Dragă melomanule, săptămâna aceasta vom poziționa lupa melomană peste unul din cele mai dragi discuri mie și poate cel mai legendar disc din toate timpurile. „Hotel California” se lansa în decembrie 1976 la Asylum Records, fiind înregistrat în studiourile Criteria și Record Plant în vara aceluiași an.
Discul, încă de la lansare, a explodat puternic în celebritate, piesa care dă și titlul albumului, „Hotel California” fiind pe buzele tuturor și devenind un hit monumental. Albumul a fost foarte aproape de a câștiga prestigiosul premiu „Record Of The Year”, însă a avut neșansa să se lupte cu nimeni altul decât cu „Rumours” al celor de la Fleetwood Mac, în fața căruia, la o distanță foarte mică, a și pierdut. Hotel California este unul din cele mai bine vândute albume din toată lumea, până acum fiind comercializat în peste 32 de milioane de exemplare.
Am fost inspirat să scriu acest articol imediat ce am aflat că în State, Eagles vor ține la începutul lui 2024, ultimul lor turneu, concertul de adio, numit „The Long Goodbye”. Chiar este un goodbye „long” pentru că au mai existat vreo câteva turnee care s-au numit de „adio” sau „finale” în cazul Eagles. Acesta, însă, chiar cred că este ultimul, dat fiind faptul că sunt incompleți de la dispariția lui Glenn Frey, însă și de faptul că au ajuns la o vârstă venerabilă. Așadar, pentru cei dintre voi care aveți ocazia să fiți în Statele Unite la începutul anului următor, nu ratați acest concert, este cu adevărat legendar să îi poți vedea pe Eagles pe viu, acești adevărați maeștri ai muzicii live. Mai jos coperta turneului:
Mergând pe mai departe cu povestea articolului, menționez că înainte de Hotel California, Eagles mai lansaseră patru albume, nefiind străini de industria muzicală. Ba chiar, multe din hiturile lor extraordinare se aflau pe aceste albume: Eagles (1972) – single-uri: Take It Easy, Peaceful Easy Feeling și Witchy Woman, Desperado (1973) – single-uri: Desperado și Tequila Sunrise, On The Border (1974) – single-uri: James Dean și Best Of My Love, One Of These Nights (1975) – single-uri: One Of These Nights, Lyin’ Eyes și Take It To The Limit.
Însă, în mod indubitabil, chiar și cu aceste imnuri country-rock deja la activ, lovitura au dat-o cu albumul și hitul de față, „Hotel California”. Acest cântec a fost cu totul altceva, cu un foarte interesant concept în spate și cu o înregistrare de zile mari. Muzica este semnată de Don Felder, iar versurile sunt creditate lui Don Henley și Glenn Frey, voi vorbi pe rând despre toți câteva paragrafe mai târziu.
Prima dată când am auzit piesa eram complet uimit de ce ascultam, atât de versuri cât și de muzică, și mi-am spus pe loc: asta este deja poezie, trebuie ascultată cu mare atenție, versurile având un tâlc aparte și un înțeles misterios.
Rupt dintr-o perioadă în care versurile însemnau ceva mai mult, Hotel California, ascundea un mesaj pe care Eagles îl transmitea trupei Steely Dan – “They stab it with their steely knives, but they just can’t kill the beast”, ca și recul la faptul că Steely Dan îi menționaseră pe una din piesele lor: “Turn up the Eagles, the neighbors are listening” de pe piesa „Everything You Did” a lui SD. De altfel, Eagles și Steely Dan sunt buni prieteni, de remarcat că în acest ultim turneu din 2024, Steely Dan vor cânta în deschiderea concertelor Eagles.
Când am ascultat pentru prima dată Hotel California, m-a impresionat deschiderea blândă făcută de chitare și apoi vocea foarte neutră dar sigură a lui Don Henley. Mă întrebam: ce fel de muzică este aceasta? Să fie country? Să fie rock? Observam însă și elemente de soul, chiar și de blues, cu profunde teme de pop însă. Toate aceste chestiuni mă dădeau pe spate. Aveam chiar să aflu că însuși Henley era cel ce bătea la tobe în timp ce cânta, de aici și faptul că Henley parcă nu are un loc fix în centrul imaginii stereo, artistul mișcându-se în timp ce bate la tobe și cântă în același timp cu vocea.
Magia analogică și 70s a acestei piese este extraordinară, cu un sunet tipic Eagles, curat și acustic. Progresiv putem auzi chitara lui Felder și apoi, spre finalul piesei, celebra luptă dintre chitara sa și cea a lui Joe Walsh, proaspăt alăturat trupei. Mai jos o imagine cu Eagles din era Hotel California și, implicit, felul în care probabil au fost poziționați și la înregistrare. Putem observa pe Joe Walsh în stânga, urmat de Randy Meisner, Don Henley, Glenn Frey și Don Felder:
Inițial, pentru piesa Hotel California, au existat multe adaptări și versiuni, trupa înregistrând nu mai puțin de 33 de variante în studio. Toate erau extrem de lungi și casa de discuri alături de producător, Bill Szymczyk, au recomandat să fie scurtată la cca. 3 minute. Trupa nu a dorit acest lucru, chiar Henley fiind cel ce a insistat ca piesa să rămână așa cum au gândit-o de la bun început. Casa de discuri a acceptat, însă a remarcat că nu va deveni niciodată un hit și nu va fi difuzată pe radio din cauza lungimii sale. Ei bine, știm toți că nu a fost deloc așa și contrar rețetei sale de anti-hit, Hotel California a devenit, miraculos, poate cel mai mare hit din toate timpurile.
Astfel, este de menționat că compoziția muzicală a piesei îi aparține lui Don Felder, care a înregistrat un demo pe niște casete și apoi le-a pus la dispoziția lui Glenn și Don, care au aprobat piesa și au decis să se apuce de versuri. Niciunul din cei trei, însă, nu erau din California, și pentru a găsi inspirația au început să călătorească noaptea cu mașina prin Los Angeles. Felder își aducea aminte că aceste sesiuni de noapte cu ei trei într-o mașină, conducând prin L.A., au fost magice, și descria atmosfera de noapte a acestui oraș, cu ale sale lumini unice, care, ușor, ușor, s-au transformat în cuvinte.
Glenn a fost cel care a propus conceptul din spatele piesei, cu acel personaj care obosit de un drum foarte lung decide să se oprească la un hotel din pustietatea deșertului unde întâlnește personaje freaky, parcă rupte dintr-un univers Halloween. Mai târziu, toți trei declarau că au gândit „Hotel California” ca un episod de Twilight Zone.
Piesa a fost înregistrată în varianta sa cea mai consacrata cu Henley, bineînțeles, la voce, și cu Felder la chitară, un Gibson EDS-1275 double neck, la care acesta interpretează cel mai lung solo de chitară de pe o piesă comercială: 2 minute și 12 secunde! Joe Walsh i se alătură cu un Fender Telecaster spre finalul piesei într-o bătălie a chitarelor.
Mergând pe firul istoric al trupei, menționez că Eagles își are baza în Glenn Frey și Don Henley, care, la începutul anilor 70, se cunosc ca și colegi în trupa de instrumentiști a Lindei Ronstadt. Puțin mai târziu, acestora li se alătură și Randy Meisner, J.D. Souther și Bernie Leadon. Numele de „Eagles” a survenit tot la începuturi, ca urmare a unei sesiuni „creative” pe noapte, în deșert. Aceștia au petrecut o noapte acolo și, chiar dacă fiecare dintre ei spune o poveste diferită, ceva este cert: după acea noapte în deșert s-au numit „The Eagles”, ori, mai simplu: „Eagles”.
Mai târziu, după două albume deja lansate, trupei i se alătură Don Felder, prietenul din copilărie al lui Bernie Leadon. De asemenea, în 1975, din cauza unor neînțelegeri cu Frey, Bernie Leadon pleacă din trupă, fiind înlocuit de simpaticul Joe Walsh. După acest moment au mai scos două albume și au avut un succes extraordinar în această formulă. Se despărțeau însă în 1980 din cauza unor tensiuni teribile între Felder și Frey. Au stat despărțiți până în 1994, timp în care fiecare s-a concentrat pe cariera solo, niciunul însă un a avut un succes fabulos. Don Henley a reușit să se impună cu câteva hit-uri în anii 80, dintre care amintesc în special „The Boys Of Summer”, iar Glenn Frey la fel, s-a remarcat cu câteva hit-uri, dintre care amintesc „The Heat Is On”.
Reuniunea trupei a început epic cu un concert pe care l-au ținut în Aprilie 1994, acest concert începe cu un Glenn Frey extraordinar de timid care afirmă la microfon: “For the record, we never broke up, we just took a 14-year vacation”. O să îți las mai jos câte o imagine și un scurt text cu fiecare membru în parte. Dat fiind că prin trupă au trecut foarte mulți membri de-a lungul anilor și suntem constrânși de timp și spațiu, am ales doar pe cei care sunt fundamentali în istoria Eagles.
Donald Hugh Henley, născut în 1947 în Texas, este poate cel mai cunoscut membru al Eagles, fiind vocalistul principal al trupei și toboșarul acesteia. Îi putem auzi vocea pe Desperado, One Of These Nights, Hotel California sau The Long Run.
Lui Glenn Lewis Frey, născut în 1948 la Detroit și dispărut dintre noi în 2016, îi putem auzi vocea pe piese ca Take It Easy, Peaceful Easy Feeling, Tequila Sunrise, James Dean, New Kid In Town sau Heartache Tonight. Fiul acestuia, Deacon Frey cântă alături de Eagles în continuare.
Timothy Bruce Schmit, născut în 1947 în Oakland, este basistul trupei și poate și cea mai inedită apariție vocală dintre toți. Pe mine m-a fascinat întotdeauna imaginea acestuia, cât și vocea și interpretarea sa de pe I Can’t Tell You Why, căruia îi aparține și compoziția.
Donald William Felder, născut în 1947 în Florida, este un maestru indefinit al chitarei perfecte pe care o putem auzi pe One Of These Nights, Life In The Fast Lane, Take It Easy, New Kid In Town, Tequila Sunrise, Witchy Woman și, bineînțeles, gloriosul solo de pe Hotel California.
Joseph Fidler Walsh, născut în 1947 în Kansas, este recunoscut în colaborarea sa cu Eagles pentru chitara sa, pe care o putem auzi pe nenumărate piese, însă și vocea sa specială pe care o putem auzi pe piese ca Life’s Been Good, All Night Long, însă cel mai grozav se aude pe In The City.
Revenind la albumul de față, Hotel California, și trăsăturile sale unice, o să îți spun, dragă melomanule, că ce fusese până la acest album pentru Eagles, fusese o muzică grozavă, având la activ hituri epice ca Take It Easy, Witchy Woman, Desperado, One Of These Nights sau Take It To The Limit, toate acestea deja le-ar fi putut asigura un viitor.
Însă, dacă a fost ceva ce ar fi lipsit din sufletul pieselor acestora, ar fi fost o desprindere de universul acesta strict country-rock, fiind nevoie de o piesă puțin mai elaborată și mai adâncă. Cumva albumul Hotel California seamănă foarte mult cu cele de dinainte, respectând rețeta Eagles consacrată, însă, piesa Hotel California în sine, se desprinde imediat de tot ce au compus aceștia și, cumva, o putem asemăna mai mult cu piesele lungi și conceptuale ale vremii din partea de rock psihedelic sau alte construcții și mai puternice, cum ar fi Pink Floyd.
Poate este un sacrilegiu să compar Hotel California cu Pink Floyd, însă, piesa aceasta vine dintr-o trăire complet specială a celor de la Eagles și este foarte diferită, există nenumărate straturi în această piesă care pot fi etern decriptate de sufletele și urechile noastre.
Hotel California în relație cu orice altă piesă de la Eagles este o comparație similară cu cea dintre muzica Pink Floyd și aproape orice alte piese rock ale vremii. Până la urma toate formațiile rock folosesc aceleași unelte: baterie și chitare, însă, ceea ce geniul momentului reușește să facă cu ele este unic și diferențiază puternic, să spunem, Echoes de vreuna din piesele rock ale momentului, în cazul de față Hotel California de orice altă piesă similară a vremurilor respective și chiar de propriile piese. De aceea mi-am permis să compar Hotel California cu Pink Floyd, pentru că reprezintă același grad de unicitate și de evoluție în cadrul acelui gen muzical.
De remarcat că după piesa aceasta nu a mai existat la Eagles neapărat o altă piesă similară sau la fel de deosebită, singurul loc unde poate că am putea găsi asemănări ar fi în albumul lor de maturitate „Long Road Out Of Eden”, presărat de o prezență importantă de geniu similar cu Hotel California. Mai jos o imagine cu Eagles din vremea maturității lor, când erau încă în formație completă, Glenn Frey included:
Astfel, albumul acesta, cât și piesa care îi dă numele, Hotel California, rămân în sufletul meu pentru totdeauna și mă bucur de fiecare dată să mă reconectez la muzica lor extrem de sinceră și de vie. Muzica lor este ca și o muzică live, fără foarte multe intervenții, o simți că este curată, o simți cum îți cântă în oase și îți dă siguranța că în piesele Eagles se cântă doar despre adevăr, concept care consider că definește foarte mult muzica lor, putem să auzim această sinceritate în mai toate piesele Eagles.
Cu acest gând mi-aș dori să te las: să învățăm de la Eagles cum să spunem adevărul, cum să fim sinceri, cred că asta ne învață albumul acesta. Dă-i o ascultare, negreșit.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written în my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
Spotify
Tidal
Apple Music
