Dragă melomanule, de vreo câteva zile a fost lansat noul album al lui Dominique Fils-Aimé și îți spun sincer că mi-a intrat foarte tare la inimă. Pe alocuri s-a simțit ca o rugă, aducând acea liniște monastică specifică, alteori însă s-a simțit foarte direct și incisiv. Albumul păstrează semnătura întunecată atât de specifică lui Dominique, pe care o recunoaștem de pe celelalte albume, însă „My World Is The Sun” aduce ceva foarte interesant, de parcă ia tot ce a fost mai bun pe celelalte albume și le pune împreună, poziționându-se în mod cert pe primul loc.
Acum câțiva ani buni o auzisem pe Dominique cântând din multe sisteme audio High-End, pe la show-uri audio, prin showroom-uri, peste tot zburau „păsări”, piesa „Birds” a cântăreței canadiene făcea furori, scoțând untul din sistemele audio de peste tot. De atunci am păstrat în lista mea de teste audiofile mai multe piese de la Dominique, pe primul loc situându-se, bineînțeles, „Birds”.
Acestea de mai sus sunt toate discurile sale, începând cu Nameless din 2018 (pe care regăsim „Birds”), continuând cu Stay Tuned! (2019), Three Little Words (2021), Our Roots Run Deep (2023) și, discul de care îți vorbesc astăzi, My World Is The Sun (2026). Nu-i așa că îți place cromatica copertelor și conceptul din spatele lor? Mi se pare fascinant: albastru, roșu, galben, verde, ca mai apoi să ne oprim la mov anul acesta.
Astfel, mă destăinui ție și îți spun că Nameless a fost pentru mine o revelație. L-am ascultat din scoarță în scoarță și am înțeles imediat că nu degeaba este un adevărat imn pentru audiofili; este un disc impresionant care te atrage imediat în stilul dark al lui Dominique, un stil al simplității cromatice muzicale, fără niciun fel de floricele și culori, totul fiind corect, extraordinar de bine înregistrat, mixat și masterizat.
Am continuat apoi, de-a lungul timpului, cu toate celelalte discuri și nu spun că nu mi-au plăcut — le-am adorat, unul câte unul — însă, ascultând anul acesta My World Is The Sun, mi-am adus imediat aminte ce a spus Roman Polanski într-un interviu la lansarea filmului „Pianistul”. A zis așa: „toate filmele de dinainte de Pianistul au fost doar o repetiție pentru acesta”. Așa mi se pare și My World Is The Sun al lui Dominique; mi se pare că, în toate cele patru albume de dinainte, a învățat, s-a pregătit, a repetat și apoi ne-a pus pe masă magnum opus-ul său, My World Is The Sun.
De-abia aștept să văd ce se întâmplă anul acesta la Vienna High End 2026. Albumul acesta o să facă furori acolo, mai ales că Dominique Fils-Aimé este imaginea oficială a show-ului:
Dominique Fils-Aimé s-a născut la Montreal, în Canada, în 1984, deci într-o metropolă care respiră jazz prin toți porii — în afara cluburilor nenumărate de jazz din acest oraș, aduc aminte și de numele mari care s-au născut aici: Oscar Peterson, Oliver Jones, Maynard Ferguson și, bineînțeles, Festival International de Jazz de Montréal, un fel de Mecca pentru iubitorii de jazz din lumea întreagă.
Familia lui Dominique vine din Haiti, artista fiind crescută într-un mediu cu influență caraibiană majoră, fiind influențată de muzica specifică acelor locuri: kompa și mizik rasin. Studiind ce înseamnă acest tip de muzică în cultura haitiană, am înțeles mai bine nota ritualică a pieselor sale; ruga aceea pe care o observ eu pe albumul de față de aici se trage.
Este interesant că Dominique nu este o interpretă de jazz cu o pregătire clasică, cu studii muzicale din copilărie și până în liceu, apoi conservator sau cine știe ce școală de muzică prestigioasă — nu, Dominique nu a făcut conservatorul, ci a studiat Științe Politice, activând serios în acest domeniu. De muzică s-a apucat timid spre 20 și ceva de ani, începând cu cover-uri și cu mici concerte locale, nici urmă de vreun plan de carieră. La un moment dat însă, Dominique și-a dat seama că nu vrea să cânte doar cover-uri și muzica altcuiva, ci vrea să transmită o poveste; aici s-au întâlnit dorința sa de a cânta cu activismul său.
Conceptul din spatele primelor sale trei albume — o adevărată trilogie, de altfel — este foarte puternic, Dominique explorând întrebarea: „cum a evoluat muzica afro-americană de la suferință la afirmare?”, conceptualizând fiecare dintre cele trei albume ale trilogiei — în Nameless a explorat blues-ul, în Stay Tuned! a studiat soul-ul și, în final, în Three Little Words a pus sub investigație jazz-ul.
Cumva, cu Nameless, Dominique și-a definit stilul — instrumentație minimală, darkness, bas rotund și cald, microfoane dispuse foarte aproape de ea, ceea ce dă acea intimitate specială. Este interesant că nu a fost un album realizat special pentru comunitatea audiofilă, dar toate caracteristicile de mai sus l-au făcut să devină unul.
Comunitatea audiofilă l-a îmbrățișat profund pe Nameless, acesta căpătând un status de legendă imediat după lansarea din 2018. Nu prea era showroom de aparatură audio în care să nu răsune „Birds”. Așadar, trilogia profund activistă a lui Dominique căpătase, în mod organic, o nouă valență, total neașteptată. Adevărul este că trebuie să fi fost șocant să îți fie alăturat numele atât de brusc de Norah Jones, Rebecca Pidgeon, Chantal Chamberland ori Jennifer Warnes, niște icoane pentru audiofili în căutare de piese și voci „țiplă”.
Statusul de VIP în cercurile audiofile nu a fost singurul premiu al lui Dominique; aceasta a câștigat prestigioasele Juno Awards în 2022 cu albumul Three Little Words. Este interesant că toate albumele din această trilogie au fost nominalizate la Juno Awards, însă ultimul a fost cel cu noroc, cel care, de altfel, a și concluzionat trilogia și i-a adus recunoașterea socială și muzicală pe care o merita.
Reîntorcându-mă la discul de față, ascultându-l mult zilele acestea, am remarcat că este diferit față de Nameless, fiind mai luminos, mai colorat. Conceptual, este mai mult despre Dominique decât despre un concept extern, vorbindu-ne despre echilibru, despre vindecare și descoperire de sine.
Spre exemplu, atunci când punem pe play discul, vom descoperi un intro foarte interesant, „Ma Mélodie”, o piesă pe care este evident că nu cântă Dominique. Este vorba despre o înregistrare veche, din anii ’70, chiar cu mama lui Dominique, artista descoperind întâmplător această înregistrare și fiind foarte impresionată de vocea și de starea mamei sale. Aceasta nu numai că a decis să deschidă albumul chiar cu această înregistrare, ci a adus un tribut la finalul albumului, cu propria sa versiune a „Ma Mélodie”.
Senzația de rugă am identificat-o pe „Freedom Become”, o piesă, de altfel, chiar scrisă ca o rugă, care vorbește despre speranța distilată din suferință. Dominique le cântă direct celor care suspină. Da, este adevărat că lumea sângerează, însă Dominique ne recomandă să întâmpinăm această sângerare cu blândețe, să ne ferim în a hrăni durerea deja existentă.
În acest moment am înțeles imediat că My World Is The Sun are o profundă notă spirituală. Dominique a ajuns la acea vârstă la care, cel mai probabil, distilarea trăirii sale artistice a determinat-o să se deschidă către spirit. Am recunoscut multe dintre ideile și conceptele de pe album ca fiind profund spirituale. Însă este interesant că este vorba despre o spiritualitate pură, nu bazată pe vreo rigoare religioasă ori fidelă unui anume tip de practică, ci o spiritualitate sinceră, care vine direct din sufletul său — de aici profunda senzație că ceea ce cântă Dominique este adevărat.
My World Is The Sun a fost înregistrat la Les Studios Opus din L’Assomption, Canada, produs și mixat de Jacques Roy, cu ajutor din partea lui Steeve St-Pierre. Masterizarea a fost făcută de Harris Newman la Grey Market Mastering, tot în Canada.
Ca sunet, albumul este similar cu cele de dinainte; și acesta este înregistrat live, fără vreun fel de post-procesare excesivă și, la fel ca în cazul albumelor anterioare, microfoanele sunt dispuse foarte aproape de Dominique, ceea ce sporește mult sentimentul de intimitate.
Pe album descoperim instrumente precum bateria, contrabasul, chitara bas, percuția, shakerul, clapa, sintetizatorul, pianul, trompeta, tabla, chitara, vioara și didgeridoo-ul. Toate piesele sunt compuse de Dominique, mai puțin intro-ul și outro-ul, „Ma Mélodie”, care este parte din piesa „Il te restera ma mélodie”, compusă de Patricia Carli și Léo Missir, și „Je t’aimais, je t’aime, je t’aimerai”, compusă de Francis Cabrel.
Însă, de departe, piesa mea preferată și cea care poate crea senzație pe un sistem audiofil este „Rhythm of Nature”. Când pui pe ascultare această piesă, efectiv simți ruga de care vorbeam mai devreme; vocea lui Dominique se ridică undeva sus și îți este prezentată o scenă imensă, dar întunecată, doar un bas și o chitară acompaniind-o. Piesa este foarte lungă, cca. 9 minute, și nu are o construcție cu structură clasică, însă se simte imediat că este naturală, că este înregistrată live, dintr-o bucată, atrăgându-te imediat într-o stare de visare alături de Dominique, cele 9 minute trecând imediat — la final întrebându-te: „ce a fost asta?”.
Momentul „Rhythm of Nature” este extrem de spiritual, dat fiind că providența este, în mod cert, sus, Dominique se ridică pe cât posibil pentru a ajunge acolo, căutând să își mărturisească sentimentele — niște sentimente care cresc, cresc și iar cresc, într-un paroxism de 9 minute. „Rhythm of Nature” este, de departe, una dintre cele mai fabuloase piese descoperite în ultima vreme, atât din punct de vedere muzical, cât și, dacă îmi permiți, din punct de vedere audiofil. Rămâne în playlist-ul meu cel mai de suflet, la îndemână.
Așadar, dragă melomanule, nu pot decât să te încurajez să asculți cu mare atenție acest nou album al lui Dominique Fils-Aimé și, dacă cumva nu le știi pe cele de dinainte, ascultă-le negreșit și pe acelea, dar începe cu My World Is The Sun; acesta pare o concluzie și, ascultându-l pe acesta primul, le vei înțelege mai bine pe celelalte.
Spiritul lui Dominique rămâne la fel de tânăr și de bucuros de a cânta și pe My World Is The Sun, la fel ca atunci când cântăreața canadiană era la început și nu cânta decât cover-uri. Acum are o voce și un mesaj doar ale ei, mai clare acum ca niciodată.
Noi, audiofilii, când dăm peste un astfel de album care se aude atât de bine, suntem bucuroși până la stele, îl ascultăm și reascultăm cu plăcere, însă, ce să vezi, nu toate albumele de acest gen au și suflet. Aici intervine melomanul din noi, care poate identifica cu succes sufletul unei muzici, iar My World Is The Sun are particularitatea rară de a le întâlni pe amândouă — și calitatea sunetului, și sufletul — o chestiune atât de specifică albumelor lui Dominique.
Așa că, orice ai fi, meloman sau audiofil, ascultă-l repede și lasă apoi loc în suflet; sunt sigur că vor urma multe albume fabuloase în cariera lui Dominique Fils-Aimé.
Chère Dominique, je te souhaite beaucoup de succès au High End Vienna 2026. Merci infiniment pour un album aussi exceptionnel et merci d’avoir ouvert ton cœur à nous, audiophiles et mélomanes du monde entier.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
