 grame, în timp ce fiecare WF-1000XM5 are aproximativ 5,9 grame.

Un rol enorm îl au și eartips-urile. În cutie găsești patru dimensiuni, XS, S, M și L, iar eu am găsit pentru prima dată după mult timp o mărime care mi s-a potrivit aproape perfect. La multe alte earbuds am senzația că aleg între „puțin prea mic” și „puțin prea mare”, însă aici materialul din silicon este foarte moale și se mulează excelent pe canalul auditiv. Sennheiser spune că noile eartips au fost redesenate tocmai pentru un seal mai bun și o atenuare pasivă mai eficientă, iar aplicația Smart Control Plus îți pune la dispoziție inclusiv un Earbud Fitting Test, care verifică dacă etanșarea este corectă. Este un detaliu important, pentru că, la asemenea căști, fit-ul nu influențează doar confortul, ci și basul, echilibrul tonal și eficiența întregului sistem de noise-cancelling.

Și aici ajungem la o chestiune care mie mi se pare fundamentală: seal-ul pasiv. Momentum True Wireless 5 s-au etanșat atât de bine în urechile mele încât o parte importantă din zgomotul exterior dispare înainte să pornești măcar ANC-ul. Din acest motiv, pentru mine, ANC-ul devine aproape al doilea strat de apărare, nu primul. Atunci când earbuds-urile sunt bine etanșeizate, izolarea pasivă face enorm de mult, iar abia după aceea ANC-ul curăță ce mai rămâne. Tocmai de aceea, în Pontul Audiofil al acestui review vom reveni pe larg la subiect și vom discuta de ce alegerea corectă a eartip-ului și obținerea unui seal bun pot conta uneori mai mult decât simpla apăsare a butonului ANC.

CE MUZICĂ AM ASCULTAT PE MOMENTUM TRUE WIRELESS 5?

Pentru a testa Momentum True Wireless 5 am căutat un album care să aibă câte puțin din toate, așa am ajuns la My World Is The Sun, lansat anul acesta de interesanta Dominique Fils-Aimé. Este un album care mi s-a părut aproape perfect pentru acest test, pentru că împacă mai multe lumi: avem bas, avem multă informație despre spațialitate, ceea ce m-a ajutat foarte mult atunci când am testat funcțiile de Spatial Audio și Head Tracking, dar, poate cel mai important dintre toate, avem voce. Iar aici mi-a plăcut foarte mult să ascult pe Momentum True Wireless 5 vocea inconfundabilă a lui Dominique, care ocupă un loc central în caracterul acestui disc.

Atunci când punem pe play discul, vom descoperi un intro foarte interesant, „Ma Mélodie”, o piesă pe care este evident că nu cântă Dominique. Este vorba despre o înregistrare veche, din anii ’70, chiar cu mama lui Dominique, artista descoperind întâmplător această înregistrare și fiind foarte impresionată de vocea și de starea mamei sale. Aceasta nu numai că a decis să deschidă albumul chiar cu această înregistrare, ci a adus un tribut la finalul albumului, cu propria sa versiune a „Ma Mélodie”.

Senzația de rugă am identificat-o pe „Freedom Become”, o piesă, de altfel, chiar scrisă ca o rugă, care vorbește despre speranța distilată din suferință. Dominique le cântă direct celor care suspină. Da, este adevărat că lumea sângerează, însă Dominique ne recomandă să întâmpinăm această sângerare cu blândețe, să ne ferim în a hrăni durerea deja existentă.

În acest moment am înțeles imediat că My World Is The Sun are o profundă notă spirituală. Dominique a ajuns la acea vârstă la care, cel mai probabil, distilarea trăirii sale artistice a determinat-o să se deschidă către spirit. Am recunoscut multe dintre ideile și conceptele de pe album ca fiind profund spirituale. Însă este interesant că este vorba despre o spiritualitate pură, nu bazată pe vreo rigoare religioasă ori fidelă unui anume tip de practică, ci o spiritualitate sinceră, care vine direct din sufletul său — de aici profunda senzație că ceea ce cântă Dominique este adevărat.

My World Is The Sun a fost înregistrat la Les Studios Opus din L’Assomption, Canada, produs și mixat de Jacques Roy, cu ajutor din partea lui Steeve St-Pierre. Masterizarea a fost făcută de Harris Newman la Grey Market Mastering, tot în Canada.

Ca sunet, albumul este similar cu cele de dinainte; și acesta este înregistrat live, fără vreun fel de post-procesare excesivă și, la fel ca în cazul albumelor anterioare, microfoanele sunt dispuse foarte aproape de Dominique, ceea ce sporește mult sentimentul de intimitate.

Pe album descoperim instrumente precum bateria, contrabasul, chitara bas, percuția, shakerul, clapa, sintetizatorul, pianul, trompeta, tabla, chitara, vioara și didgeridoo-ul. Toate piesele sunt compuse de Dominique, mai puțin intro-ul și outro-ul, „Ma Mélodie”, care este parte din piesa „Il te restera ma mélodie”, compusă de Patricia Carli și Léo Missir, și „Je t’aimais, je t’aime, je t’aimerai”, compusă de Francis Cabrel.

Însă, de departe, piesa mea preferată și cea care poate crea senzație pe un sistem audiofil este „Rhythm of Nature”. Când pui pe ascultare această piesă, efectiv simți ruga de care vorbeam mai devreme; vocea lui Dominique se ridică undeva sus și îți este prezentată o scenă imensă, dar întunecată, doar un bas și o chitară acompaniind-o. Piesa este foarte lungă, cca. 9 minute, și nu are o construcție cu structură clasică, însă se simte imediat că este naturală, că este înregistrată live, dintr-o bucată, atrăgându-te imediat într-o stare de visare alături de Dominique, cele 9 minute trecând imediat — la final întrebându-te: „ce a fost asta?”.

Momentul „Rhythm of Nature” este extrem de spiritual, dat fiind că providența este, în mod cert, sus, Dominique se ridică pe cât posibil pentru a ajunge acolo, căutând să își mărturisească sentimentele — niște sentimente care cresc, cresc și iar cresc, într-un paroxism de 9 minute. „Rhythm of Nature” este, de departe, una dintre cele mai fabuloase piese descoperite în ultima vreme, atât din punct de vedere muzical, cât și, dacă îmi permiți, din punct de vedere audiofil. Rămâne în playlist-ul meu cel mai de suflet, la îndemână.

CUM SUNĂ MOMENTUM TRUE WIRELESS 5?

După câteva ore de audiție cu Momentum True Wireless 5 am observat imediat că sunetul lor este unul tipic Sennheiser, extra smooth, cumva întunecat, cumva liniar, însă foarte rafinat, aducându-mi aminte de sisteme stereo audiofile. Ceea ce m-a impresionat a fost calitatea vocilor, un pic mai calde decât eram obișnuit la Sennheiser. Aș descrie pe scurt sunetul noilor Sennheiser TW5 ca fiind neutru spre dark, rafinat, foarte bun pe sub-bas și pe voci, cu un caracter foarte analogic per total.

Hai să vedem, însă, și cum este sunetul în funcție de tehnologiile utilizate.

DOLBY ATMOS – este de departe una dintre marile noutăți ale acestor căști. Prima dată am căutat muzică disponibilă nativ în Atmos, pe servicii care oferă acest tip de standard audio, cum ar fi Apple Music, Amazon Music Unlimited sau TIDAL. Însă ce este interesant este că Momentum True Wireless 5 pot crea un sunet imersiv și din orice sursă stereo. După cum poți vedea în imaginea de mai jos, este suficient să pornești funcția „Immersive Audio” și imediat vei simți un sunet mai mare, mai expansiv, o scenă muzicală ce va depăși cu mult granițele fizice ale capului tău. Poți simți mai bine spațiul din jurul tău, apropiind experiența mai mult de senzația pe care o ai atunci când asculți un sistem audio. Nu este rea deloc această funcție de „Immersive Audio”, însă aș folosi-o cu cumpătare și doar atunci când se potrivește cu muzica pe care o asculți.

TRANSPARENCY MODE – este funcția prin care sunt utilizate microfoanele din căști pentru a auzi ce se întâmplă în exterior, adică senzația că muzica rămâne, dar cei din jurul tău nu dispar. Transparency Mode este perfect funcțional și am simțit o îmbunătățire față de alte căști Sennheiser mai vechi.

ANC – după cum observam și în secțiunea „Detalii tehnice”, funcția ANC, prescurtare de la Active Noise Cancellation, a fost îmbunătățită substanțial la Momentum True Wireless 5. Este mult mai eficientă și mai performantă, putând să reducă semnificativ zgomotul din mediul înconjurător, inclusiv în spații foarte gălăgioase.

HEAD TRACKING – este una dintre noutățile importante ale Momentum True Wireless 5 și funcționează exact cum îi spune numele: căștile urmăresc mișcările capului și repoziționează în timp real scena, astfel încât vocea și instrumentele să pară că rămân „fixate” în spațiu atunci când întorci capul. După cât de mult mă impresionase această funcție pe Momentum 5, unde mi s-a părut realmente fascinantă, abia așteptam să o încerc și pe MTW5, însă aici implementarea nu mi s-a părut încă la fel de precisă și de naturală. Cu toate acestea, îmi place foarte mult ideea de Head Tracking și sper ca Sennheiser să poată rafina comportamentul pe Momentum True Wireless 5 prin viitoare update-uri de firmware, astfel încât experiența să ajungă la nivelul celei oferite de Momentum 5.

CALITATEA CONVORBIRII – punând sub lupă calitatea convorbirii, am fost foarte mulțumit de microfoanele Momentum True Wireless 5. A fost o plăcere pentru mine să pornesc funcția Transparency și să vorbesc la telefon ore în șir. Nu îmi place să vorbesc cu ANC pornit, am senzația de „închis”, iar căștile, chiar și cu ANC oprit, au deja capacitatea să atenueze destul de bine lumea exterioară doar prin izolarea pasivă oferită de eartips și de felul în care se așază în ureche. Aici a intervenit Transparency, care a echilibrat lucrurile. Calitatea convorbirii pe MTW5 este exemplară.

EQ – față de TW4, avem de-a face cu un EQ mai avansat, cu 8 benzi în loc de 5. Am ascultat mult timp pe presetul „Neutral”, care mi-a plăcut, însă, la un moment dat, am simțit nevoia de ceva mai mult efect bombastic și atunci mi-am făcut sunetul așa cum mi-am dorit. În suita de print-screen-uri de mai jos poți observa cam cum mi-a plăcut mie să fac sunetul TW5, cu un pic mai mult bas și un pic mai multe înalte:

Însă personalizarea sunetului nu se oprește aici. Ca și alte căști Sennheiser, și TW5 oferă ceea ce se numește „Sound Personalization”, un fel de suită automată de setări și calibrare, extrem de ușor de utilizat, ce rezultă într-un sunet personalizat care, teoretic, ar trebui să fie fix așa cum îți place.

După cum poți observa în imaginea de mai sus, vei trece prin mai multe etape în care îți setezi preferințele, iar la final poți să fine-tune rezultatul. Mi-a plăcut foarte mult ce a ieșit în cazul meu.

Ca sfat, aș alege Sound Personalization dacă îți este mai ușor să îți setezi sunetul ghidat de aplicație, iar EQ-ul manual l-aș alege dacă nu ești străin de ceea ce face, putând obține rezultate mai curate și mai rapide cu el.

De asemenea, acum că închid capitolul despre sunetul TW5, îți spun că acestea sună cel mai bine cu ANC și Transparency oprite și cu EQ-ul adaptat gustului tău. Însă nu uita: Momentum True Wireless 5 au un sunet tipic Sennheiser, ușor mai liniar, mai audiofil, pe care îl poți asculta ore în șir fără să obosești. Dacă ești în căutarea unui sunet bombastic și mai luminos, atunci Momentum True Wireless 5 nu sunt pentru tine și ți-aș recomanda să îți îndrepți atenția către alte tipuri de căști, poate ceva de la Bowers & Wilkins. Însă, dacă ești în căutarea unui sunet de tip audiofil la purtător, neutru, puțin dark, foarte rafinat, atunci Momentum True Wireless 5 sunt fix ceea ce cauți.

CUM SE COMPARĂ TRUE WIRELESS 5 CU MOMENTUM 5?

Dragă cititorule, capitolul acesta mi se pare foarte interesant, pentru că acum câteva săptămâni tocmai realizasem un review despre Momentum 5, noile căști over-ear lansate de Sennheiser. Eram atunci foarte impresionat de funcțiile introduse pe noua generație, în special de Head Tracking, care în cazul Momentum 5 efectiv m-a dat pe spate, dar și de acel sunet audiofil la purtător, neutru, rafinat și foarte ușor de ascultat perioade lungi. Tocmai de aceea eram extrem de curios să văd cum au fost implementate Head Tracking, Dolby Atmos, Spatial Audio și, în general, întreaga filozofie a generației Momentum 5 în cazul acestor Momentum True Wireless 5, mult mai mici.

Și nu mică mi-a fost surpriza când am descoperit că, într-o anumită măsură, Momentum True Wireless 5 sunt aproape niște Momentum 5 în miniatură. Dacă pui lupa pe cele două produse, vei observa foarte repede similitudinile din familia Momentum: aplicația, funcțiile, modul de operare și, cel mai important pentru noi, caracterul sonor. Este puțin ca atunci când conduci două mașini complet diferite de la același producător, una sport și una de familie. Sunt construite pentru scopuri diferite, dar recunoști imediat ADN-ul comun. În esență, Momentum 5 și Momentum True Wireless 5 au un sunet surprinzător de apropiat ca filozofie și tonalitate, chiar dacă vorbim despre două formate fundamental diferite, over-ear și earbuds.

Diferența cea mai evidentă apare, pentru mine, la imersivitate și spațialitate. Este firesc ca Momentum 5 să poată construi un sunet mai mare, mai amplu și mai spectaculos, fiind vorba despre niște căști over-ear cu drivere de 42 mm, în timp ce Momentum True Wireless 5 folosesc transductoare TrueResponse de numai 7 mm și lucrează într-un volum acustic cu totul diferit. Cu toate acestea, ascultând vocea lui Dominique Fils-Aimé alternativ pe cele două perechi, am rămas surprins de cât de asemănător este caracterul ei. Timbrele, căldura și felul în care vocea este pusă în fața ascultătorului păstrează aceeași semnătură Sennheiser. Momentum 5 câștigă însă clar atunci când muzica trebuie să devină mai mare, mai expansivă și să te înconjoare mai convingător.

O altă diferență importantă apare la Head Tracking. Pe Momentum 5 această funcție mi s-a părut extraordinar de bine realizată, fluidă, precisă și foarte imersivă. Pe Momentum True Wireless 5 am simțit că ceva încă nu este pus la punct până la capăt, efectul nefiind la fel de natural și de convingător. Așa cum spuneam și într-un capitol anterior, sper ca Sennheiser să poată rafina această implementare printr-un viitor update de firmware, pentru că ideea este excelentă și, odată ce ai experimentat Head Tracking așa cum funcționează pe Momentum 5, este greu să nu îți dorești același nivel și pe varianta true wireless.

Dacă ar fi să îi ofer cuiva un sfat atunci când trebuie să aleagă între Momentum 5 și Momentum True Wireless 5, i-aș spune că alegerea trebuie să înceapă mai degrabă de la format și modul de utilizare decât de la sunet. Cele două produse sunt suficient de apropiate ca filosofie și caracter sonor încât eu nu aș face alegerea exclusiv pe baza sunetului. Însă, dacă vrei cea mai mare imersivitate, o scenă mai amplă și implementarea Head Tracking care mie mi s-a părut net superioară, atunci Momentum 5 rămân alegerea firească. Dacă, în schimb, nu te deranjează formatul in-ear și ai nevoie de portabilitate maximă, Momentum True Wireless 5 devin extrem de tentante. Sunt mici, elegante, aproape ca niște bijuterii, dispar imediat într-un buzunar și îți oferă o parte foarte mare din experiența Momentum 5 într-un format incomparabil mai ușor de purtat peste tot.

CUM SE COMPARĂ MTW5 CU VECHEA GENERAȚIE, MOMENTUM TRUE WIRELESS 4?

Dragă cititorule, acum doi ani realizam un review pentru Momentum True Wireless 4. Erau încă de atunci niște căști foarte bune și sunt convins că mulți dintre cei care dețin generația precedentă își vor pune întrebarea firească: „Merită upgrade-ul de la TW4 la TW5?”. Ei bine, aducându-mi aminte de experiența cu MTW4 și comparând-o cu ceea ce am auzit și am văzut acum la MTW5, primul lucru pe care îl observ este diferența de design, ergonomie și finisaje. Noua generație pare mai matură, mai rafinată și mai „jewel-like”, dacă îmi permiți formularea, având o formă mult mai bine desenată, care stă mai bine în ureche. Sennheiser spune explicit că noua formă a căștilor a fost gândită pentru a „coborî” mai mult în ureche, fiind optimizată pe baza scanărilor in-ear, iar experiența mea confirmă această direcție.

Din punct de vedere sonor, diferențele există, dar nu aș spune că avem parte de o revoluție. Ambele generații folosesc transductorul TrueResponse de 7 mm și păstrează acea semnătură Sennheiser ușor de recunoscut, însă MTW5 mi se par ceva mai corecte, mai aerisite și mai ușor de personalizat. Sennheiser vorbește chiar despre un bas mai curat și mai controlat, medii ceva mai puțin forward și mai mult aer în partea superioară a spectrului. Marele salt vine însă la feature-uri: Dolby Atmos, Head Tracking, EQ pe 8 benzi, Adaptive ANC mai evoluat, patru microfoane per earbud cu voice accelerometer, baterii înlocuibile atât în earbuds, cât și în case, plus ergonomia nouă. Pentru mine, acestea sunt motivele reale pentru care upgrade-ul de la MTW4 la MTW5 este foarte tentant.

UN PONT AUDIOFIL – DE CE ESTE IMPORTANT LA IN-EAR SĂ NIMEREȘTI SEAL-UL PERFECT

Ajuns și la Pontul Audiofil de astăzi, vreau să îți vorbesc despre ceva ce am observat în repetate rânduri atunci când am testat căști in-ear: izolarea față de exterior începe mai întâi mecanic și abia după aceea electronic, prin ANC. Un earbud care se potrivește corect în ureche și realizează un seal bun poate elimina deja o cantitate surprinzător de mare din zgomotul exterior înainte să pornești noise-cancelling-ul. În plus, seal-ul corect influențează direct și felul în care auzi basul, volumul perceput și echilibrul tonal. Sennheiser insistă chiar în documentația MTW5 asupra acestui lucru și oferă patru dimensiuni de eartips din silicon, XS, S, M și L, tocmai pentru ca fiecare utilizator să poată găsi combinația potrivită.

În cazul meu, diferențele au fost foarte clare. Cu eartips-urile L apărea rapid disconfortul, iar cu S căștile nu mai stăteau suficient de fix și pierdeam atât bas, cât și o parte importantă din izolarea pasivă. Dimensiunea M a fost exact ceea ce trebuia: căștile stăteau ferm, confortabil și realizau un seal atât de bun încât ANC-ul nu mai era atât de necesar.

De aceea, atunci când configurezi pentru prima dată Momentum True Wireless 5, nu sări peste Earbud Fitting Test din aplicația Smart Control Plus. Aplicația verifică dacă etanșarea este corectă, iar Sennheiser spune inclusiv că este posibil să ai nevoie de dimensiuni diferite pentru urechea stângă și cea dreaptă.

Acest pont se aplică oricărui model de căști in-ear, nu neapărat modelelor de la Sennheiser. Este un pont universal, foarte important pentru a obține sunetul corect.

SFATURI

  • Nu neglija alegerea eartips-urilor. În cazul unor earbuds, un seal corect poate schimba radical basul, izolarea pasivă și chiar eficiența percepută a ANC-ului. Folosește Earbud Fitting Test din aplicație și testează mai multe dimensiuni înainte să te hotărăști.
  • Dacă folosești iPhone și vrei Dolby Atmos, verifică setarea Dolby Atmos din Apple Music și selectează „Always On”. În cazul căștilor third-party, aceasta este setarea corectă pentru a te asigura că primești mixul Atmos.
  • Pentru conținut Dolby Atmos îți recomand serviciile care îl oferă: Apple Music, Amazon Music Unlimited și TIDAL.
  • Nu omite funcția „Immersive Audio”, chiar face experiența cu muzica stereo mult mai imersivă.
  • Sunetul cel mai bun îl obții cu ANC și Transparency oprite și cu EQ-ul adaptat gustului tău.
  • EQ sau Sound Personalization? Aș alege Sound Personalization dacă îți este mai ușor să îți setezi sunetul ghidat de aplicație, iar EQ-ul l-aș alege dacă nu ești străin de ceea ce face, putând obține rezultate mai curate și mai rapide cu el.

DE BINE

  • Finisaje superbe față de generația precedentă, calitate de „bijuterie”.
  • Unele dintre cele mai ergonomice earbuds testate de mine până acum.
  • Fit excelent și un seal pasiv foarte eficient.
  • ANC îmbunătățit față de generația precedentă.
  • Autonomie foarte bună, până la 12 ore și până la 40 de ore cu case-ul.
  • Baterii înlocuibile de utilizator, inclusiv cea din case-ul de încărcare.
  • Dolby Atmos.
  • Sunet spațial din orice sursă stereo.
  • aptX Lossless și Hi-Res până la 24-bit/96 kHz pe dispozitive compatibile.
  • Aplicație foarte completă, cu EQ pe 8 benzi și Sound Personalization.

CONTRE

  • Limitarea de rigoare a rezoluției pe Bluetooth pe device-urile Apple.
  • Sunet care poate fi prea „plat” pentru unii, nu sunt căști cu sunet bombastic.
  • Funcția de Head Tracking nu impresionează la fel de tare ca pe Momentum 5.

CONCLUZIE

Dragă cititorule, am ajuns și la concluzia review-ului de astăzi. Familia Momentum de la Sennheiser mi se pare mai interesantă ca niciodată, iar felul în care Momentum True Wireless 5 par, într-o anumită măsură, niște miniaturi ale Momentum 5 completează foarte frumos această generație. Bineînțeles că este vorba despre două formate fundamental diferite, însă avem parte de același tip de sunet Sennheiser și suficiente elemente comune încât trecerea de la varianta over-ear la earbuds să se simtă foarte natural.

Am observat îmbunătățiri clare față de generația precedentă, Momentum True Wireless 4, iar pe lista noutăților apar funcții precum Dolby Atmos și Head Tracking, tehnologii care duc această categorie de produs într-o zonă din ce în ce mai sofisticată. Însă, pentru mine, poate cea mai importantă noutate rămâne posibilitatea utilizatorului de a schimba chiar bateriile, fără un drum la service, atât cele două din earbuds, cât și cea din carcasă. Este o chestiune extrem de rară și foarte binevenită într-o lume în care asemenea produse tind să devină consumabile după câțiva ani, doar pentru că acumulatorul nu mai ține suficient.

Și totuși, lucrul care m-a surprins poate cel mai tare la această generație, mai ales că am avut la review varianta Cream, a fost nivelul finisajelor. Dacă Momentum True Wireless 4 aveau acel design Sennheiser plăcut, funcțional și ușor utilitar, la Momentum True Wireless 5 simt că lucrurile au mers clar într-o zonă nouă. Materialele, textura, forma și felul în care sunt finisate le dau o aparență mult mai premium, iar pentru mine aceasta este una dintre cele mai mari schimbări față de generația precedentă. Momentum True Wireless 5 nu mai sunt doar niște earbuds foarte bine făcute, ci niște obiecte care pot sta fără probleme lângă cele mai rafinate produse premium din această categorie. Te las cu acest gând.

Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous Post

INGLOUORIOUS BASTERDS (2009) – Tarantino rescrie istoria

Related Posts