Dragă melomanule, din nou mă las pradă descoperirii, pășind în universul fabulos al lui Klaus Schulze, un pionier al muzicii electronice ale cărui discuri stau piatră de temelie pentru „kosmische musik”, acest gen muzical atât de special inventat la Berlin.
Să fi fost acum o lună când descopeream acest album fabulos numit „Timewind”, de atunci ascultându-l în buclă și lăsându-mă purtat în depărtări, călătorie pe care mi-o propune negreșit de fiecare dată. Cunoșteam bine scena germană krautrock, cu a sa variantă specială numită „Școala de muzică de la Berlin”, având reprezentanți importanți ca Tangerine Dream sau Ash Ra Tempel, însă, spre rușinea mea, nu ascultasem încă nimic de la Klaus Schulze.
În prea puținul timp pe care îl am pentru audiții, după ani de zile de așteptare, am ajuns și la acest album – care așteptă liniștit într-un colț al listei mele de favorite de pe Qobuz, notat discret cu o „inimioară” roșie. Eram grăbit să trec și peste el, ca să apuc în viața asta să ascult toate discurile notate în lista de favorite.
Nu am trecut însă repede deloc, pentru că atunci când am pus pentru prima dată pe ascultare Timewind, am pășit imediat într-un univers imens, de parcă pereții casei mele au dispărut, de parcă sistemul audio nu mai exista, și tot ce puteam auzi era cosmosul, vast, plin de tranziții și viteze nebănuite, Timewind prinzându-mă într-o transă teribilă, ascultând fără niciun fel de pauză cele doua piese ale sale, fiecare a câte 30 de minute. De fapt, trebuie să îți spun că majoritatea discurilor timpurii ale lui Schulze sunt organizate în acest fel – două piese, fiecare de cca. 30 de minute, practic, cum era pe vremea aceea, două fețe ale unui vinil.
Piesa care m-a determinat să rămân mut pentru 30 de minute a fost „Bayeruth Return”, prima piesă a discului. Momentul în care pui pe play această piesă, auzi efectiv doar sintetizatoare analogice, toată piesa prezentându-ți o progresie, un crescendo fabulos, de la un punct de plecare plin de liniște cosmică, până la capătul universului, parcurgând acești ani lumină cu o viteză muzicală fantastică, printr-o călătorie exponențială de la liniște la absolut, purtându-te pe aceste adieri ale vântului cosmic, atât de maiestuos scoase la lumină de Schulze.
Felul în care pe vremea aceea se realiza un astfel de disc era cu totul diferit față de vremurile moderne, imaginează-ți că astăzi un album de muzică electronică este realizat prin foarte multă post-procesare, mixing și remixing, suprapuneri și reeditări, însă, atunci, în perioada de pionierat a acestui gen muzical, nu existau aceste unelte moderne ce au rolul de a „așeza” în melodie niște elemente ce o vor compune. Atunci, interpreții ca Tangerine Dream, Jean-Michel Jarre ori Brian Eno, nu aveau decât să „cânte” de la cap la coadă un astfel de album.
Așa a înregistrat și Schulze albumul acesta. Practic l-am putea numi un album „live” înregistrat în studio. Imaginează-ți-l pe tânărul Klaus în vârstă de doar 27 de ani, având în minte acest album, însă aflându-se în 1976 și având la dispoziție doar câteva sintetizatoare analogice: ARP 2600, ARP Odyssey, EMS Synthi A, Elka String Synthesizer și Farfisa Professional Duo Organ. Astfel, tot ce putea să facă era să se închidă în studio și să înregistreze absolut pe viu piesele respective. Fascinant, nu-i așa?
Atenție că Bayeruth Return nu este chiar atât de ușor de înțeles și de decodat, așa că permite-mi să îți furnizez și procedura de ascultare, care, cel puțin la mine, funcționează de fiecare dată. Înainte de audiție pregătește spațiul înconjurător, neapărat să ai parte de o lumină difuză ori să fie întuneric beznă, dacă asculți un sistem stereo, așază-te fix în punctul dulce dintre boxe, pentru acest gen de muzică este imperativ să faci asta, iar, dacă asculți la căști, la fel, fă întuneric și așază-te comod pe un fotoliu și, cel mai important, în ambele cazuri, închide ochii când asculți piesa.
Ascult-o atent, de preferat cu sufletul și nu cu urechile, și lasă-te purtat de progresia lentă, vei observa că minutele piesei vor trece imediat, că nici nu vei ști când cele 30 de minute și 30 de secunde ale piesei au trecut. Fii pregătit să conștientizezi momentul de la minutul 25:45, atunci piesa își va oferi toată energia, totul culminând cu o explozie solară, chestiune care îți va rămâne pentru totdeauna în suflet. De curând am avut plăcerea să ofer această audiție mai multor prieteni, obținând tot felul de reacții. L-am urmărit pe prietenul meu drag Sebi care efectiv a decolat prin intermediul acestei piese, urmărindu-i mimica în timp ce a ascultat-o și, la final de audiție mi-a declarat că în sfârșit a înțeles ce înseamnă holografia. Pe de altă parte, un alt bun prieten, Adi, a ascultat și el și, la final, complet afectat de audiție, schimbat, ca după un fum de ayahuasca, tot ce a putut să spună a fost „Nu îmi explic!”.
Călătorise, se detașase de cameră, de corp, de mine și mersese departe în acea jumătate de oră, apoi, când vanturile cosmice de la final l-au adus înapoi, cu adevărat nu a putut să își explice unde a fost și ce s-a întâmplat. Aceasta este magia acestui album și a lui Klaus Schulze.
Pe mai departe permite-mi să îți spun câteva cuvinte despre cel ce a fost Klaus Schulze. Acesta se năștea în 1947 la Berlin, dintr-o mamă balerină și un tată scriitor, după liceu a studiat la Politehnica din Berlin, apoi a activat ca toboșar în câteva trupe locale celebre, aflate însă la început – Tangerine Dream și Ash Ra Tempel, cunoscându-i, astfel, pe Edgar Froese de la Tangerine Dream și pe Manuel Göttsching de la Ash Ra Tempel, cu care avea să colaboreze pe mai toata perioada vieții sale.
Nu avea să activeze prea mult în alte trupe, după nici câțiva ani, în 1972, acesta s-a dedicat complet unei cariere solo, lansând un album de debut numit Irrlicht, în mod paradoxal realizat fără vreun sintetizator, apoi continuând cu următorul sau album numit „Cyborg”, moment în care a început să utilizeze un sintetizator EMS VCS 3, celebru de altfel în universul muzicii electronice de pionierat:
De la acest moment, cariera lui Schulze explodează, mai ales din 1975 când se lansa Timewind, acest album a fost pentru el ca o carte de vizită, definind complet stilul său de atunci. În general, Schulze se detașa de ceilalți artiști de muzică electronică a vremii printr-un sunet mai organic și mai introspectiv.
De asemenea, Klaus Schulze a activat și sub pseudonimul de Richard Wahnfried, ceea ce a subliniat admirația sa nemărginită pentru Richard Wagner, al cărui prenume l-a preluat în pseudonim, însă și „Wahnfried”, ce se traduce din limba germană în „liniște după nebunie”, o suită de termeni pe care Wagner o folosea des și pe care chiar a utilizat-o ca nume pentru vila sa din Bayeruth (oraș din nordul Bavariei).
Iată că, astfel, acum afli și că numele piesei de care ți-am povestit mai sus, Bayeruth Return, are de asemenea o legătură cu Richard Wagner, purtând numele orașului în care acesta își avea reședința. Legătura cu Wagner continuă, numele celei de-a doua piese de pe Timewind, „Wahnfried 1883”, aduce un omagiu tot marelui compozitor, marcând anul în care acesta se stingea și locul în care își ducea somnul de veci.
Klaus nu s-a oprit niciodată din a lansa albume, dacă analizăm discografia acestuia, putem trage concluzia că din 1972 și până în 2022, nu prea a existat an în care să nu lanseze un disc, ba chiar au fost ani când a lansat mai multe, nivelul său de productivitate fiind la superlativ, lansând peste 40 de albume din 1972 și până în 2022, anul în care ne părăsea la vârsta de 74 de ani. Îți las mai jos o parte din albumele sale cele mai importante:
Fiindcă am vorbit mai devreme de „kosmische musik” și de Școala Berlineză de muzică electronică, simt să îți spun mai multe despre acest subiect. În lumea largă aceasta școală se numește Berlin School of Electronic Music și este o mișcare artistică născută chiar acolo, în Berlinul de vest în anii `70, având o influență majoră asupra dezvoltării muzicii electronice ambientale, secvențiale și experimentale. Principalii membri ai acestei școli au fost Tangerine Dream, Manuel Göttsching / Ashra, Conrad Schnitzler, Peter Baumann, Christopher Franke și, bineînțeles, Klaus Schulze. Practic, „Școala Berlineză” este „gașca”, iar „kosmische musik” (numită și cosmic rock) este genul de muzică pe care îl realizau, fiind un fel de subcategorie a krautrock-ului, atât de bine adus sub lumina reflectoarelor de cei de la Kraftwerk.
Întorcându-ne la albumul nostru, Timewind, am decis să investighez și originile copertei albumului, atrăgându-mi atenția cu izul său suprarealist. Am avut dreptate, pentru că aceasta a fost realizată de pictorul suprarealist elvețian Urs Amann. Urs nu avea un stil 100% suprarealist, ce-i drept că urmărea referințe daliniene, însă, îmbogățite cu o perspectivă severă (similară cu a lui De Chirico). Coperta cumva subliniază niște repere electronice și mecanice, însă propunându-ne o contopire cu improvizațiile muzicale organice ale lui Schulze, potrivirea fiind magică. Urs Amann și Klaus Schulze au fost prieteni și colaboratori apropiați, Urs creând coperți pentru multe din albumele lui Klaus – Moondawn, Boxy Love, X și Dune. Într-un interviu, Schulze a spus că imaginile create de Amann „vorbesc același limbaj cu sunetele mele – dar prin culoare și formă”.
Mai sus ți-am inserat o fotografie cu Schulze la bătrânețe, am ales special această fotografie alb-negru ca să îți fie mai ușor să o compari pe cea de mai sus, când Schulze era tânăr – observi că postura și sinergia cu muzica sunt aceleași?
Avem de-a face cu un artist care, timp de 40 de ani, din 1972 și până în 2002, a lansat cel puțin câte un album în fiecare an. Fascinant și fabulos în același timp. Un artist cumva necunoscut, cumva ocolit de un succes comercial imens, păstrându-și însă nișa și rolul său în tot acest timp, și, cel mai important, lăsându-ne o moștenire colosală de peste 60 de albume de studio. Dacă includem și compilațiile și albumele live, numărul depășește suma de 130 de discuri lansate.
Cu ocazia acestui disc special, nu aș putea să mă despart de tine astăzi fără să mă leg puțin de numele său, „Timewind”, acest joc fin de cuvinte, care ne clarifică despre ce este vorba în piesa Bayeruth Return, pe care, atunci când o auzi, vei fi tentat să spui că pe deasupra trec niște avioane, însă, acelea nu sunt avioane, ci este o „adiere a timpului cosmic”, atât de frumos evocată de tânărul de 27 de ani numit Klaus Schulze, care, încuiat de unul singur într-un studio din Berlin, avea să înregistreze acest disc fără vârstă ce ne-a oferit posibilitatea de a călători cosmic, în orice moment, cu pornire chiar de la noi de pe fotoliu. Te las cu acest gând.
Te invit să ne mărturisești experiența ta cu acest disc fie în comentarii mai jos, fie pe grupul de Facebook „Melomani Romania”.
Silviu TUDOR
An article written in my sweet spot,
and this is what I’ve heard.
