0
19 octombrie, 2017

Spotify in Romania pe 28 noiembrie?

Spotify

Din ce in ce mai multe zvonuri din surse de incredere spun ca Spotify va fi disponibil in Romania incepand cu data de 28 noiembrie 2017.

De ani intregi publicul din tara asteapta serviciul suedez mult iubit, care desi nu ofera inca un abonament Hi-Fi, compenseaza printr-o librarie impresionanta audio cat si un motor de sugestii muzicale pe baza istoricului de ascultare si al listei de piese favorite si artisti urmariti. Aceasta deprindere mult laudata de sugestii muzicale foarte bune vine ca urmare a experientei vaste in domeniul music streaming, fiind printre primele servicii din lume sa ofere o astfel de platforma publicului larg. Comportamentul utilizatorilor de pana acum a contribuit la „intuitia” mecanismului de recomandari, motiv pentru care sugestiile saptamanale din rubrica „Discover Weekly”, spre exemplu, par mereu a fi piese alese atat de bine in raport cu gusturile utilizatorului, incat ar putea crede ca el insusi si le-a ales.

Momentan, pe piata din Romania sunt disponibile servicii de streaming precum Apple Music, Tidal, Deezer, Zonga sau Google Play Music, insa dupa Tidal, Spotify ar fi cel mai inalt calitativ in materie de sunet (vezi articolul despre serviciile de streaming disponibile in tara si cel despre sunetul Hi-Res pentru a afla mai multe despre calitatea audio a serviciilor de streaming din Romania).

Abia asteptam sa ne jucam cu Spotify la birou si abia asteptam si serviciul Hi-Fi promis de ei de ceva timp!