Administreaza preferintele
Preferintele dumneavoastra au fost salvate

MARVIN GAYE Midnight Love – „O magie analogico-acustică”

.

Dragă melomanule, săptămâna aceasta îți voi surprinde atenția cu „sufletul” din poate cel mai grozav album soul din istoria acestui tip de muzică, care face parte din discografia inegalabilului Marvin Gaye, supranumit „The Prince Of Soul”, reprezentantul etern al acestui gen muzical.

.

Midnight Love era desemnat în SUA „Album Of The Year” chiar în anul când se lansa, 1982, chiar anul când m-am născut eu. Discul a fost înregistrat în perioada 1981-1982 și ar fi trebuit să fie primul disc pe care Marvin îl lansa la Columbia, după despărțirea din 1981 de Motown. A fost, într-adevăr, primul disc lansat la Columbia, însă, din păcate, și ultimul.

.

Vezi tu melomanule, acest disc atât de grozav a fost ultimul disc lansat când Marvin încă traia, cântărețul dispărând dintre noi la scurt timp după lansarea acestui disc. Aceasta face cu atât mai speciale premisele acestui album unic și deosebit, lansat în culmea celebrității lui Marvin Gaye.

.

Nu a fost deloc greu să aleg acest disc din discografia cântărețului pentru a face obiectul articolului meu: când pui pe ascultare Midnight Love te surprinde imediat liniștea specifică groove-ului marca Marvin Gaye. Muzica soul are această particularitate magică prin care instrumentele se îngemănează și devin un tot unitar pe care am putea să o denumim „magie analogico-acustică”. Discul acesta are un suflet al său pe care îl simți imediat când îl pui pe ascultare, te conectezi la voia sa bună și la dulceața din muzica sa și, negreșit, nu te poți opri să nu îl asculți până la capăt.

.

Așadar, nu aveam cum să nu îți vorbesc despre acest disc și sentimentele unice pe care le trezește în mine. Însă, înainte de a începe disecția albumului, să dăm puțin timpul înapoi și să îți spun câteva cuvinte despre Marvin și etapele prin care a trecut și cum a dispărut atât de subit dintre noi. Mai întâi o imagine cu grozavul Marvin Gaye:

.

A person wearing a beanie smiling

Description automatically generated

.

Marvin se năștea la Washington în 1939, numele său real fiind Marvin Pentz Gay Jr., tatăl său, Marvin Gay Sr., fiind pastor penticostal și mama sa, Alberta Gay, casnică. Marvin a avut un frate, Frankie, și două surori Jeanne și Zeola. De asemenea, din relațiile extramaritale ale tatălui și mamei sale a mai avut doi frați vitregi, Antwaun Carey Gay și Michael Cooper.

.

Gaye a început să cânte încă de la 4 ani în biserica tatălui său, acesta acompaniindu-l la pian. În timpul școlii, profesorii au remarcat talentul lui Gaye și l-au încurajat să urmeze o carieră în muzică, chiar dacă acasă era un mediu foarte vitreg, tatăl său aplicând bătaia foarte des. Mai târziu, Marvin descria traiul alături de tatăl său ca fiind la curtea unui rege tiran, schimbător și crud. Alături de tatăl sau, un om al lui Dumnezeu, în mod paradoxal, Marvin trăia un iad.

.

Spre finalul adolescenței sale, presat din ce în ce mai mult de neînțelegerile cu tatăl său și de bătăile crunte de acasă, acesta se înrolează în armata americană unde petrece un timp scurt, fiind în cele din urmă considerat nepotrivit pentru armată și dat afară. Urmare acestui pas, Marvin înființează alături de prietenul său Reese Palmer un cvartet vocal numit The Marquees. Ulterior, Marvin începe să compună muzică serios și The Marquees „fuzionează” cu un alt grup numit Moonglows, aparținând lui Harvey Fuqua, noul nume al combinației fiind „Harvey and the New Moonglows”.

.

În 1960 Gaye a avut ocazia să cânte chiar acasă la președintele casei de discuri Motown, Berry Gordy, care a fost foarte impresionat de Gaye și i-a propus acestuia o carieră solo, astfel, Harvey and the New Moonglows se despărțeau și Gaye înceta colaborarea cu Fuqua. Marvin impresionase mult familia Gordy, dat fiind că puțin mai târziu se și căsătorește cu sora lui Berry Gordy, Anna Gordy.

.

Tot în 1960 Marvin decide să își schimbe numele în Gaye în loc de Gay, similar cu mișcarea realizată și de Sam Cooke, care migrase de la Cook. Urmare a acestei „renașteri”, Gaye a lansat primul său single numit „Let Your Conscience Be Your Guide” de pe albumul The Soulful Moods of Marvin Gaye, lansat în 1961. Acest prim album, din păcate, nu a fost unul de foarte mare succes, chiar dacă Marvin muncise enorm pentru a realiza un disc extraordinar.

.

A urmat o perioadă în care Marvin a muncit foarte mult, a lansat nenumărate albume și a avut colaborări atât ca producător cât și ca interpret. Faima însă ca și interpret a cunoscut-o cu hit-ul etern „I Heard It Through The Grapevine”, extras de pe albumul „In The Groove” din 1968. Mai jos o imagine cu Marvin din acea perioadă:

.

.

Breakthrough-ul masiv al lui Gaye s-a întâmplat în 1971 când a lansat piesa What’s Going On, urmată și de un album cu același titlu, vândut în peste un milion de exemplare într-un timp record și considerat unul din cele mai grozave albume de muzică soul. După succesul extraordinar al What’s Going On, Gaye schimba direcția, muzica sa căpătând o calitate senzuală care urma să devină tipologia muzicii Marvin Gaye, o tipologie unică, o muzică total aparte. Această energie senzuală apare pentru prima dată în albumul Let’s Get It On lansat în 1973. Albumul naște imediat tot felul de controverse și reacții din cauza textelor explicite cu tentă sexuală, radiourile refuzând să difuzeze cântecele în forma lor inițială. Aceste reacții îi aduc lui Gaye o celebritate imensă.

Astfel, notorietatea lui Gaye crește, însă, aceasta îi hrănește ego-ul și vocile lăuntrice și îl duc pe o cale de instabilitate, adicție de cocaină, probleme cu fiscul american și depresie. Gaye se desparte de prima sa soție, Anna Gordy, și, complet deprimat, într-un fel de disperare, încearcă să se mute în Maui, mișcare care nu este de succes, cântărețul neputându-se acomoda acolo. Însă, după un turneu pe care îl ține în Europa, locurile acestea îi devin foarte dragi și se autoexilează pe acest continent, mai întâi la Londra.

.

În perioada din Londra încearcă cu disperare să își schimbe stilul muzical și să îl duca către DISCO, chestiune care nu îi reușește. Urmează un scandal teribil cu casa sa de discuri Motown. Aceștia „fură” o înregistrare neterminată a discului la care Gaye lucra și o lansează așa, fără permisiunea lui. Chestiunea aceasta îl înfurie teribil pe Marvin și își jură că nu mai dorește să lucreze cu Motown.

.

Astfel, sub aceste premise, un Marvin dărâmat de cocaină, proaspăt despărțit și de a doua soție, Janis Hunter, și suferind de depresie, acceptă ajutorul oferit de prietenul său belgian Freddy Cousaert și se mută în apartamentul acestuia din orășelul Ostend din Belgia. Acolo Gaye se curăță de toate acestea în doar câteva luni, ferindu-se de droguri și merge în fiecare zi la biserica de lângă apartament. Perioada petrecută de Marvin în Ostend este considerată de cei apropiați artistului ca fiind cel mai grozav lucru care i s-a întâmplat vreodată. Mai jos poți vedea o imagine cu Marvin și Freddy Cousaert în zona din Ostend unde a locuit:

.

A couple of men standing on a sidewalk

Description automatically generated

.

După perioada sa de „healing” pe care a dus-o în Ostend, Marvin a redevenit creativ și stabil și așa ajungem și la momentul în care a fost realizat Midnight Love, albumul de față.

.

Astfel, cu mult ajutor și răbdare din partea lui Freddy, chiar în apartamentul acestuia, Marvin pune la cale un mic band cu care compune și înregistrează albumul. Premisele și condițiile acestea sunt fantastice, unul din cele mai grozave albume americane de soul se dovedește că a fost, de fapt, înregistrat în Europa, în Belgia, în condiții de home-studio, într-un apartament dintr-un mic orășel cu vedere la Marea Nordului.

.

De aici, din orășelul belgian, Marvin și Freddy plănuiesc comeback-ul acestuia, Gaye ținând câteva concerte în Ostend și câteva apariții la televiziunea belgiană. Planul lui Marvin era clar, albumul înregistrat și compus la Ostend avea să nu mai fie lansat sub aripa Motown, acceptând un deal nou cu Columbia Records.

.

Midnight Love este extraordinar, fiind rafinat, însă în același timp foarte groovy și purtând după sine un sunet teribil. Eu nu am mai auzit alte albume care să fie la fel de blânde, dar și groovy în același tip. O să las o parte din cuvintele lui Marvin, din 1982, să vorbească despre acest album: „On one level, it’s a party record. It’s a record you can dance to and even freak to. But if you listen closely and go beneath your surface, you’ll hear my heart speaking. You’ll hear my heart saying, ‘It’s time to put the madness behind and let love lead the way.’ You’ll hear me testify that I still believe in Jesus, I still believe in God’s miraculous grace, I still believe that the Lord forgives even when — and especially when — we cannot forgive ourselves.”

.

Ce poate fi mai sincer și mai special decât ceea ce declara Marvin aici? Cântărețul nu știa că urmează să plece de lângă noi, se simțea încă tânăr și era încă tânăr, nici 42 de ani când lansa acest album, însă, cu toate acestea, a lansat un album în care a făcut pace cu trecutul său și a subliniat importanța credinței, dar a propus vehement că centrul vieții este dragostea, ca un fel de „miez” al existenței, fără de care, nimic nu are sens. Într-un mod miraculos, astfel, Marvin se pregătea, fără să știe, de o călătorie importantă, făcuse pace cu cele pământești și cum ar fi putut face altfel această pace decât printr-o moștenire înregistrată sub forma unui album muzical.

.

Toate cele de care vorbește Marvin mai sus, le regăsim fără echivoc în muzica și versurile Midnight Love, găsim petrecere, găsim dans, găsim iertare, îl găsim pe Dumnezeu și, cel mai important, găsim inima lui Marvin care ne spune că dragostea este tot.

.

La un timp prea scurt după înregistrarea acestui album, pe 1 aprilie 1984, Marvin, aflat în Los Angeles, merge până la locuința părinților săi să îi calmeze pe aceștia pentru că se certau. Se pare că Marvin nu a scăpat până la final de abuzurile și iadul tatălui său, pentru că, îl găsește pe acesta într-o stare foarte agresivă abuzând-o pe mama sa și intervine între aceștia să calmeze situația. Din păcate tatăl său l-a împușcat pe Marvin direct în inimă, acesta murind pe loc. Marvin avea 45 de ani și sunt sigur că ar mai fi avut multe de spus pe acest pământ chiar cu inima aceea de care vorbea mai sus, tatăl sau însă i-a oprit-o.

.

Apreciez fără echivoc calea spirituală a lui Marvin din ultimii săi ani de viață, timpul petrecut în liniște la Ostend și faptul că Midnight Love este felul său miraculos și inconștient prin care s-a pregătit pentru călătoria pe care avea să o facă în depărtările cele mai nebănuite ale universului spiritual, plecând de pe acest pamânt.

.

Revenind la Midnight Love, acesta este o infuzie de funk, boogie, reggae dar și new wave și synthpop, baza fiindu-i însă în soul și R&B. Sunetul principal al albumului este dat de un drum-machine, Roland TR-808 (pe care o poți vedea în imaginea de sub acest paragraf), foarte populară la începutul anilor 80, însă și de sintetizatoare care mai de care, tot celebre la începutul anilor 80.

.

.

Gaye a fost un multi-instrumentist, cântând la o miriadă de instrumente de percuție, specialitatea sa fiind tobele și drum-machine-urile. Albumul a fost compus în apartamentul din Ostend, o parte din acesta fiind înregistrat chiar acolo și apoi rafinat și în alte studio-uri din Europa și America.

.

Primul extras pe single de pe album și, de asemenea, și cel mai mare hit Marvin Gaye a fost Sexual Healing, un hit fascinant, cu un groove extraordinar și un mesaj foarte curajos pentru anul când a fost lansat. Legenda spune că titlul piesei ar fi fost inspirat de un jurnalist de muzică, pe numele său David Ritz, care l-ar fi vizitat pe Marvin în apartamentul din Ostend și acolo l-ar fi surprins uitându-se pe niște reviste specializate în sado-masochism. Atunci, Ritz, ar fi afirmat: „Marvin, ai nevoie de un sexual healing”. Chiar dacă această legendă nu a fost confirmată de apropiații lui Marvin, ar fi bine să ținem aproape zicala: „nu există foc fără fum”.

.

Rămân legat de senzația teribilă pe care o am de fiecare dată când pun pe ascultare Midnight Love, această minune analogica cu groove superb. Muzica soul vine dintr-o perioadă de precizie analogică, cu unica sa capacitate de transă în care te atrage negreșit. Midnight Love este o capodoperă Marvin Gaye, ultima sa capodoperă.

.

Midnight Love rămâne până la urmă un melanj de stiluri, în frunte cu stilul soul, însă, cel mai bine ar putea fi definit ca un disc de dragoste, așa cum nu se mai fac. Vocea și promisiunea lui Marvin, de pe piesa „Til’ Tomorrow”, în care acesta spune adânc „Don’t Worry Baby / Everything’s Gonna Be Allright / I Love You Baby”, au o greutate pe care eu nu am mai auzit-o în vocea nimănui, cu atât mai puțin pe un disc de muzică și, prin puterea senzuală a acestor versuri, pot să înțeleg imediat succesul pe care Marvin l-a avut în scurta sa viață pe acest Pământ. Este imposibil să nu îl crezi și să nu crezi și tu că orice s-ar întâmpla, va fi bine.

.

.

Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.

.

Silviu TUDOR

An article written in my sweet spot,

and this is what I’ve heard.

Spotify:

Tidal:

Apple Music:

Total
0
Shares
1 comment
  1. Într-adevăr un album excepțional, descoperit de mine datorita acestui articol, într-o sâmbătă seara, în așa-zisa camera de audiții personala, cu un pahar de vin rosu alături de un șemineu pornit. Într-adevăr suna excelent și ma face sa scriu acest review, primul pe site din partea mea. Silviu îți mulțumesc pentru articolele scrise, le urmăresc cu atenție și la fiecare articol ascult și albumul recomandat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous Post

MICHEL PETRUCCIANI Playground – „Un pian care dansează”

Next Post

CRAIG ARMSTRONG – Piano Words — „Când sunt trist, zâmbesc”

Related Posts