Administreaza preferintele
Preferintele dumneavoastra au fost salvate

MARK KNOPFLER – SHANGRI-LA – „UN ALBUM CARE CURGE ȘI NU SE MAI OPREȘTE”

.

.

Dragă melomanule, săptămâna aceasta ajung să scriu despre un album foarte drag mie, pe care îl țin aproape încă de când a apărut. Acum, la 20 de ani de la lansarea sa, îți voi scrie despre interesantele circumstanțe din jurul realizării sale.

.

Documentându-mă despre cum a fost realizat acest disc, am descoperit că Mark Knopfler trecuse printr-o perioadă de recuperare. Fusese pe bară o perioadă de vreun an, timp în care se recuperase după un accident de motocicletă care îl lăsase cu o claviculă și mai multe coaste rupte. Timp de șapte luni Mark nu a putut cânta la chitară, însă a avut timp să proceseze și să compuna în mintea sa piesele care urmau să formeze „Shangri-La”.

.

Și eu am suferit un accident similar în tinerețea mea și, la fel ca și Mark, am petrecut o perioadă lungă în recuperare neputând să fac altceva decât să gândesc și să îmi structurez planurile și proiectele. Citind despre problemele prin care a trecut Mark cu accidentul de motocicletă, mi-am adus și eu aminte de cele prin care am trecut acum vreo 15 ani când un accident de bicicletă mi-a rupt un femur și m-a ținut în pat vreun an. După ce placa și șuruburile de titan s-au așezat cu bine pe femurul meu și operația s-a vindecat, suficient de mult timp trecuse și am realizat că nu mai știu să merg. Atunci, la cei 26 de ani pe care îi aveam, a trebuit să învăț să merg din nou. A fost foarte greu, dar aceasta situație mi-a dat respiro și un restart mult necesar minții.

.

Citind povestea lui Mark, realizez că și el, după o pauză de un an de compus muzică și cântat la chitară, probabil a trebuit să învețe din nou cum să facă acestea și, asemenea mie, cred că și el a realizat că după o pauză așa de lungă, nu o să mai cânte niciodată la fel, așa cum și eu am realizat că nu voi mai merge niciodată așa cum mergeam înainte, ci voi învăța din nou, de la zero, și chiar dacă voi merge stabil, va fi un alt mers.

.

L-am urmărit pe Mark într-un interviu în care declara că acest accident și acest repaos forțat au fost binevenite pentru el și l-au ajutat să clarifice ceea ce își dorea de la viitorul album. Nu pot fi decât de acord cu el, și în cazul meu a fost la fel. Și după accidentul meu, a fost indubitabil o perioadă grea, însă o perioadă în care am avut timp să clarific eu cu mine ceea ce vreau să fac și cum vreau să fac.

.

Spunea: “I found myself writing a lot. I was at home and not on the road, so the accident has had a happy side to it. I’m fighting fit now, raring to go.” Așa mă simțisem și eu când am suferit accidentul meu: că în mod paradoxal acesta m-a ajutat rupându-mi ritmul social și mi-a dat ocazia să mă reculeg în liniște și să regândesc care îmi sunt prioritățile.

.

Comparând cu povestea mea, îl înțeleg bine pe Mark cu ce vrea să spună mai sus, că accidentul are o parte bună. Acest aport „bun” se simte în Shangri-La, albumul având un concept nou, mai focusat și parcă îl simțim pe Knopfler mai dornic pe acest album să compună și să cânte.

.

Așadar, eu consider că poate Shangri-La nu ar fi fost ceea ce este fără acest accident, ori, poate și mai puternic, Mark Knopfler nu ar fi fost ceea ce este fără acest hop. Astfel, așa se năștea conceptul din spatele lui Shangri-La – mai întâi în mintea lui Knopfler și fără chitara sa alături.

.

Exista niște guri critice care afirma că Knopfler cântă de fapt aceleași piese încă de pe vremea Dire Straits și până la albumele sale solo, și că nu prea compune muzică nouă cu adevărat. Este just că muzica lui seamănă, însă nu pot fi de acord cu cei care afirmă cu vehemență că MK cântă aceeași melodie într-una. Cred mai degrabă că muzica lui MK se rafinează de la un album la altul și, într-adevăr, are un sâmbure comun, însă este doar stil și piesele sunt diferite în interiorul acelui stil și din punct de vedere al mesajului pe care îl transmit și povestea din spatele fiecărui cântec.

.

Stilul său este unul foarte special și eu aș sublinia mai degrabă că albumele pe care le face sunt adevărate povești pe care le creează ca motiv să își cânte riff-urile de chitară, chestiune care se simte că este cea mai de preț pentru el. Îți las mai jos o imagine cu Knopfler din vremea acestui album, evident că nu l-am putea vedea pe MK altfel decât cu chitara în mână:

.

.

Trebuie pusă mare emfază pe stilul său, Knopfler având acest „sictir” teribil cu care cântă, care îi este atât de specific și pe care nu l-am auzit în altă parte, fiind genul de interpret care poate cânta despre orice și să își păstreze întotdeauna stilul său caracteristic.

.

Shangri-La este genul acela de disc care se aude fenomenal, mai toate variantele sale sunt bune și, asemenea discurilor Dire Straits, le dai play și nu le mai oprești. Basul discului este unul viu și puternic, ritmul este unul grozav și ne poate duce ușor cu gândul către rotunjimea muzicii reggae, iar, bineînțeles, chitarele lui Knopfler sunt inconfundabile și fac contrapunct frumos cu stilul său de a cânta laid-back.

.

Nu pot să nu recunosc că uneori uit acest disc în CD-Player și se învârte la nesfârșit, uneori și o zi întreagă, muzica lui Knopfler nu mă obosește niciodată. Mai jos îți las o imagine cu acest CD:

.

.

Albumul a fost înregistrat în 2004 în studiourile Shangri-La din Malibu, California – de unde și inspirația pentru titlul albumului. Îți las mai jos o imagine cu studiourile în cauză:

.

.

Studiourile Shangri-La sunt legendare, aici înregistrând încă din anii 70 până în prezent nume mari ca Bob Dylan, Adele, Black Sabbath, Eric Clapton, Billy Corgan, Neil Diamond, Eminem, Dave Gahan, Imagine Dragons, Pearl Jam, Muse, Lady Gaga și, bineînțeles – Mark Knopfler.

.

Studioul este situat pe dealurile de lângă plaja Zuma, terenul având peste 6000 de metri pătrați. În prezent studioul este proprietatea lui Rick Rubin și a fost alegerea lui Knopfler pentru albumul de față, acesta dorindu-și un mediu diferit față de tipicul Marii Britanii. Soarele și liniștea Californiei se simte, astfel, din plin în înregistrarea lui Knopfler, albumul împrumutând din plin mirosul, nisipul și calmul mării americane.

.

Mai jos o imagine cu interiorul unde a fost înregistrat Shangri-La:

.

A room with many musical instruments

Description automatically generated

.

Despre Mark Knopfler, protagonistul principal al acestui articol, pot să îți spun că i-a priit resetul dat de accidentul de motocicletă, după Shangri-La a mai lansat 6 albume: Kill To Get Crimson (2007), Get Lucky (2009), Privateering (2012), Tracker (2015), Down The Road Wherever (2018) și proaspăt lansatul One Deep River (2024).

.

În afară de muzică, putem spune despre Knopfler că este un scoțian teribilist, fiind foarte activ, pasionat de motociclete și mașini, căsătorit de trei ori (până acum) și un foarte mare fan al Newcastle United.

.

Mergând mai departe cu povestea albumului, vreau să subliniez faptul că toate piesele de pe acest album pot părea la prima vedere niște cântece simple, un album plin de piese faine care îți rămân în minte și cam atât. Nimic mai fals! Nici acest album nu scapă de tratamentul specific Knopfler, în care acesta transmite adevărate povești prin piesele de pe albumele sale. Fiecare piesă de pe Shangri-La spune povestea sa cu tâlc, cu măiestrie, cu detaliu și cu un rost specific Knopfler.

.

Spre exemplu, piesa „Don’t Crash The Ambulance” povestește despre perioada sa de recuperare și convalescență. În „Back To Tupelo” – Knopfler ne transmite povestea lui Elvis Presley, unul din idolii săi. În „Donnegan’s Gone” – Mark aduce un adevărat memoriu muzicianului de origine scoțiană Lonnie Donnegan, bunul său prieten. În „5.15 AM” – povestește o crimă care s-a petrecut în Tyneside în adolescența sa.

.

Însă, poate cea mai grozavă piesă de pe acest album este Boom, Like That – piesă care îți rămâne în minte imediat ce o asculți pentru prima dată și o fredonezi apoi la nesfârșit. Însă, asemenea celor de mai sus și Boom, Like That are o poveste cu totul neașteptată în spate.

.

În această piesă, Knopfler ne spune povestea lui Ray Kroc, cel ce a fost CEO al McDonalds la începuturile restaurantului, poveste inspirată din autobiografia acestuia „Grinding It Out”. Este uimitor, astfel, cum piesa hit a unui album ce aparține unui interpret scoțian, să fie despre nimeni altul decât fondatorul McDonalds și să conțină chiar cuvintele acestuia, rupte de Knopfler din autobiografia de care pomeneam mai sus.

.

Deci iată, melomanule, adevărate povești în spatele cântecelor lui Knopfler, uimitor de adânci, uimitor de personale și uimitor de educative. Apropos de ce menționam anterior, este just acum că albumele și muzica lui Knopfler nu sunt atât de simple pe cât credem și cu siguranță că nu seamănă una cu cealaltă.

.

Muzicienii din spatele albumului au fost:

.

Mark Knopfler – voce, chitare, producție

Richard Bennett – chitare

Jim Cox – pian, orgă, muzicuță

Guy Fletcher – pian, orgă

Glenn Worf – bas

Chad Cromwell – baterie

Paul Franklin – chitară pedal steel

Chuck Ainlay – producție, inginer de sunet

Guy Fletcher – inginer de sunet

Bob Ludwig – mastering

.

Bineînțeles că dăm din nou de Bob Ludwig la master, așa că îmi pun întrebarea: o exista oare vreun album dintre acestea legendare din anii 90 și 00 pe care Bob să nu își fi pus amprenta?

.

MK este recunoscut pentru atenția sa deosebită la sunet și detaliu, fiind foarte specific în ceea ce privește instrumentele și echipamentele de studio pe care le folosește pe un album. În cazul lui Shangri-La a utilizat mai multe chitare electrice și amplificatoare vintage, toate atent înregistrate pentru obține un anume sunet pe care și l-a dorit de la acest album. Îl menționez aici și pe producătorul Chuck Anlay, cu care MK lucrează încă de pe vremea Dire Straits și cumva este nedespărțit de acesta, sunetul specific MK și Dire Straits aparținându-le sub forma lor de duo, cei doi lucrând împreună mai toate albumele MK, câștigând chiar și un Grammy cu albumul Brothers In Arms al Dire Straits, care le aparține ca și producție.

.

În încheiere vreau să readuc în discuție starea acestui album care consider că este particularitatea cea mai de preț a sa, o stare unică Knopfler, un „sictir-boem” prin care toate secretele vieții sunt deslușite, obligându-ne decât să dăm din picior pe chitara lui Knopfler, poate cea mai frumoasă chitară pusă într-un album vreodată.

.

Legenda spune că la mine în CD-Player Shangri-La încă se învârte și cântă pe repeat. Este un disc care merge, curge și nu se mai oprește.

.

.

Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.

.

Silviu TUDOR

An article written in my sweet spot,

and this is what I’ve heard.

.

.

.

.

Spotify:

Tidal

Apple Music:

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous Post

Sennheiser anunta noile casti over ear closed back HD 620S

Next Post

MAX RICHTER – THE NEW FOUR SEASONS – VIVALDI RECOMPOSED 2022 – „REINTERPRETAREA UNEI RECOMPOZIȚII”

Related Posts